„Operațiunea Petarda” de Catinca Drăgănescu, în premieră la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/operatiunea-petarda-de-catinca-draganescu-in-premiera-la-teatrul-nottara/

„Operaţiunea Petarda”, o revizitare inedită a ultimilor ani ai comunismului, are premiera oficială pe 9 aprilie, la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara, de la ora 19:30.

Un articol de Petre Ivan|31 martie 2023

Această poveste despre curaj vs. lașitate este scrisă și regizată de Catinca Drăgănescu, decorul, dinamic, multifuncțional, este semnat de Gabi Albu, iar Luiza Enescu a realizat cu fidelitate cromatică și stilistică costumele specifice epocii. În distribuție îi veți regăsi pe Vlad Bălan, Ioana Calotă, Alexandru Mike Gheorghiu, Ion Grosu, Isabela Neamțu și Vladimir Purdel, fiecare dintre aceștia interpretând multiple roluri. Un tur de forță pentru toți actorii care reușesc să redea absurdul unei lumi în care frica și cenzura dominau societatea.

La peste 30 de ani de la căderea comunismului, au rămas încă multe aspecte incomplet înțelese și asumate, relația noastră cu trecutul recent fiind în continuare una problematică. Dramaturga și regizoarea Catinca Drăgănescu și-a îndreptat atenția către ultimii ani ai regimului, creând o poveste inspirată după un caz real, cel al anarhistului Valentin Hurduc (documentat de Luiza Vasiliu în Casa Jurnalistului), care, în 1987, a incendiat arcul de placaj din fața Expoziției Naționale, pe care era scris „Epoca Ceaușescu – Epoca de Aur a României”. Micro-universul acestui personaj și al celor din jurul său reprezintă o reflectare a stării de nemulțumire și austeritate ce caracteriza întreaga societate.

„Operațiunea «Petarda» este un spectacol făcut din trei-spectacole explozie. Este un spectacol de teatru cinematic ȋn care, pornind de la ideea că aparatul de filmat nu este un mijloc de redare, ci de investigare a realității, sunt prezentate trei perspective complementare asupra subiectului. E mult umor, chiar și suspans, dar mi s-a părut important să fie și emoție, să fie și despre cum se simte povestea asta, privită și de atunci, și de acum. Valentin Hurduc, personajul din a cărui istorie este inspirat spectacolul, nu reprezintă tipologia clasică de disident politic. Nu ascultă Europa Liberă și nu are rădăcini intelectuale, el vine din ghetto-urile comuniste și manifestă ura crescândă a acestora față de tot ce reprezintă regimul la nivelul vieții de zi cu zi. Este un anarhist, un provocator, un creator de spectacol, un personaj atipic care exprimă ȋnsă furia și nemulțumirile unei ȋntregi categorii sociale, animalizate de lipsurile și teroarea resimțite de omul de rând. Departe de a fi, ȋn sensul clasic al termenului, un erou, Valentin Hurduc este un individ complex.” (Catinca Drăgănescu)

„Conceptul scenografic, de bric-à-brac multifuncțional, este inspirat de personajul central – un individ histrionic, dinamic, inventiv. Spațiul simetric și repetitivitatea cu ritm monoton a elementelor arhitecturale, sunt specifice interioarelor de tipografii, fabrici sau țesătorii. Obiectele de mobilier sunt metamorfice, nimic nu rămâne ceea ce pare a fi inițial. Atmosfera finalului de ani ‘80 este potențată de brunurile și griurile patinate, anoste caracteristice acelei epoci. Obiectele mici de recuzită autentice, specifice acelei perioade, sunt menite să activeze amintirile spectatorilor care au trăit acei ani, să îi implice emoțional, să le augmenteze potențialul empatic.” (Gabi Albu)

Un spectacol necesar, care chestionează relația noastră cu trecutul, Operațiunea „Petarda” aduce la lumină fabulosul omului obișnuit, care alege o cale neașteptată de a lupta cu sistemul.

Biletele se găsesc online și la agenția Teatrului Nottara (Bd. Magheru nr. 20).

Foto: Andrei Gîndac

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).