Orchestrele şi Corurile Radio România participă la Festivalul „Enescu“ 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestrele-si-corurile-radio-romania-participa-la-festivalul-enescu-2013/

Orchestrele şi Corurile Radio România revin în faţa melomanilor punctând o participare la cea mai importantă manifestare culturală românească: Festivalul Internaţional „George Enescu“ – ediţia XXI.

Un articol de |20 august 2013

Orchestrele şi Corurile Radio România revin în faţa melomanilor punctând o participare la cea mai importantă manifestare culturală românească: Festivalul Internaţional „George Enescu“ – ediţia XXI.

În cadrul festivalului – derulat în această toamnă între 1 şi 28 septembrie – principalul moment prezentat de Orchestrele şi Corurile Radio România îl constituie concertul de la Sala Mare a Palatului desfăşurat exact peste o lună de zile – vineri, 20 septembrie 2013 (de la ora 19.30).

Patru dintre formaţiile instituţiei – Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio şi Corul de copii Radio vor fi reunite sub bagheta dirijorului britanic James Judd.

Muzicianul a fost director muzical al Orchestrei Filarmonice din Florida, dirijor principal al Orchestrei Naţionale Lille – Franţa, ocupând în prezent aceeaşi poziţie pentru Orchestra Asiatică de Tineret şi a colaborat cu cele mai mari ansambluri de gen ale lumii ca Berlin Philharmonic, Orchestre National de France, Royal Philharmonic, London Symphony, BBC Symphony, Royal Concertgebouw Orchestra – Amsterdam, Orchestra Santa Cecilia – Roma ş.a.

Cele patru ansambluri reunite ale Orchestrelor şi Corurilor Radio România vor încânta publicul cu o lucrare de mare virtuozitate, care cere o pregătire îndelungată: „Recviemul de război“, creaţie a unuia dintre cei mai prolifici compozitori englezi din sec. XX: Benjamin Britten. Lucrarea a fost definitivată în 1962 şi a fost dedicată sfinţirii noii catedrale a oraşului Coventry, cea anterioară fiind distrusă de un raid aerian în timpul celui de-al doilea război mondial.

Evenimentul va avea loc cu participarea soliştilor vocali de talie internaţională: Michaela Kaune – soprană (Germania), Kim Begley – tenor (Marea Britanie), Adrian Erod – bariton (Austria).

Prima piesă de teatru radiofonic

Completând evenimentul extraordinar de la Sala Palatului, Orchestrele şi Corurile Radio România vor oferi melomanilor care aleg concertele în aer liber din Piaţa Festivalului (în lateralul Ateneului Român) trei seri consecutive de sărbătoare a muzicii.

Vineri, 20 septembrie, de la ora 20.00, spectatorii sunt aşteptaţi la Seara Radio România Muzical: Jazz, swing & more cu… grupul vocal Jazzappella. Dacă în Sala Palatului va răsuna muzica lui Britten, în aer liber se vor auzi standarde de jazz, şlagăre pop – rock, piese din coloane sonore de film – toate în aranjamente originale a capella.

Sâmbătă, 21 septembrie (de la ora 20.00) este rândul postului Radio România Cultural să invite ascultătorii la o seară specială: „Ce ştia satul“, scenariu de Mihai Lungeanu după piesa „Ce ştia satul“ de Ion Valjan. Titlul reprezintă prima piesă montată de Teatrul Naţional Radiofonic, jucată pentru prima oară pe scena Teatrului Modern de Compania Davilla, în anul 1912 şi reluată la Teatrul Naţional cu actorii Petre Sturza şi Maria Filotti.

Din distribuţie fac parte patru apreciaţi artişti români: George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Nartea şi George Grigore. Cea de-a treia seară în Piaţa Festivalului – duminică, 22 septembrie, de la ora 20.00 – vă propune o întâlnire cu Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului său, Ionel Tudor. Seara se va derula cu participarea Luizei Zan, câştigătoare a premiului I la Cerbul de Aur, în 2004 şi desemnată „Muzicianul anului 2011″ în cadrul Galei Premiilor de Jazz.

Citiţi şi: REPORTAj Teatrul cu ochii închişi

Sâmbătă, 14 septembrie (de la 19.30), la Sala Mare a Palatului, alături de una dintre cele mai prestigioase orchestre europene – London Symphony Orchestra – şi sub bagheta dirijorului rus Vladmiir Jurovsky, Corul Academic Radio condus de Dan Mihai Goia va interpreta o lucrare enesciană: Simfonia cu cor nr. 3 în Do Major op. 21.

Sâmbătă, 28 septembrie (de la 19.30), Corul Academic Radio, de această dată însoţit şi de Corul de Copii Radio, condus de Voicu Popescu, va reveni la Sala Palatului chiar la evenimentul de închidere a Festivalului Enescu. De această dată, ansamblurile vor concerta alături de o altă celebră orchestră londoneză: Royal Philharmonic Orchestra.

Sub conducerea muzicală a dirijorului român Cristian Mandeal, publicul se va reîntâlni cu celebra Simfonie nr. 3 de Gustav Mahler. Solistă va fi mezzosoprana britanică Jennifer Johnston.

Ca la fiecare ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu“, Radio România Cultural şi Radio România Muzical vor transmite live evenimentele la nivel naţional on air şi online pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele pentru Festivalul Enescu pot fi achiziţionate online, prin eventim.ro, sau de la punctele de vânzare ale Eventim şi din librăriile Humanitas și Cărturești. La evenimentele în aer liber, din Piaţa Festivalului, accesul este liber.

Foto: Alexandru Dolea

31
/03
/17

Duminică, 9 aprilie 2017, de la ora 18:00, Sala Mare a Ateneului Român găzduiește Concertul Extraordinar de Paști, susținut de Corul Național de Cameră Madrigal — Marin Constantin. Dirijat de Anna Ungureanu, evenimentul este una dintre tradițiile prețioase ale Corului, desfășurându-se, fără întrerupere, de mai bine de jumătate de secol.

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

14
/03
/17

Celebrul pianist Dan Grigore, artist singular, încadrat de celebra publicație Les grands pianistes du XX-ème siècle între 4 cele mai importante nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu, va concerta la Sala Radio vineri, 17 martie 2017, în compania Orchestrei Naționale Radio.

13
/03
/17

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un recital susținut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00. Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat.