Papa Benedict al XVI-lea face apel la o presa cu mai putine subiecte negative
https://www.ziarulmetropolis.ro/papa-benedict-al-xvi-lea-face-apel-la-o-presa-cu-mai-putine-subiecte-negative/

Ştirile negative primesc mai mult spaţiu editorial decât cele pozitive, iar continuarea acestor tendinţe nu va face nimic altceva decât să ducă lumea spre o direcţie sumbră, negativă, a avertizat Papa Benedict al XVI-lea în timpul tradiţionalei slujbe de Anul Nou.   Suveranul de la Vatican, în vârstă de 85 de ani, se află la […]

Un articol de Andrada Văsii|2 ianuarie 2013

Ştirile negative primesc mai mult spaţiu editorial decât cele pozitive, iar continuarea acestor tendinţe nu va face nimic altceva decât să ducă lumea spre o direcţie sumbră, negativă, a avertizat Papa Benedict al XVI-lea în timpul tradiţionalei slujbe de Anul Nou.

 

Suveranul de la Vatican, în vârstă de 85 de ani, se află la cea de-a opta slujbă de Anul Nou de când a fost pontificat şi a oficiat Vecernia şi liturghia „Te Deum” din Basilica Sfântul Petru, ceremonii în cadrul cărora a făcut şi un apel la moderarea şi chiar diminuarea informaţiilor negative din media, potrivit Reuters.

„Răul face mai mult zgomot decât binele: o crimă cu sânge rece, violenţa răspândită pe scară largă, nedreptăţile grave, toate acestea se transformă în subiecte de ştiri; de cealaltă parte, însă, dovezile de dragoste şi de ajutor uman rămân în umbră”, a spus Papa Benedict miilor de credincioşi care au venit să asiste la ceremonia religioasă.

„Dacă vrem să înţelegem lumea şi viaţa, nu trebuie doar să ne oprim la ştiri, ci să fim capabili să ne păstrăm liniştea, să medităm, să rămânem calmi şi să reflectăm adânc, trebuie să învăţăm să ne oprim şi să gândim”, a mai spus acesta.

Suveranul Pontif s-a arătat sensibil la situaţia din media actuale, în condiţiile în care, în 2012 când acesta a întreprins vizite în Cuba, Mexic şi Liban, presa a acordat o mai mare importanţă procesului de corupţie în care a fost implicat fostul său majordom, decât respectivelor evenimente oficiale.

Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat credincioşilor prin mesajul tradiţional de Anul Nou pe care l-a transmis de la Vatican pe 1 ianuarie, când, în calendarul Bisericii Romano-Catolice, este marcată Ziua Mondială a Păcii.

 

Sursa: Mediafax

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.