Pamfil Șeicaru: ”Nazist, fascist, omul Securității române”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pamfil-seicaru-nazist-fascist-omul-securitatii-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera şi mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în ţară şi străinătate ziaristului, memorialistului, şi nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât şi din cele ale comentatorilor săi.

Un articol de Georgeta Filitti|8 august 2017

Participant la Primul Război Mondial, decorat cu ”Mihai Viteazul” și preocupat de veșnicirea numelor celor care s-au sacrificat atunci (ridică mânăstirea Sf. Ana lângă Orșova, monumentul de la Mărășești, pe cel de la Soulzmatt – Alsacia), deputat și ziarist, Pamfil Șeicaru rămâne una dintre cele mai controversate figuri publice din România secolului XX.

Numele îi rămâne legat în primul rând de ziarul ”Curentul” (întemeiat în 1928), cu o formidabilă dotare tehnică (rotativă de 224 de tone și posibilitatea de imprimare a 24000 de pagini în 24 de ore. În 1939 a scos, în 35 de zile, 10 milioane de cărți de citire). Dar prin același ziar a dus o campanie de șantajare unică ce avea să-i aducă avere și o faimă reprobabilă. Biografia lui după 1941, când e trimis de mareșalul Antonescu în străinătate pentru organizarea unei apărări din afara hotarelor, și până la moarte, e un amestec fabulos de adevăr și ficțiune, de posibil și de neimaginat.

A transferat bani în străinătate ca și 40 de tablouri ale unor artiști români consacrați; a luat legătura, în 1944, cu agenți naziști și a condamnat public actul de la 23 august 1944. Între 1945 și 1974 a locuit în Spania unde, după opinia unor comentatori, ”s-a luptat cu morile de vânt” încercând să definească situația României în acest răstimp pe harta lumii. În țară a fost condamnat la moarte în contumacie. A militat pentru regruparea exilului în jurul fostului monarh Carol al II-lea, apoi a principelui Nicolae. Și-a exprimat crezul politic în publicațiile ”Analele politice”, ”Liberty and Justice”, ”El Alcazar”, ”Curentul” , seria a II-a, din 1978, la Munchen, ”România muncitoare” etc. S-a spus că ar fi întreprins o vizită secretă în România încercând zadarnic să se întâlnească cu N. Ceaușescu.

Simpla enumerare a unor titluri din lucrările sale dă măsura ariei de preocupări, străbătute de antisovietism și antimonarhism (în accepția întruchipată de regele Mihai I): România. Hiroshima morală (1950); Unirea națională. Ideea forță a României moderne (1959); Karl Marx. Însemnări despre români (1965); La Roumanie dans la Grande Guerre (1968); Construcții pe nisip (1972. Mai adăugăm  Scrisori din emigrație (1992), Vulpea roșcată  (1996) ca și nenumăratele portrete risipite în presa românească a exilului, de la Ionel Brătianu și Constantin Stere, la Emil Cioran și Mircea Eliade, de la Ion Petrovici la O. Goga sau A.C. Cuza.

Personalitate controversată, prolifică, veșnic supusă discuției, Pamfil Șeicaru a devenit și personaj de roman pentru Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu și Marin Preda.

Un exeget a scris că ”în persoana lui Pamfil Șeicaru ne confruntăm cu cel mai calomniat și batjocorit pe nedrept erou al culturii românești”.

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.