Parteneriat MCPN-MDRT pentru promovarea Romaniei si a Festivalului George Enescu 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/parteneriat-mcpn-mdrt-pentru-promovarea-romaniei-si-a-festivalului-george-enescu-2013/

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), concretizat într-un protocol de colaborare pentru promovarea României şi a Festivalului „George Enescu” 2013, a anunţat vineri Biroul de presă al MCPN.   „Festivalul ‘George Enescu’ este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor […]

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2012

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), concretizat într-un protocol de colaborare pentru promovarea României şi a Festivalului „George Enescu” 2013, a anunţat vineri Biroul de presă al MCPN.

 

„Festivalul ‘George Enescu’ este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor şi în acelaşi timp imaginea României în lume. Din acest motiv, Festivalul Enescu trebuie să devină o emblemă pentru România – un brand cultural de ţară”, consideră ministrul Puiu Haşotti, potrivit comunicatului.

MDRT va promova Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” prin acţiunile de marketing turistic pe care le derulează în mod curent, iar România, ca destinaţie de turism, va fi promovată în contextul organizării ediţiei 2013 a festivalului, precizează sursa.

Totodată, colaborarea se referă şi la promovarea de itinerarii culturale aferente evenimentului, cuprinzând muzee, case memoriale, aşezăminte culturale, având tematica „George Enescu”.

Astfel de acţiuni se referă la asigurarea unui spaţiu dedicat promovării festivalului în standul României organizat de MDRT la târgurile şi expoziţiile turistice la care participă, la organizarea de vizite de documentare tematice în România pentru diverse categorii de public, la includerea evenimentului şi a obiectivelor turistice tematice în propriile materiale de informare – broşuri, pliante, CD-uri -, în special în cele destinate promovării turismului cultural şi la alte instrumente de marketing turistic gestionate de reprezentanţele MDRT din străinătate.

În ceea ce priveşte MCPN, acesta va asigura realizarea de către organizatorul evenimentului a materialelor de promovare a evenimentului – cataloage, broşuri, pliante, postere, ghiduri, materiale audio-video, CD- uri, DVD-uri -, dar şi promovarea brandului de turism al României, prin inserarea în propriile materialele editate cu prilejul festivalului, stabilirea acelor itinerarii tematice care să fie promovate şi participarea la evenimentele organizate de MDRT, prin susţinerea de prezentări cu privire la festival.

Acţiunile punctuale în care MCPN şi MDRT vor colabora în baza acestui protocol vor fi stabilite în următoarele săptămâni de direcţiile de specialitate din cele două ministere.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu’ se desfăşoară în perioada 1-28 septembrie 2013 la Bucureşti.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, este producător iar Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune au calitatea de coproducători.

Prima ediţie a festivalului a avut deschiderea oficială în data de 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, marcând începutul celei mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România.

 

 

Sursa: Agerpres

06
/02
/14

Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă marți, 11 februarie, ora 19:00 și miercuri, 12 februarie, ora 19:00, premiera spectacolului „Faust Exhausted”. Evenimentul va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.

06
/02
/14

Tablouri de Juan Gris, Pablo Picasso şi René Magritte au fost aprig disputate, la Londra, la o licitaţie organizată de Christie's, la care au fost doborâte mai multe recorduri, inclusiv cel pentru suma totală obţinută într-o singură seară de o casă de licitaţii - 212,7 milioane euro.

06
/02
/14

Centrul Cultural Casa Artelor sector 3 a colaborat cu peste 3.200 de copii și 650 de artiști. Instituţia a organizat anul trecut 14 evenimente culturale la care a colaborat cu peste 3.200 de copii și 650 de artiști, la care au participat peste 80.000 de spectatori.

06
/02
/14

Se tot joacă la Metropolis spectacolul „Tom si Jerry”, de Rick Cleveland, în regia lui Florin Piersic Jr., cu Florin Piersic Jr., Paul Ipate și Laurențiu Bănescu. În oraș se spune că e un spectacol care și-a atins limita de public. E fals, e nefondat: încă umple sala.

06
/02
/14

„Una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă”, astfel cataloga Caroline Moorehead, biograf celebru şi jurnalist, Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbului de altădată. Cartea scrisă de Irfan Orga a apărut în colecţia „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom.

06
/02
/14

Luni, 10 februarie, Transilvania Film vă invită la proiecţia filmului ”Nunta Muta” în regia lui Horaţiu Mălăele, o poveste la limita dintre fantezie si comedie, care surprinde însă tragediile provocate de dictatură.

05
/02
/14

CRONICĂ DE FILM Dacă ideea provocatoare din „Her” („Ea”) ar fi ajuns pe mâinile lui David Cronenberg, am fi avut probabil un film greut de uitat. Aşa, Spike Jonze nu oferă decât un film convenţional, în pofida semnalelor stridente că încearcă să fie altfel.

05
/02
/14

Nu în întregime, ci parţial. Independenţa Film va aduce în România două dintre filmele participante la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin , care începe joia aceasta: In Order of Disappearance, cu Stellan Skarsgård şi Dans la cour, cu Catherine Deneuve. Berlinala se va desfăşura în perioada 06 - 16 februarie 2014.

05
/02
/14

Au început înscrierile pentru cea de-a șaptea ediţie a festivalului Man.In.Fest, care va avea loc între 23 şi 25 mai la Cluj-Napoca. Ea va fi dedicată în totalitate performance-urilor stradale, inclusiv statuilor vivante.

05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.

05
/02
/14

Studio Amena prezintă sâmbătă, 8 februarie, începând cu ora 19:00, prima reprezentație a spectacolului Black & White de Keith Waterhouse și Willis Hall, o producţie de succes a Teatrului Bulandra din 1995. Spectacolul se va juca într-o nouă versiune, în onoarea actorului, regizorului și traducătorului comediei, Florian Pittiș, care ar fi împlinit anul acesta 70 de ani, pe 4 octombrie.