„Omul care a văzut moartea“, o comedie bună, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-care-a-vazut-moartea-o-comedie-buna-la-teatrul-toma-caragiu-din-ploiesti/

Avem dramaturgi valoroşi în istoria teatrului românesc, care au scris texte de teatru cu teme valabile şi astăzi. Un exemplu în acest sens este inspirata alegere a comediei „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, în repertoriul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti. Piesa a fost scrisă în doar trei zile.

Un articol de Monica Andrei|21 mai 2014

Victor Eftimiu este scriitorul care strecura discret în memoriile sale mărturisirea: „Sunt modest, cu condiţia să se ştie!”. A cunoscut de timpuriu psihologia succesului, fiind poet, gazetar, dramaturg, critic, director de teatru.

Prietenul şi sfătuitorul actorilor a fost directorul Teatrului Naţional în perioade diferite. S-a născut la 24 ianuarie 1889 în Albania şi a decedat la 27 noiembrie 1972 în Bucureşti. În perioada interbelică a devenit francmason şi membru al Academiei Române, în 1948.

A scris satire bucureştene, comedii provinciale, drame medievale, tragedii antice, legende româneşti. “Înşir-te mărgărite”, „Cocoşul negru”, „Prometeu”, „Ringala” sunt câteva dintre piesele de teatru scrise şi montate mai des pe scenele româneşti, astăzi.

Comedia „Omul care a văzut moartea” s-a jucat mult, în ţară şi în străinătate. Textul a fost tradus în Iugoslavia, Cehoslovacia, Finlanda, Polonia.

Povestea este simplă şi oricând actuală. Un podgorean pe nume Alexandru Filimon (Ion Radu Burlan) candidează pentru postul de primar al oraşului şi salvează de la înec un tânăr vagabond (Bogdan Farcaş). Îl aduce în casa sa, îl îmbracă, îl hrăneşte, iar acesta, cu tupeu, vrea de toate, inclusiv s-o ia pe fiica podgoreanului de nevastă (Mihaela Popa), femeie care este deja logodită.

Pentru fapta sa nobilă, viitorului primar îi creşte popularitatea, în oraş se scandează lozinci electorale optimiste, iar şansele cresc. În acelaşi timp, viitorul cuscru, domnul Leon (Ilie Gîlea), farmacist, vine în casa podgoreanului şi în loc să discute despre viitoarea nuntă ţine morţiş ca podgoreanul să renunţe la postul de primar şi-i promite că va fi pe lista consilierilor, pentru că şi farmacistul îşi dorea funcţia.

Alice Filimon (Mihaela Popa), fiica podgoreanului, este logodită cu băiatul farmacistului, Georgică (Cristian Popa), un avocat bâlbâit şi prostuţ. Dacă podgoreanul nu renunţă la candidatură, atunci căsătoria tinerilor este în pericol. Se duce o luptă acerbă.

Ion Radu Burlan, Bogdan Farcas 3

Ion Radu Burlan şi Bogdan Farcaş, în „Omul care a văzut moartea“

Acţiunea se petrece doar în casa familiei Filimon, într-un interior de modă veche, cu acelaşi tablou pus obsesiv pe toţi pereţii din casă, în diferite dimensiuni: un acvariu, o masă, nişte scaune şi o fereastră.

Regizorul Cristi Juncu alege în plus, pentru începutul şi finalul spectacolului, scene ca de film mut. Vedem automatismele şi gesturile actorilor în scenă şi textul pe ecran.

Tânărul vagabond, rol bine interpretat de către Bogdan Farcaş, este dezgheţat, are mult farmec, încurcă şi descurcă situaţiile, îşi dezvăluie identitatea de actor şi le spune adevăruri dure în faţă, mai ales faptul că toată lumea aleargă numai după bani şi funcţii. E omul care aduce descătuşarea.

Actorul apare în scenă şi în rolul “vărului” Ilie Filimon care vine de la Chişinău. Cu accent moldovenesc, stârnind râsul, profită din plin de întâmplare ca să pătrundă într-o societate unde n-ar fi avut acces. Văzându-i pe toţi îmbătaţi de mirajul puterii, e acel nimeni care le organizează vieţile, ajungând să promită şi un post de deputat, după ce se asigură că va primi o rentă viageră atunci când domnul Filimon va fi primar.

Cu personaje puţine, un singur decor şi fără figuraţie, comedia “Omul care a văzut moartea” se poate reprezenta fără nicio lăsare de cortină, fără prea mari “găselniţe” regizorale, chiar şi în cele mai grele condiţii de turneu, iar succesul la public este garantat.



13
/12
/17

Se joacă la Unteatru, în regia lui Alex Bogdan, spectacolul „Frig”, după un text de Lars Noren. Pe scenă urcă patru actori: Liviu Pintileasa, Ionuț Grama, Silviu Debu și Andrei Seușan.

13
/12
/17

Trei generații de jazzmani se întâlnesc joi, 21 decembrie, la ARCUB pentru un concert de cool bop și avangardă a jazzului românesc. Paolo Profeti, Albert Tajti, Răzvan Cojanu, Iulian Nicolau și Garbis Dedeian sunt R.C. & The Melody Makers în ultimul concert din acest an al seriei de jazz Artist in Residence de la ARCUB.

12
/12
/17

După reprezentațiile din octombrie în cadrul FNT, Artists Talk în regia Gianinei Cărbunariu - una dintre cele mai originale și bine primite piese de teatru din 2017 - revine pe scena ARCUB pentru ultima oară în acest an, marți, 19 decembrie, de la ora 20:00.

12
/12
/17

Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ‘I.L.Caragiale’ București (UNATC), Teatrul Metropolis și Fundația Cinemaiubit, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și DACIN SARA. Fiind cel mai important festival internațional de film studențesc din România, CineMAiubit este locul unde, de-a lungul timpului, și-au făcut […]

12
/12
/17

Astăzi, 12 decembrie, de la ora 20.00, la AFI Cotroceni, are loc avanpremiera exclusivă a thriller-ului „Bullet Head / Capcană mortală”. Invitaţii speciali ai serii de gală vor fi celebrul actor american Adrien Brody şi actriţa româncă Alexandra Dinu. Filmul, din distribuția căruia mai fac parte John Malkovich si Antonio Banderas, va avea premiera în cinemtografele din România pe 5 ianuarie 2018.

12
/12
/17

Walt Disney și Salvador Dali s-au întâlnit în 1945, la o petrecere organizată de Jack Warner, un investitor din lumea filmului. Tot atunci, cei doi mari artiști ai epocii au decis să colaboreze la un proiect cinematografic intitulat “Destino”. Desenele rezultate în urma colaborării dintre Dali și Disney au fost ignorate mai bine de jumătate de secol, până la începutul anilor 2000, când nepotul faimosului desenator american , Roy, le descoperă și materializează proiectul într-un film de 6 minute...

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

11
/12
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail.

11
/12
/17

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision, a fost supus la finalul săptămânii trecute unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona. Primele cuvinte ale artistului după ce s-a trezit din operaţie au fost de recunoştinţă către echipa de medici.

11
/12
/17

"Star Wars: The Last Jedi", cel de-al 8-lea episod al francizei Star Wars a avut premieră mondială la Los Angeles. La 40 de ani de la lansarea primului film al seriei, specialiștii estimează încasări de 220 milioane dolari pentru "Star Wars: The Last Jedi", în primul weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite.

10
/12
/17

Anda Saltelechi a primit în acest an cele mai multe premii de interpretare feminină la diverse festivaluri importante din România, pentru rolul Francesca din one-woman show-ul „Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, care semnează și regia spectacolului.

09
/12
/17

O poveste despre înstrăinare și pierderea rădăcinilor, o poveste despre un felul cum o carte a lui Gogol modifică destine, un nou roman semnat de celebra scriitoarea de origine indiană Jhumpa Lahiri, „Porecla”, a apărut în colecția Babel a Editurii Nemira.

09
/12
/17

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentație excepțională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.