Opera Națională București deschide Stagiunea 2020-2021 cu spectacolul „Tosca”
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-deschide-stagiunea-2020-2021-cu-spectacolul-tosca/

Stagiunea 2020-2021 a Operei Naţionale Bucureşti aduce în atenţia publicului cele mai îndrăgite titluri din repertoriul universal de operă şi balet. Vă invităm să ne reîntoarcem în minunata lume a artei lirice în Sala Mare de spectacole.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2020

Debutul acestei stagiuni îl va reprezenta povestea unei celebre cântărețe de operă, Floria Tosca, și a marelui ei sacrificiu, în numele iubirii. Așadar, joi, 8 octombrie, începând cu orele 19:00, cortina de catifea se va ridica pentru spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. 

Seara de sâmbătă, 10 octombrie, orele 19:00, este dedicată dansului, începutul de stagiune va aduce iubitorilor de balet „Gala de Balet”, spectacol în care îi veți putea urmări pe prim-balerinii, soliștii, dar și ansamblul de balet al Operei Naționale București. Trei fragmente din trei balete cunoscute și îndrăgite de public vor face parte din programul serii. „Frumoasa din Pădurea Adormită” de P. I. Ceaikovski, „Corsarul” de Adolph Charles Adam și „Don Quijote” de Ludwig Minkus vor încânta prin diversitate, culoare, grație și energie, aducând în prim-plan repertoriul clasic ce reprezintă forța companiei de balet a Operei Naționale București. Nu vor lipsi momente coregrafice moderne, consacrate sau în premieră, care vor completa cu succes această seară pe care ne-o dorim plină de emoție. Sub îndrumarea Corinei Dumitrescu, regizoarea acestui spectacol, balerinii Operei Naționale București vor reveni pe scenă după o grea și lungă așteptare, pentru a încânta publicul nerăbdător.  

Duminică, 11 octombrie, începând cu orele 19:00, vă invităm la spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi, în regia şi mişcarea scenică a lui Paul Curran, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Una dintre cele mai cântate opere din lume – așa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate instituțiile muzicale o aveau în repertoriu – „La Traviata” a fost compusă la puțin timp după ce Verdi a văzut la Paris piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”.

Pentru a ne bucura în siguranță de fiecare eveniment, sala de spectacole va putea primi un număr redus de spectatori, iar reprezentațiile vor avea o durată mai scurtă, conform normelor oficiale în vigoare. 

Biletele se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Operei Naționale București și online, de pe http://tickets.operanb.ro/.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.