„Patria” și umbrele noastre
https://www.ziarulmetropolis.ro/patria-si-umbrele-noastre/

În toţi şi în toate există o parte întunecată, necunoscută, ameninţătoare. Umbra fiecărui om şi a fiecărui lucru atrage cu o forţă magnetică scriitorii.

Un articol de Dana Ionescu|3 februarie 2022

Umbra domină adesea ființa umană și aproape tot timpul literatura. Umbra ne domină acum viața, ajunsă într-un moment critic ce pare interminabil. Tot umbra este și teritoriul pe care și-l alege unul dintre puținii scriitori spanioli de azi care ajung în librăriile din România. „Patria”, roman-fenomen, carte puternică și incomodă, adaptată într-un serial HBO, are cu ce să-și provoace cititorii.

Ploaia aceea pe care o vedem pe coperta dominată de o umbrelă roșie, sub care se ascunde un chip nevăzut, e o stare continuă în romanul lui Fernando Aramburu, pe care putem să-l citim pentru prima dată în limba română, în traducerea semnată de scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari. Plouă tot timpul în „Patria” – plouă când ETA comite crime absurde, plouă când Bittori merge la mormântul soțului ucis de gruparea extremistă care vrea dreptate, plouă adesea când multele personaje ale romanului se străduiesc să-și găsească un drum adevărat, un drum doar al lor, într-o căutare cât se poate de firească. „Patria” privește înapoi cu o mânie controlată la ravagiile făcute de ETA în Țara Bascilor și alege un drum de fapt vechi de când lumea și pământul: povestea care ajunge și la inima, și în mintea cititorului.

„Patria” completează foarte bine prezența spaniolilor în librăriile din România, pe care ne-o dorim cât mai consistentă, literatura spaniolă având destule voci demne de a fi ascultate. Pe lângă Antonio Muñoz Molina și Carlos Ruiz Zafón, de exemplu, cunoștințe mai vechi ale cititorilor români, vine acum și Fernando Aramburu cu romanul lui care a stârnit un interes extraordinar, vânzările depășind în Spania un milion de exemplare și 35 de tiraje și fiind tradus, în patru ani de la publicare, în peste 20 de limbi.

„M-am gândit că literatura o să mă ajute, pe de o parte, să protestez ca om care crede în democrație și, pe de altă parte, să las o rememorare scrisă a ororii pe care am trăit-o”, i-a explicat simplu scriitorul spaniol, care trăiește în Germania de mulți ani, unui comentator de la cotidianul „The Guardian”. Exact asta este „Patria”: o rememorare fictivă a unui fenomen atroce – violența practicată câteva decenii de gruparea separatistă ETA și ororile comise de ea – și un protest al unui „om care crede în democrație”, din care s-a născut un roman alcătuit din 125 de capitole alerte, cel care i-a adus lui Aramburu o mulțime de premii, cele mai importante din Spania, dar și distincții internaționale.

Prin acumulare de scene de viață dintr-un sat spaniol de lângă mare, dar nu numai,  povestea se construiește treptat și se dezvăluie în toate faldurile ei sau în cât mai multe, căci, ca în mai toate cărțile bune, nu tot se elucidează și nu tot se explică până la capă. Un gând anticipativ al lui Bittori, deocamdată criptic pentru cititor, deschide efectiv romanul: „Uite-o și pe amărâta asta, se duce s-o facă praf. Așa cum se sparge un val izbindu-se de stânci. Niște spumă și adio. Nu vede că nici măcar nu se deranjează să-i deschidă portiera? Supusă, mai mult decât supusă. Și pantofii ăia cu toc și buzele alea date cu roșu, la cei patruzeci și cinci de ani ai ei, pentru ce? La cum ești tu, la poziția ta socială și la studiile tale, de ce te porți ca o adolescentă”. Și astfel romancierul ne face cunoștință cu Nerea, fiica lui Bittori și a lui Txato, asasinat de teroriștii basci. Scenele de viață se acumulează și, foarte abil, Fernando Aramburu conturează acea „complexitate a vieții” la care încă din secolul al XIX-lea, cel puțin, romancierii își doresc să ajungă. Știința de a cuprinde cât mai mult din nesfârșitele nuanțe ale vieții – ale vieții vizibile și mai ales ale aceleia secrete, dominată de umbră – este o carte câștigătoare, care transformă „Patria” dintr-un protest într-o mostră de literatură bună. Ca o mare cu multe, amenințătoare valuri care-și schimbă culoarea seamnă acest roman care, în ciuda ritmului alert, fragment, cu multe alternanțe de narator și timp, te lasă să privești în spații incomode, mai ales în interiorul omului, acolo unde se ascund gânduri de neexplicat.

„Ideologiile ne separă. Visele și suferințele ne apropie”, spunea cândva Eugène Ionesco, și el cunoscător al atrocităților comise în numele unei forme sau alta de extremism. Indirect, de departe, parcă răzbate ceva din mirarea, din groaza lui în fața atrocităților dintr-un secol în destule feluri absurd. În romanul acestui scriitor spaniol, absurdul își arată fața într-un alt secol, în care atrocitățile nu au dispărut și nici măcar nu s-au schimbat foarte mult. Capitol dureros din istoria Spaniei, ETA se dezvăluie în tot absurdul ei într-o operă de ficțiune. Expus prin intermediul poveștii a două familii, istoricul nesoluționat al terorismului basc nu poate să nu nască destule întrebări, într-un moment sensibil pentru lumea întreagă. Mizând pe nuanțarea dilemelor morale în care-și pune personajele, Fernando Aramburu dă glas celor mai grave probleme: vina și iertarea. Cum să-l ierți pe ucigașul soțului, chiar dacă sau mai ales dacă el este fiul unei bune prietene? Cum să înțelegi dorința de a face dreptate, chiar dacă ea presupune crimă? Sau: Ce esta patria pentru noi și ce suntem noi pentru ea? Ce înseamnă dragostea de patrie? Dar iubirea de om? Dar iubirea pentru familie?

Pe lângă marile întrebări, în „Patria” se acumulează o mulțime de alte întrebări pentru omul recent, întrebări care gravitează, de cele mai multe ori, în jurul diferenței. Pe scurt, cum să accepți ceea ce este diferit? Iată întrebarea cu care contemporanii se confruntă în fiecare zi, iar pledoaria inteligentă și puternică a lui Aramburu câștigă prin deschidere, lipsă de demonstrativism și, s-o spunem încă o dată, capacitatea de a surprinde permanent nuanțe, departe de schematismul care omoară atâtea romane de azi. Arta de a pătrunde în cotloanele întunecate, acolo unde rar se face lumină, duce „Patria” mai departe și îl așază pe Aramburu alături de alte voci contemporane importante. Ideologiile, visele și suferințele despre care vorbea Ionesco sunt privite aici din multiple unghiuri și, astfel, relativizate, literatura permițându-i autorului să creeze perspective sănătoase, necesare contemporanului care încearcă să înțeleagă lumea în care trăiește.

La arta lui Aramburu de a contura omenescul, de a atinge zone sensibile, de a dezvălui fragilitatea și frica, de a coborî în adâncurile întunecate în care cresc rădăcinile urii și ale violenței contribuie, fără îndoială, și tăietura cinematografică a romanului. Împreună cu alte calități, secvențialitatea lui cu remarcabil impact emoțional transformă o poveste care fi putut fi doar dramatică într-un roman reușit, ce atinge coardele sensibile ale cititorului de azi. Ca un film ni se desfășoară în fața ochilor „Patria”, mai mult decât un roman realist și fals thriller, iar după ce se încheie întrebările rămân cu noi, precum și personajele, cu toate că nu le-am văzut întruchipate. Doar ni le-am imaginat, în fragilitatea lor, în înduioșătoarea lor dorință de împlinire și soare, în neputințele și limitările lor. Bine primit, serialul HBO se arată atent la nuanțe și la atmosfera aceea care cântărește atât de greu într-un roman recomandat tuturor celor care vor, dacă nu să schimbe, măcar să înțeleagă ceva din ce li se întâmplă sau li se poate întâmpla lor și celor din jur.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.