Omul contemporan, între urbanizare și re-umanizare, în competiţia internaţională BIEFF: URBAN GHOSTS
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-contemporan-intre-urbanizare-si-re-umanizare-in-competitia-internationala-bieff-urban-ghosts/

Competiţia internaţională BIEFF aduce în lumină o nouă specie umană, descoperită şi definită de artişti: Homo Urbanus – omul alienat, din cauza oraşului, de natură, de ceilalti şi, în final, de sine însuşi.

Un articol de Liliana Matei|12 noiembrie 2014

Programul tematic URBAN GHOSTS: Between Foreboding and Nostalgia explorează tensiunile lăuntrice ale omului contemporan, prins între idealizarea trecutului şi posibilitatea pierderii propriei umanități prin urbanizare. Imunizat de mass media la suferința celorlalți, omul recent își găsește refugiul în realitatea virtuală și în existența într-un spațiu înconjurător transformat după chipul peisajului emoțional al fiecăruia.

Amintind de filmul eponim al lui Hitchcock, BIRDS al celebrului artist vizual Ulu Braun inspiră spectatorilor un sentiment amestecat de frică şi fascinaţie faţă de aceste creaturi maiestuoase, analizând alienarea omului de mediul natural. Filmul urmărește îndeaproape păsările, omniprezente şi amenințătoare. Eleganța sinuoasă a acestora, în timp ce ne veghează tăcut, contrastează cu fundalul urban deopotrivă fermecător şi dezolant. O coabitare ce datează din timpuri străvechi, această asociere improbabilă dintre om şi pasăre oglindeşte erorile civilizaţiei moderne. (Andrei Tănăsescu, BIEFF). Proiecţia acestui film este susţinută de German Films.

Protejat de mediul exterior în blocurile în care se închide dintr-un instinct pervertit de auto-conservare, omul contemporan se supune inconştient unui proces de desensibilizare la suferinţele celorlalţi: „Pe masa din bucătărie are loc un război, în timp ce un bărbat îşi bea cafeaua. Elicoptere îi rup ziarul, pe când cineva trage asupra unei farfurii de broccoli. Un film amuzant şi jucăus ce privește relația absurdă dintre viața de zi cu zi și știrile mondiale. Nivelul de informaţii mass media ce ne bombardează creează o distorsiune absurdă și o distanță între rutina noastră zilnică și știrile actuale. DÉMONTABLE este (…) o serie de încercări de a întelege mai bine lumea, jucându-ne cu protagoniștii săi violenți.” (Douwe Dijkstra)

Auto-excluzându-se din lumea exterioară, fantoma urbană devine dependentă de virtual în METUBE al lui Daniel Moshel, un one-man show savuros de obraznic, inspirat de nenumărații artiști în căutarea auto-exprimării pe YouTube. Faimosul tenor de operă August Schram joacă protagonistul blând și chel a cărui prestație din Carmen de Bizet este întreruptă de grijulia sa mamă. De acolo, filmul dezlănțuie o avalanșă exuberantă de genuri (masculine, feminine și cinematografice), reflectând personalitățile caleidoscopice ale internet-ului. În ritmul tango-ului, filmului celebrează atât spiritul artistic al YouTube-ului, cât și diva interioară a fiecaruia dintre noi. (Andrei Tănăsescu, BIEFF). Această proiecție este posibilă datorită sprijinului Sixpackfilm.

Dacă filmele anterioare arată modurile diferite în care omul contemporan s-a înstrăinat de sine, EMERGENCY CALLS (nominalizat la European Film Awards 2014) este o chemare la re-umanizare. Folosind înregistrări reale ale unor apeluri tulburătoare către un centru de urgență, scurtmetrajul creează o imagine intensă a suferinței şi fragilității umane. Într-o atmosferă aproape suprarealistă, doi actori joacă rolul operatorilor telefonici, în timp ce vocile fără chip ale apelanților povestesc suferințele prin care trec. Regizorii Hannes Vartiainen și Pekka Veikkolainen construiesc un sentiment palpabil de amenințare iminentă. Spectatorul scapă, însă, din ghearele pericolului, fiind martor tăcut la efemeritatea propriei vieţi.

FOTO: BIEFF

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.