Editura Humanitas a semnat contractul pentru traducerea volumului ce cuprinde, în mai bine de 600 de pagini, însemnările Papei Ioan Paul al II-lea.
Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2014
Patruzeci de ani din viața Papei Ioan Paul al II-lea, cea mai importantă personalităte spirituală a secolului XX, sunt consemnați într-un volum care, odată publicat la începutul lunii trecute în Polonia, a devenit subiectul unei controverse mediatice internaționale, anunță Editura Humanitas.
Nu întâmplător reflecțiile sale, începute când încă era episcop al Cracoviei și încheiate în 2003, cu doi ani înainte de moartea sa, au fost supuse atenției Congregației pentru Cauzele Sfinților.
Aceste însemnări personale i-au fost încredințate prin testament cardinalului Stanislaw Dziwisz, secretarul său personal în cei douăzeci și șapte de ani de pontificat, pentru a fi arse, dar, în pofida dorinței Suveranului Pontif, dar din dragoste și profund respect față de Papa, cardinalul Stanislaw Dziwisz nu le-a distrus.
„Nu am avut curajul să ard carnețele lăsate, pentru că în ele se aflau informații importante despre viața sa. […] Nu am ars însemnările lui Ioan Paul al II-lea pentru că ele sunt cheia către spiritualitatea sa, esența fiecărei ființe umane: către înțelegerea relației sale cu Dumnezeu, cu ceilalți oameni și cu sine însuși”, mărturisea cardinalul Dziwisz.
Karol Wojtyla, arhiepiscop metropolitan al Cracoviei, cardinal, și, din 1978, Suveran Pontif, a străbătut una dintre cele mai dificile perioade din secolul XX, fiind nucleul lumii spirituale occidentale.
Singurul Suveran Pontif care a vizitat România, în această calitate, Ioan Paul al II-lea a făcut posibil un moment de o imensă importanță istorică, sute de mii de oameni, ortodocși, catolici și greco-catolici, participând la evenimentele petrecute în cele trei zile ale vizitei.
Beatificat în 2011, Ioan Paul al II-lea va fi canonizat de către Papa Francisc duminică în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, celebrată în Piața Sf. Petru din Vatican.
Foto cu Papa Ioan Paul al II-lea – wikipedia