Omul Steve Jobs, pus într-o lumină specială de fiica sa, Lisa Brennan Jobs, în exclusivitate la Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-steve-jobs-pus-intr-o-lumina-speciala-de-fiica-sa-lisa-brennan-jobs-in-exclusivitate-la-garantat-100/

Jurnalista şi scriitoarea Lisa Brennan Jobs, fiica cea mai mare a celebrului Steve Jobs, co-fondatorul nu mai puţin celebrei companii de top care produce computere şi terminale electronice inteligente, e invitata lui Cătălin Ştefănescu duminică, la TVR 1. Ediţia se vede pe 11 aprilie, ora 23.00.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2021

Ca de obicei, la „Garantat 100%”, Cătălin Ştefănescu îşi ţine promisiunea de a aduce în faţa publicului invitați de valoare și povești de viață memorabile. Lisa Brennan Jobs, invitata lui Cătălin Ştefănescu de duminică este jurnalistă și scriitoare. S-a născut în 1978 şi e fiica cea mai mare a celebrului Steve Jobs, co-fondatorul Apple. Potrivit unor estimări din anul 2020, această companie valorează la ora actuală în jur de 2 trilioane de dolari.

Duminică, în exclusivitate la „Garantat 100%”, TVR 1, jurnalista şi scriitoarea Lisa Brennan Jobs îşi deschide sufletul şi vorbeşte cu sinceritate despre suferințele unui copil care își dorea tatăl alături, despre lupta ei epuizantă pentru a câștiga afecțiunea propriului părinte, despre cum era Steve Jobs în viața de zi cu zi, dezvăluind în felul acesta o parte complet necunoscută, intimă, contrariantă, a unei personalități care a influențat istoria contemporană a umanității. Ediţia poate fi urmărită la TVR 1 pe 11 aprilie, de la ora 23.00.

„Nu știu dacă mi se părea mie sau chiar era groaznic. Așa că am scris o carte despre asta. Și m-am întors în timp ca să-mi țin companie mie însămi, la o vârstă foarte fragedă. Ca și cum eu, scriitoarea, aș sta acum lângă fetița de atunci, care sunt tot eu însămi. Numai că fetița aceea nu mai e singură acum. Și pot să înțeleg experiența asta și din perspectiva copilului care eram atunci, și din cea a adultului”, spune Lisa în dialogul cu Cătălin Ştefănescu, la TVR 1.

„Ca să înțeleg cu adevărat ce s-a întâmplat. Să nu mă simt nici victimă, nici infractor. Să nu-mi fie rușine.” – Lisa Brennan Jobs

Lisa Brennan-Jobs a publicat Small Fry – O poveste de viață și de familie, carte apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui George Arion jr. De ce a scris cartea? „În general, e acreditată ideea că banii rezolvă lucrurile. Sigur, eu am trecut de un anumit nivel. Dar pentru mine a fost important să scriu cartea asta ca să înțeleg cu adevărat ce s-a întâmplat. Să nu mă simt nici victimă, nici infractor. Să nu-mi fie rușine”, răspunde invitata la „Garantat 100%”.

Cartea Lisei e povestea emoționantă a copilului unei celebrități de anvergură mondială, un copil care nu  s-a bucurat multă vreme de atenția sau de afecțiunea recunoscută a tatălui său. Mai mult decât atât, deși testul de paternitate a dovedit fără posibilitate de dubiu că Steve Jobs este tatăl Lisei, vreme de câțiva ani buni ea nu a fost recunoscută ca fiică legitimă a acestuia.

Pe când Lisa avea doar 4 ani, revista Time a publicat un interviu în care, întrebat despre fiica sa, Steve Jobs a negat că el ar fi tatăl, afirmând că „28% din bărbații americani ar putea fi tații acestui copil”. În cele din urmă, Steve Jobs a recunoscut-o pe Lisa ca fiică legitimă, dându-i posibilitatea de a-i purta numele. Iar în anii care au urmat, cu suișuri și coborâșuri, relația dintre tată și fiică s-a consolidat, devenind în cele din urmă una foarte apropiată.

Cu toate acestea, ani în șir, dacă era întrebat ce l-a determinat să numească LISA primul computer pe care l-a creat, Steve Jobs a declarat de fiecare dată că nu există nici o legătură între această denumire și numele fiicei sale. După mulți ani, la o cină la care participa și Bono, renumitul solist al grupului U2, Steve Jobs a dat un răspuns diferit.

În acelaşi interviu acordat în exclusivitate emisiunii „Garantat 100%”, autoarea aruncă o lumină cu totul specială asupra omului Steve Jobs, dezgolit de toată aura imensei sale prezențe publice, și văzut în dimensiunea profund umană a vieții de familie, a existenței de dincolo de luminile orbitoare ale scenei publice. „Un lucru care m-a uimit a fost că, citindu-mi cartea, unii spun despre tatăl meu: Deci era rău, uneori!. Dar toată lumea știe asta, se spune peste tot. Nu cred că am dezvăluit ceva nou despre el în privința asta. Singura diferență e că, văzând că această răutate s-a revărsat și asupra unui copil, cei care nu credeau până acum că tatăl meu putea fi uneori rău au ajuns să creadă. Până acum poate nu erau dispuși să creadă că putea fi răutăcios sau asta nici măcar nu conta pentru ei. Dar cine știe ce contează de fapt? Viața privată și cea publică sunt complet diferite.”

După întâlnirea cu scriitorul Mircea Cărtărescu, ediţie difuzată pe 21 martie la TVR 1, în noul sezon „Garantat 100%”, alături de Cătălin Ştefănescu, vom face o călătorie pe urmele proiectului „Teleleu”, însoțindu-i pe Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, de-a lungul și de-a latul Europei. Îl vom cunoaşte pe profesorul Oliver Jens Schmitt, o personalitate a lumii academice europene, specializat în istorie sud-est europeană şi care a scris câteva cărți impresionante despre istoria României. O altă ediţie „Garantat 100%” va fi dedicată poveștii extraordinare a Parcului Național Buila-Vânturarița. Şi interpretul Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, va fi invitatul lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”, TVR 1.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.