Operators – live la București, cu un nou album
https://www.ziarulmetropolis.ro/operators-live-la-bucure%c8%99ti-cu-un-nou-album/

După un show antrenant la Electric Castle, canadienii Operators se întorc în România şi vor concerta la Bucureşti vineri, 20 septembrie, după ora 21, la Control Club.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2019

Proiectul analog post-punk început de Dan Boeckner (Wolf Parade, Handsome Furs, Divine Fits) se află într-un amplu turneu de promovare a noului album, Radiant Dawn. Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

Înființată în 2014, la Montreal, de către Daniel Boeckner (Wolf Parade, Handsome Furs, Divine Fits), Devojka și Sam Brown (Divine Fits, New Bomb Turks), trupa Operators are în palmares un EP și un album de debut, Blue Wave (Last Gang Records, 2016), pe lângă recent apărutul Radiant Dawn.

Lansat în luna mai a acestui an, de Last Gang Records, albumul Radiant Dawn conține nouă piese ce îmbină stilul analog post-punk cu timbrul inconfundabil al vocii lui Dan Boeckner, într-un peisaj sonor captivant, alert. Interludiile instrumentale nu fac decât să amplifice atmosfera distopică. 

Pentru fanii lui Boeckner, Radiant Dawn reprezintă o mutare logică, de anticipat, în cariera de două decenii a artistului ce reușește să surprindă în continuare cu infuzia de energie proaspătă. Tim Kingsbury (Arcade Fire) cântă la bas în piesa de final. Albumul a fost mixat de Arlen Thompson (Wolf Parade) și Napster Vertigo, care a și produs discul. 

Operators au concertat în turnee de-a lungul și de-a latul Americii de Nord, cât și pe continentul european. Muzica lor rezonează atât cu est-europenii, cât și cu publicul de la Primavera Sound Festival, unde au fost invitați să cânte doi ani la rând.

Vineri, 20 septembrie, Operators vin la Control Club cu un show de neratat ce va cuprinde piese de pe noul album, cât și hit-uri din repertoriul Handsome Furs.

www.operatorsmusic.com 

Crosswiring ’80s-Springsteen valor with contemporaneous synth pop, the second album from Dan Boeckner’s disco power trio channels the crushing fear of imminent collapse. – Pitchfork

Operators’ Radiant Dawn feels like an extension of the surge of ’70s dystopian content we’ve seen in the past few years, and a revision of synth-heavy pop rock that was more common years ago. – Exclaim!

While still bearing sonic markers of a European tradition, Radiant Dawn consistently sounds as if it could unfold in an imagined, fictional place. – Stereogum

Concertul Operators de la București este organizat de Control Club, cu sprijinul OneDay. Facebook event: https://www.facebook.com/events/2489640437979631/ 

Biletele pot fi achiziționate la prețul de 30 de lei, online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și partenerii Eventbook: http://eventbook.ro/partners.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.

10
/02
/22

Peste 60 de artiști internaționali din 13 țări sosesc la Iași în perioada 13 - 19 februarie, în cadrul celei de-a treia ediții a Classix Festival. 8 concerte de muzică clasică, 10 cursuri de măiestrie, o expoziție de ilustrații, o dezbatere, o prelegere și 7 proiecții de film își așteaptă exploratorii aventurii clasice contemporane.

08
/02
/22

Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 10 februarie la pupitrul Filarmonicii din Arad, cu un program de muzică românească de secol XIX, cuprinzând partituri de tinereţe semnate în 1867 şi 1876 de compozitorul George Stephănescu, cel care stă la baza întemeierii Operei Naţionale din Bucureşti, prin faptul că în 1885 constituia Compania Opera Română, ce își desfășura pe atunci spectacolele pe scena Teatrului Național.

08
/02
/22

#newTogether, documentarul realizat de Forumul Cultural Austriac București, ajunge la Iași în cadrul Classix Festival. Proiecția în prezența invitaților Dan Lungu (scriitor) și Andrei Popov (Director Adjunct Forumul Cultural Austriac) va avea loc luni, 14 februarie 2022, orele 17:00, în sala de conferințe a Casei Muzeelor Iași din Str. Vasile Alecsandri nr 6.

07
/02
/22

Opera Națională București prezintă vineri, 11 februarie, ora 18:30, spectacolul de operă „La Bohème” de Giacomo Puccini, capodoperă a verismului care, de peste 125 de ani, impresionează și entuziasmează publicul din toate generațiile de melomani. Este una dintre cele mai reprezentative opere în care este cântată sublim viața tinerilor și atmosfera spiritului lor juvenil.

07
/02
/22

Vineri, 11 februarie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, SEARA BEETHOVEN se va desfășura sub bagheta dirijorului german CHRISTOPH  KÖNIG, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis. Începând din stagiunea 2023 – 2024, Christoph König va prelua conducerea orchestrei simfonice a radioteleviziunii spaniole.

07
/02
/22

Joi, 10 și vineri,11 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri, va prezenta un program cu două lucrări de referință: Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră, KV622 de Wolfgang Amadeus Mozart, cu clarinetistul Emil Vișinescu în ipostaza de solist, și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 11 de Felix Mendelssohn. Concertele se vor desfășura de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în condițiile respectării restricțiilor pandemice. 

26
/01
/22

Piano STAR - Programul de excelență destinat tinerilor pianiști din segmentul preuniversitar a organizat sâmbătă, 22 ianuarie 2022, Festivalul Piano STAR, un maraton al repertoriilor studiate în întregul proiect, după 4 module de perfecționare tehnică și interpretativă, susținute de profesori de pian din importante academii de muzică din Europa.

18
/01
/22

Situația globală din ultimii (deja) doi ani și mai ales de anul trecut a adus sau accelerat câteva trenduri interesante în producția, prezentarea și consumul de muzică clasică, în opțiunile publicului și modul în care artiștii și organizatorii de evenimente au adus muzica spre audiențe tot mai largi.