Opera Oedipe răsună de la Bucureşti la Londra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-oedipe-rasuna-de-la-bucuresti-la-londra-sub-bagheta-lui-vladimir-jurowski/

După ce a deschis Festivalul „George Enescu” la Bucureşti, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului „George Enescu”, conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2017

„Oedipe“, reprezentată sâmbătă la Londra, va aceeaşi distribuţie ca la Bucureşti, din care fac parte baritonul Paul Gay (Oedipe), basul Sir Willard White (Tiresias), baritonul Christopher Purves (Creon), tenorul Graham Clark (Păstorul), başii Mischa Schelomianski (Marele Preot), In Sung Sim (Phorbas), Maxim Mikhailov(Străjerul), baritonul Boris Pinkhasovich (Teseu), tenorul Marius Vlad Butunoiu (Laios), mezzosopranele Ruxandra Donose (Iocasta) şi Ildikó Komlósi (Sfinxul), soprana Gabriela Iştoc (Antigona), mezzosoprana Felicity Palmer (Meropa). Vor participa Corul Filarmonicii „George Enescu” și Corul de Copii Radio, iar designer de lumini va fi Chahine Yavroyan. Spectacolul, care are libretul în limba franceză, va fi supratitrat în limba engleză la Londra. 

Nu e prima dată când opera lui Enescu va răsuna în capitala Marii Britanii.  În 2015, Oedipe a fost prezentată la Opera Regală Covent Garden, cu sprijinul ICR, și a fost extraordinar de bine primită. Iată, revenim acum cu Oedipe la Londra, de această dată, la Royal Festival Hall. Sunt deosebit de onorată să particip acum la evenimentele dedicate operei lui  George Enescu, în Capitala Marii Britanii, declară doamna Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, care va fi prezentă la Londra la evenimentele dedicate operei lui George Enescu.

Interpretul rolului titular, Paul Gay (Oedipe), mărturiseşte: „Cânt în limba mea maternă, libretul este scris în franceză. Este incredibil acest rol, e foarte intens şi are multe nuanţe, care te poartă de la tristeţe, la disperare şi chiar bucurie”, a spus baritonul. Mezzosoprana Ruxandra Donose (Iocasta), care a interpretat-o pe Antigona în altă montare Oedipe de la Viena, subliniază că „Iocasta este un personaj care se exprimă prin iubire”.
„Oedipe”-ul concertistic este cel de-al doilea mare proiect enescian al London Philharmonic Orchestra sub conducerea dirijorului Vladimir Jurowski, după premiera britanică a Simfoniei a III-a, prezentată în aceeași Royal Festival Hall, în februarie 2015.

Ca o prefață a evenimentului de pe 23 septembrie de la Royal Festival Hall, ICR Londra găzduieşte, joi, 21 septembrie, la impunătorul sediu din 1 Belgrave Square, o seară excepțională de muzică și dialog, avându-l ca protagonist pe maestrulVladimir Jurowski. Alături de tânăra soprană Gabriela Iștoc, titulara rolului Antigona în producția de la Royal Festival Hall, care va cânta câteva piese enesciene, dirijorul va vorbi, printre altele, despre relația sa cu muzica lui Enescu, despre descoperirea marilor partituri enesciene și despre viziunea sa asupra capodoperei Oedipe și, desigur, despre experiența sa de director artistic al Festivalului Enescu.

Ambele evenimente se vor desfășura în prezența doamnei Liliana Țuroiu, președinta Institutului Cultural Român, care va rosti câte un cuvânt introductiv. La sediul ICR Londra, seara de 21 septembrie fi deschisă de către E.S. domnul Dan Mihalache, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Domnul Timothy Walker, directorul executiv şi artistic al London Philharmonic Orchestra, va susține, la rândul său, o scurtă intervenție, iar moderatorul și gazda evenimentului va fi domnul Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra. 

Pe lângă participarea la cele două evenimente muzicale organizate cu sprijinul ICR, doamna Liliana Ţuroiu va avea joi şi vineri, pe 21 şi 22 septembrie, o serie de întâlniri cu lideri ai diplomației culturale britanice, ai mediului universitar și ai industriilor creative. Astfel, președinta ICR are programate întrevederi cu Sir Ciarán Devane, preşedintele British Council, cu doamna Rebecca Walton, directoarea generală pentru Uniunea Europeană a British Council, cu doamna Frances Corner, decanul London Fashion College și membru în British Fashion Council, organizatorul British Fashion Week, cu doamna Elisa Easton, șefa Departamentului de Cooperare Internaţională din cadrul Creative Industries Federation, şi cu domnul Martin Sheehan, director executiv al Portland Communications, care realizează, anual, cea mai influentă și pertinentă estimare a puterii de atracție (soft power) a țărilor lumii.

Foto: Opera Oedipe – facebook

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.