Only God Forgives – Ryan Gosling a revenit pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/only-god-forgives-ryan-gosling-a-revenit-pe-marile-ecrane/

Only God Forgives / Numai Dumnezeu iartă este cel mai recent film în regia lui Nicolas Winding Refn şi îi aduce pe marile ecrane pe Ryan Gosling, Kristin Scott Thomas şi Vithaya Pansringarm.

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2013

„Only God Forgives“ / „Numai Dumnezeu iartă“ este cel mai recent film în regia lui Nicolas Winding Refn şi îi aduce pe marile ecrane pe Ryan Gosling, Kristin Scott Thomas şi Vithaya Pansringarm.

„Numai Dumnezeu iartă“ este pelicula cu care regizorul danez Nicolas Winding Refn a fost nominalizat la Palme d’Or  2013.

Ryan Gosling joacă rolul unui american bizar, stabilit în Thailanda, de unde conduce o afacere cu trafic de stupefiante. Fratele său este ucis cu complicitatea autorităţilor, aşa că lui i se cere să îl răzbune cu orice preţ.

Filmul a fost turnat în cartierul chinezesc din Bangkok, Thailanda şi a avut un buget relativ mic: 4,8 milioane de dolari. Aceasta este a doua colaborare a regizorului danez Nicolas Winding Refn cu Ryan Gosling, după Drive, film în urma căruia au deveniți foarte apropiați.

Only God Forgives / Numai Dumnezeu iartă a fost prezentat de o parte a cronicarilor drept un posibil sequel al filmului anterior la care cei doi, Ryan Gosling şi regizorul Nicolas Winding Refn au colaborat, Drive.

Iată ce spune, înainte de toate, chiar regizorul: „Retrospectiv, eu pot vedea similitudinile dintre Chang și One Eye din Valhalla Rising, pe de o parte, și șoferul din Drive, pe de altă parte: toți își au rădăcinile în mitologia basmului și au dificultăți în a trăi în lumea reală. Tehnic, există o asemănare între comportamentul lor stoic, tăcerea lor și portretele fetișiste ale acestor personaje, chiar dacă se referă la epoci diferite și sunt jucate de actori diferiți.’’

Cuplul de succes din only God Forgives – Nicolas Winding Refn şi Ryan Gosling

Regizorul continuă: „Într-un fel, Only God Forgives este ca o antologie cu filmele pe care le-am făcut până acum. Cred că am condus cu viteză maximă spre o coliziune creativă cu scopul de a bulversa totul era în jurul meu și a vedea ce va veni după.’’

Nicolas Winding Refn spune că, inițial, ideea a fost de a face un film despre un om care vrea să lupte împotriva lui Dumnezeu: ,,…A fost vorba, desigur, de un obstacol foarte greu de depășit, dar scenariul a coincis cu o perioadă foarte existențială a vieții mele: așteptam al doilea copil al nostru și sarcina se dovedea a fi foarte dificilă. Deci, ideea de a avea un personaj care vrea să lupte cu Dumnezeu, fără să știe de ce, m-a sedus extrem de mult”.

Citiţi şi: Only God Forgives şi Heli: violenţă gratuită vs. violenţă necesară

Puţină lume ştie că Only God Forgives trebuia să fie prima colaborare dintre cei doi. Drive a apărut între timp, aşa că regizorul danez a decis să amâne Only God Forgives. „Totuși, eram atât de pătruns de acest film, încât a trebuit să-l fac. Așa că, în timp ce filmam Drive, pregăteam Only God Forgives”, povesteşte Refn.

Only God Forgives

Afişul filmului Only God Forgives 

De asemenea, un fapt mai puţin ştiut este că rolul lui Julian din Only God Forgives trebuia să fie interpretat de un alt actor. Acel actor (se pare că ar fi vorba de englezul Luke Evans care nu a mai putut participa din cauza filmărilor pentru The Hobbit: An Unexpected Journey din 2012 – n.red.) s-a retras cu puţin timp înainte de începerea filmărilor, aşa că regizorul danez şi-a putut continua colaborarea cu americanul Ryan Gosling cu care deja legase o bună relaţie la filmările pentru Drive.

În acest sens, Nicolas Winding Refn recunoaşte: „Astăzi, eu consider acest fapt (retragerea actorului respectiv – n.red.) ca pe o binecuvântare, pentru că ne-a permis, mie și lui Ryan, să ne continuăm colaborarea.

Ciudat, am scris scenariul înainte de a face Drive, și Julian a fost întotdeauna văzut ca o persoană foarte liniștită. Când, după Drive, am început să lucrez la scenariu împreună cu Ryan, acest tip de limbaj tăcut a venit firesc și a fost foarte util. Asta deoarece personajul Julian este extrem de chinuit – se repliază în sine și nu se îndreaptă niciodată spre alții. Privind înapoi nu îmi pot imagina un alt actor interpretând acest personaj. Dar, din nou, el și cu mine suntem aproape unul.”

În prima săptămână pe ecrane, filmul va rula la Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema Plaza, Grand Cinema Digiplex (Băneasa), Cinema City Cotroceni (AFI), Cinema City Sunplaza, Elvire Popesco, Europa, Patria, în București, iar în țară, la Cluj (Victoria şi Cinema City), Constanţa (Cityplex), Braşov (Cityplex), Târgu Mureș (Arta 3D), Craiova (Modern) și Călărași (Orizont).

Foto credit: Only God Forgives

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

27
/10
/21

CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” - câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.

27
/10
/21

După o lungă perioadă de așteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, sub umbrela UNATC PRESS, își lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la București, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) și include două proiecții conexe.

26
/10
/21

La Civil, filmul Teodorei Ana Mihai, care i-a adus anul acesta la Cannes Prix de l'Audace la secțiunea Un Certain Regard, se vede acum în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la București, Cluj și Iași, iar de vineri, 29 octombrie, intră în cinematografele din toată țara.

26
/10
/21

Întâmplări fatale, criminali în serie, experimente cu urmări grave, vampiri și alte creaturi ale nopții sunt elementele cheie ale săptămânii filmelor de Halloween la Warner TV. Postul de televiziune propune unele dintre cele mai populare filme horror și SF, de la „From Hell” și „Halloween: H20” la maraton „Final Destination”, care pot fi vizionate până pe 31 octombrie.

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.