Romanul autobiografic al lui Martin Amis, INSIDE STORY, intră în colecția Anansi. World Fiction
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-autobiografic-al-lui-martin-amis-inside-story-intra-in-colectia-anansi-world-fiction/

După noua ediţie a romanului Zona de interes, publicată odată cu intrarea în cinematografele autohtone a filmului cu acelaşi nume, scriitorul Martin Amis revine în atenţia cititorilor români cu o nouă carte publicată în traducere în colecţia Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

Un articol de Petre Ivan|1 martie 2024

Este vorba despre mult-așteptatul roman autobiografic Inside Story, ultima carte publicată de Martin Amis, considerat de mulți critici una dintre cele mai influente și mai inovatoare voci ale literaturii britanice moderne.

„Cea mai frumoasă carte a lui Martin Amis”, potrivit criticilor de la The New York Times, „o capodoperă care ne reamintește că Amis e cel mai bun”, în viziunea celor de la The SpectatorInside Story este una ditre cele mai dezbătute cărți ale sale, atât de criticii, cât și de cititorii din întreaga lume.

Inside Story reprezintă povestea vieții extraordinare a unuia dintre cei mai influenți scriitori britanici de după al Doilea Război Mondial. Romanul are ca punct de plecare moartea celui mai bun prieten al lui Martin Amis, Christopher Hitchens, dar și pe cea a mentorului său, Saul Bellow. În timp ce își amintește viețile și morțile lor, Amis analizează evenimentele din 11 septembrie 2001, al doilea război din Irak, Brexitul și acțiunile președintelui Donald Trump, precum și criza europeană a migranților. Reia, de asemenea, reflecțiile sale confesive de lungă durată asupra cauzelor și efectelor antisemitismului.

Universul lui este populat de personaje care i-au modelat viața naratorului, de la tatăl său, scriitorul Kingsley Amis, la eroul literar, Saul Bellow, de la Philip Larkin la Iris Murdoch și Elizabeth Jane Howard și până la enigmatica, atrăgătoarea și amorala iubită a tinereții lui, Phoebe Phelps. Ceea ce debutează ca o captivantă poveste despre dragoste, familie și prietenie se va transforma într-o explorare inteligentă și tandră a unor întrebări fundamentale: cum trebuie să trăiești, cum să suferi și cum să mori?

În căutarea răspunsurilor, Amis survolează ororile secolului XX, precum și pe cele ale începutului de secol XXI, încercând să înțeleagă cum l-au învățat să devină scriitor. Rezultatul este una dintre cele mai frumoase realizări literare ale lui Amis: o scrisoare de dragoste pentru viață, totodată exuberantă, meditativă și sfâșietoare.

Este și una dintre mărturiile din finalul acestui roman autobiografic care a cucerit cititorii din întreaga lume: „Acesta este micul secret înviorător al literaturii. Energia ei este energia iubirii. Toate evocările de persoane, locuri, animale, obiecte, trăiri, concepte, peisaje terestre, peisaje marine și formațiuni noroase: toate aceste evocări sunt, în esență, îndrăgostite și exultante. Iubirea este deversată în scris, și iubirea este extrasă…”.

„Deși acum Inside Story se dezvăluie a fi o scrisoare de adio, ea rămâne una în care inteligența maleabilă a lui Amis desfide gravitatea și solemnitatea”, scriau la apariția ediției în limba engleză criticii de la The Guardian.

Romanul autobiografic Inside Story include și o serie de observații legate de tehnica scrisului.
„După ce am publicat atâtea cărți, romane și cărți de nonficțiune, cred că am învățat câteva reguli de bază legate de tehnica scrisului. Întotdeauna am fost fascinat de modul în care trebuie să modulez și să folosesc anumite tehnici. Obișnuiam să spun că există o separare utilă care poate fi făcută între talentul unui scriitor și geniul unui scriitor. Orice scriitor care a fost publicat mai mult de o dată sau de două ori are un pic de geniu. Nu am nici o îndoială că este adevărat. Talentul, însă, ține mai mult de tehnică. Desigur, nu poți învăța geniul, dar poți învăța talentul până la un punct. Apoi, aș putea spune că viața mi-a oferit o poziție de observator extrem de privilegiat al vieții literare, care a început înainte de a împlini zece ani. Având acest privilegiu, am considerat că este de datoria mea să îl transmit mai departe într-o formă sau alta. Mi se pare în continuare o profesie fascinantă, misterioasă, cu acest element magic al creației.. Am vrut să transmit acest lucru”, mărturisea acum patru ani Martin Amis într-un dialog cu scriitorul și eseistul Salman Rushdie.

În 2008, publicaţia The Times l-a inclus pe Martin Amis în lista celor mai mari scriitori britanici de după 1945. Este adeseori plasat în generația romancierilor britanici care s-au afirmat în anii ’80 și care îi include pe Salman Rushdie, Ian McEwan și Julian Barnes.

Martin Amis s-a născut la Oxford, în 1949, și a murit în primăvara anului trecut. Este fiul scriitorului Kingsley Amis. The Rachel Papers (1973) este primul său roman, scris în timp ce lucra ca secretar de redacție la Times Literary Supplement și distins cu Somerset Maugham Award în 1974. În 1975 îi apare al doilea roman, Născuți morți, iar în 1984 — Banii, primul volum dintr-o trilogie a cărei acțiune se desfășoară la Londra. Este autorul a paisprezece romane, două volume de povestiri și opt volume de nonficțiune. În seria Anansi. Contemporan a apărut romanul Zona de interes, iar în Anansi. Mentor, eseul Koba cel cumplit.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.