„Oxygen”, piesa de teatru care a cucerit Europa, se joacă la Teatrelli în decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/oxygen-piesa-de-teatru-care-a-cucerit-europa-se-joaca-la-teatrelli-in-decembrie/

„Oxygen”, piesa controversatului Ivan Vîrîpaev, copilul teribil al noii dramaturgii ruse, considerat ca estetică între Quentin Tarantino şi Andrei Tarkovski, se joacă în această seară (8 decembrie) şi vineri, 14 decembrie, la teatrul Teatrelli, în Bucureşti.  Spectacolul este programat de la ora 19.30. Textul este considerat unul dintre cele mai puternice texte contemporane, un poem teatral despre puritatea sinelui şi descoperirea celuilalt.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2018

Spectacolul, o producție Teatrelli, îmbină diferite forme ale artei: teatru, dans, muzică live și proiecții video, reunind artiști tineri, dintre care unii deja bine cunoscuți pe scena culturală bucureșteană, precum actrița și regizoarea Antoaneta Cojocaru și fashion designerul Laura Hîncu.

Cele două personaje, interpretate de Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, sunt aflate în căutarea iubirii totale, în căutarea unui „oxygen” pe care îl presimt, în căutarea unei șanse la schimbare și tot ce atrage după ea aceasta, în căutarea unei divinități pierdute. Riscă să trăiască această poveste într-o lume abrutizată și lipsită de empatie, dar întâlnirea lor nesperată este salvatoare pentru amândoi și le oferă un nou început.

Antoaneta Cojocaru și Danie Pascariu, Foto: Vlad Eftenie

Bine și rău, conștiință și uitare de sine, individ și societate, adevăr și minciună, conflict atât de prezent în ființa contemporană – „Oxygen” este un spectacol care te face să recunoști măruntul din iubire și din tine, dar care îți dă speranța că poți fi ales să o iei de la capăt. O poveste de iubire în care nimic nu este imposibil până la capăt și care ți se dăruiește total.

„Există un moment în spectacolul Oxygen în care cele doua personaje decid să plece împreună. Întâmplarea a făcut ca, în timpul repetițiilor, să vizităm Parisul. A fost atât de puternic, încât, când ne-am întors la București la repetiții, am decis ca atunci când pleacă împreună cele două personaje văd Parisul. Așa că, acum, la fiecare spectacol vedem Parisul. La un moment dat, la un șnur, a venit în sală și sora actorului din rolul principal, Daniel. La final, ne-a spus: Abia aștept să iubesc!. Am înțeles atunci că vom mișca mulți oameni cu această poveste și că e bine., a declarat pentru presă actrița și regizoarea Antoaneta Cojocaru.

Antoaneta Cojocaru și Danie Pascariu, Foto: Vlad Eftenie

Spectacolul „Oxygen” este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. „Oxygen”  a avut premiera în luna noiembrie.

Bilete pot fi achiziționate de aici.

„Oxygen”, de Ivan Vîrîpaev

Cu: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu

Costume: Laura Hîncu

Scenografie: Ileana Zirra

Proiecții video: Sineira Studio (Dorel Mihăilă)

Traducere: Mașa Dinescu

Light design: Ștefan Vasilescu

Fotografie afiș: Vlad Eftenie

Asistent regie: Oana Rainer

Un spectacol de: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

Foto: Oxygen – Vlad Eftenie

 

 

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.