Opera Națională București deschide stagiunea 2018-2019 cu premiera spectacolului „Otello”
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-deschide-stagiunea-2018-2019-cu-premiera-spectacolului-otello/

Opera Naţională Bucureşti deschide stagiunea 2018-2019 cu premiera spectacolului „Otello” de Giuseppe Verdi. Regia artistică, decorul şi luminile poartă semnătura maestrului Giancarlo del Monaco, iar costumele sunt realizate de Stella del Monaco. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 29 septembrie 2018, şi duminică, 30 septembrie 2018, începând cu orele 18:30.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2018

Asistent de costume este Ricardo Coelho, iar asistent de regie Alex Nagy. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mihnea Ignat.

*

În cadrul premierei mondiale, care a avut loc în anul 1887 pe scena renumitei Scala din Milano, publicul a rechemat soliștii în aplauze pe scenă, nu mai puțin de 20 de ori, ovaționând: „VIVA Verdi!”.

Creația verdiană a reprezentat prin excelență o împletire perfectă a artei dramatice cu muzica. De-a lungul secolelor, „Otello” s-a dovedit a fi o capodoperă care s-a evidențiat nu doar prin simbolurile filosofice, ci și prin trăirile  tulburătoare și puternice ale personajelor, din punct de vedere teatral.

Giancarlo del Monaco, fiul marelui tenor Mario del Monaco, s-a născut la Lancenigo di Treviso pe data de 27 decembrie 1943. A pus în scenă peste o sută de opere în teatre prestigioase din: Berlin, Buenos Aires, Barcelona, Madrid, Bologna, New York, Los Angeles, Washington, Milano, München, Napoli, Paris, Pechin, Roma, Stuttgart, Sevilla, Torino, Viena, Zürig etc.

În 1991 realizează prima sa regie la Metropolitan Opera din New York. După marele succes obținut cu opera „La Fanciulla del West”(Fata din Vest), urmează numeroase lucrări la fel de importante: „Stiffelio”, „La Forza del destino”(Forța destinului), (a cărui punere în scenă a fost premiată de Institutul American de Studii Verdiene), „Simon Boccanegra”.

De asemenea a pus în scenă importante producții precum, „Andrea Chenier”, „Francesca da Rimini” sau „Cavalleria Rusticana”și„ Pagliacci”, la Opera Bastille din Paris. În perioada în care a fost Director General la Bonn, a fost numit consultant în cadrul Ministerului Culturii pentru lucrările de reconstrucție ale teatrelor de Operă din România.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online.

Foto: „Otello”,Opera Națională București  – facebook

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.