Managerul Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, îl acuză pe directorul Teatrului Naţional ieşean, Cristian Hadji-Culea, de lipsă de colaborare şi afirmă că acesta i-a spus că personalul operei „incomodează” şi că trebuie să părăsească clădirea, Hadji-Culea negând în schimb orice neînţelegeri.
Un articol de Petre Ivan|25 iunie 2014
Managerul Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, a declarat că între cele două instituţii nu există doar neînţelegeri, ci o adevărată ruptură, ea precizând că opera a fost „ostracizată” dintotdeauna de conducerea teatrului, dar conflictul dintre instituţii ar fi început în urmă cu doi ani, când ea a fost numită la conducerea operei, notează Mediafax.
„Hadji Culea consideră că noi suntem nişte chiriaşi, un colectiv care incomodează, şi mi-a spus clar că trebuie să părăsim cât mai repede teatrul, să ne găsim un alt sediu, pentru că incomodăm foarte tare. Şi când cineva te tratează ca pe un chiriaş, când ţi se spune că eşti tolerat, orice tentativă de dialog devine ciudată. E greu de realizat un parteneriat, fiindcă această clădire este a Ministerului Culturii, pe care noi trebuie să o împărţim egal, având drepturi comune, nu? Suntem trataţi ca nişte intruşi în această clădire“ , a declarat Beatrice Rancea.
Aceasta a explicat că, încă de la înfiinţarea Operei, în 1956, nu a existat un acord scris pentru împărţirea spaţiilor dintre cele două instituţii şi că, la început, personalul operei nu avea nici măcar chei pentru încăperile care reprezentau spaţiu comun.
„Dacă voiam să deschid uşile din faţă, trebuia să cer permisiunea teatrului, dacă voiam să trag draperiile din foaier, la fel. Am reuşit să realizăm totuşi un protocol în urmă cu doi ani, primul de acest fel, iar în marea majoritate a spaţiilor avem aceleaşi drepturi ca ei. Până să vin eu, opera a fost un partener comod pentru teatru pentru că nu s-a impus, dar, când am avut nevoie de spaţii, fiindcă am montat producţii importante, au apărut problemele. Asta în condiţiile în care ei sunt 110 angajaţi şi noi aproape 300 şi avem spaţii mai puţine decât ei”, a adăugat managerul.
Potrivit managerului Beatrice Rancea, conducerea teatrului a vrut să scoată pentru două săptămâni opera de pe Scena Teatrului Naţional pentru a repeta pentru o premieră, în condiţiile în care sala era rezervată cu un an în avans pentru o piesă montată de regizorul Andrei Şerban.
Mai mult, aceasta povesteşte că singura dată când opera a cerut să folosească Teatrul Cub, una dintre clădirile din subordinea teatrului, pentru repetiţii la „Indiile Galante“, de Andrei Şerban, au găsit clădirea încuiată şi apoi scena ocupată cu un alt decor. Beatrice Rancea susţine că teatrul a oprit încălzirea centralizată în instituţie pe motiv că centrala ar fi defectă, lucru care nu era adevărat.
Stăteam cu căciula şi paltoanele pe noi, ne ţineau în frig
„La repetiţiile pentru «Indiile galante» stăteam cu căciula şi paltoanele pe noi, ne ţineau în frig şi ne spuneau că sunt nu ştiu ce probleme la centrală, pentru că doar ei aveau acces. Când am ajuns noi la centrală, am văzut că aceasta funcţiona perfect, doar că era închisă”, a adăugat Beatrice Rancea.
Managerul Operei susţine însă că nu au fost singulare cazurile în care au avut probleme cu folosirea resurselor clădirii teatrului. Aceasta a dat ca exemplu cazul spectacolului „Troienele”, montat tot de Andrei Şerban, care trebuia să fie iniţial o coproducţie între cele două instituţii ieşene. Teatrul însă s-a retras, după ce actorii dăduseră deja audiţii pentru roluri.
Beatrice Rancea, Managerul Operei Naţionale din Iaşi
Beatrice Rancea spune că a mai existat apoi un spectacol care trebuia să fie coproducţie, „Kabaret – Nostalgie în două părţi”, la care ar fi trebuit să participe actorii teatrului şi soliştii de la baletul operei.
„Acest spectacol noi l-am propus şi, când l-am propus, ni s-a spus că Teatrul nu are bani pentru a suporta jumătate din costurile producţiei. Eu am reuşit să îl prind atunci în proiectele operei, iar, când trebuia să se joace la Teatrul Cub, a fost programat într-una dintre zilele libere alte teatrului”, a precizat Beatrice Rancea.
Programarea într-o astfel de zi a însemnat că opera a trebuit să plătească oameni care să vină să facă partea tehnic[, de la lumini la sonorizare, pentru că cei de la instituţie nu lucrau în zilele respective.
„Mai mult, acesta s-a jucat doar de două-trei ori, pentru că Hadji Culea nu a dorit să îl mai programeze. Eu am în caietul de sarcini al postului, la unul dintre puncte, crearea unei înţelegeri cu teatrul şi realizarea spectacolelor în coproducţie. Şi aş vrea asta, aş vrea să pot face asta, am putea realiza lucruri atât de frumoase, e o lume extraordinară pe care am putea-o aduce publicului, dar trebuie să existe înţelegere”, a adăugat Beatrice Rancea.
Managerul Operei Naţionale din Iaşi a precizat că sunt şi mai multe probleme administrative care existau înainte în relaţia cu teatrul. De exemplu, aceasta susţine că a descoperit la venirea în operă că instituţia plătea jumătate din facturile de întreţinere pentru spaţiile pe care teatrul le deţinea în exclusivitate şi, mai mult, jumătate din costurile întreţinerii apartamentelor private al membrilor teatrului.
„Mi-au venit nişte facturi foarte mari şi m-am întrebat de ce nu au venit aşa pe perioada iernii. Când am cerut factura de la teatru mi-au spus că nu o au, am reuşit să o obţin şi, când am luat pe fiecare capitol facturile, noi plăteam jumătate din toate spaţiile teatrului unde nu aveam acces şi unde nu intrasem niciodată pentru că nu aveam spectacole. Plăteam pentru Sala Studio, pentru Teatrul Cub, dar şi întreţinere pentru apartamentele de serviciu pe care le avea teatrul. Şi
Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Naţional ieşean
noi aveam un buget mult mai mic”, precizează managerul.
Cristian Hadji-Culea: „Niciun fel de neînţelegeri”
Pe de altă parte, Cristian Hadji-Culea, managerul Teatrului Naţional, întrebat despre relaţia dintre cele două instituţii, a declarat că nu există niciun fel de neînţelegeri sau tensiuni.
„Nu ştiu despre ce tensiuni este vorba. Evident că e mai simplu să fie o singură instituţie într-o clădire decât două. E ca şi cum ai avea un apartament în care locuiesc două familii. În măsura în care cele două sunt civilizate şi pot coabita, atunci nu sunt probleme. Iar noi nu avem probleme”, a declarat Cristian Hadji-Culea.
Acesta a spus că nu este „entuziasmat” de faptul că este multă lume înghesuită în aceeaşi clădire şi că trebuie să împartă spaţiile, dar că, din 1956, de când a fost înfiinţată opera şi aşezată în teatru, aşa a rămas.
„Toată problema este să existe dorinţă şi pace”, a mai spus Hadji-Culea.
Foto cu Beatrice Rancea şi Cristian Hadji-Culea – facebook, cinemagia
