„Ouăle lui Tarzan”, la Russian Open Documentary Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/ouale-lui-tarzan-la-russian-open-documentary-film-festival/

„Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiţia Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova în perioada 6 – 12 decembrie. Producţia românească va concura cu şase documentare în festivalul din Rusia, care a fost fondat în 2007.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2017

Cel mai important festival de film documentar din Rusia selectează în competiţia principală şi în programul necompetiţional „Sreda” producţii care au fost filmate în această ţară sau filme vorbite în limbi ale Federaţiei Ruse şi filmate în alte părţi ale lumii ori pelicule regizate de cineaşti ruşi, care au fost finalizate cu nu mai mult de 18 luni înainte de începerea festivalului.

„Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary.

Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, şi experimentele făcute acolo, şi este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.

Imaginea poartă semnătura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet şi Cristinel Şirli. Producători sunt Ada Solomon, Cedric Bonin şi Pascaline Geoffroy.

Filmul va rula în cinematografele româneşti din 6 octombrie.

Născut pe 22 iunie 1966, la Bucureşti, regizorul şi directorul de imagine Alexandru Solomon este recunoscut pentru lungmetraje documentare ca „Marele jaf comunist” (2004) , „Război pe calea undelor/ Cold Waves” (2007), „Kapitalism – reţeta noastră” (2010) şi „România: Patru patrii” (2015), cu scriitorii Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu şi Norman Manea.

Din 2010, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Documentar şi Drepturile Omului One World România.

Foto: Ouăle lui Tarzan – facebook

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.