“Parada costumului popular”, in București
https://www.ziarulmetropolis.ro/parada-costumului-popular-in-bucuresti/

Comunitatea “Domniţe cu altiţe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediţie a Paradei Portului Popular românesc în Bucureşti. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

Un articol de Cristina Enescu Aky|7 mai 2018

“Domnițe cu altițe” este o comunitate definită de pasiunea pentru elementele identitare tradiționale, în special costumul popular românesc autentic. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Portului Popular, care se sărbătorește în cea de-a doua duminică a lunii mai.

Sunt invitați să participe sau pur și simplu să se bucure de eveniment toți cei care îndrăgesc portul tradițional românesc. Participanții vor veni îmbrăcați în costum popular, cu eventuale “podoabe ale capului” tradiționale, cu opinci sau pantofi negri. Parada are ca scop promovarea portului tradițional românesc în toată splendoarea și varietatea sa, prin “scoaterea sa în lume”, mai ales în lumea urbană a Capitalei.

„Dorim să oferim publicului larg posibilitatea de a admira și cunoaște piese tradiționale specifice diferitelor zone ale țării, în general piese unice, lucrate manual la lumina lămpii cu multă migală, pricepere și dragoste. Fiecare piesă a costumului tradițional este un obiect de identitate culturală, iar decorațiunile sunt întotdeauna semnificative și simbolice. Vă invităm așadar la o promenadă care va avea ca punct de întâlnire Muzeul Tăranului Român, de unde plecarea va avea loc la ora 11.30.” – Mihaela Chilian, organizator din partea comunitații “Domnițe cu altițe”.

Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

Mai multe detalii despre eveniment, aici.

P.S. Din motive de organizare, evenimentul nu va fi o paradă, ci o plimbare în costume tradiționale, pe traseul anunțat.

Foto: Parada costumului popular – facebook

 

 



27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.