Paul Schrader – Taxi Driver şi Raging Bull -, Master class la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/paul-schrader-taxi-driver-si-raging-bull-master-class-la-bucuresti/

Regizorul-scenarist american Paul Schrader vine sâmbătă, 22 februarie, de la ora 14, în Sala de Cinema a UNATC pentru a ţine un Master Class pentru iubitorii de cinema din România. Accesul le este permis inclusiv persoanelor din afara instituţiei şi nu există taxă de participare.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2014

Regizorul-scenarist american Paul Schrader vine sâmbătă, 22 februarie, de la ora 14, în Sala de Cinema a UNATC pentru a ține un Master Class pentru iubitorii de cinema din România. Accesul le este permis inclusiv persoanelor din afara instituției și nu există taxă de participare.

Paul Schrader se află în România pentru a turna cel mai recent film al său, The Dying of the Light, un thriller care îi are în distribuție pe Nicolas Cage, Anton Yelchin și Irène Jacob. În trecut, regizorul a lucrat cu actori precum Nastassja Kinski, Richard Gere, Nick Nolte, Sissi Spacek, Willem Dafoe și Susan Sarandon.

‘Schrader a realizat filme precum: American Gigolo (1980), Cat People (1982), Mishima: A Life in Four Chapters (1985) și Auto Focus (2002).

Ca scenarist, a colaborat cu Martin Scorsese pentru Taxi Driver (1976), Raging Bull (1980), The Last Temptation of Christ (1988) și Bringing Out the Dead (1999) sau cu Brian De Palma pentru Obsession (1976) și Peter Weir pentru The Mosquito Coast (1986).

A activat în domeniul criticii de film, semnând volumul Transcendental Style in Film. Ozu, Bresson, Dreyer (1972) și influentul eseu Notes on Film Noir.

Paul Schrader

În ultimii ani, Paul Schrader ține conferințe pe tema istoriei filmului văzută ca istorie a tehnologiei

Cel mai recent film pe care l-a încheiat Schrader, controversatul The Canyons (scris de Bret Easton Ellis), a avut premiera mondială în 2013 la Festivalul de Film din Veneția; având accente puternice de film noir, povestea e plasată într-un Hollywood înfățișat destul de cinic: corupt, mercantil și complet lipsit de exuberanță și de entuziasm creativ.

Schrader vorbește despre film ca aparținând unei epoci post-cinematograf, în care metodele convenționale de producție și distribuție a filmelor nu se mai aplică neapărat.

Paul Schrader e un personaj-cheie al inovării cinemaului american, de la Noul Hollywood  al anilor ’70-’80 până la alternativele recente de realizare a filmelor în regim independent.

Master class-ul, care are loc la câteva zile înaintea plecării lui Paul Schrader din România, va fi moderat de scenarista Raluca Mănescu.

Foto cu Paul Schrader şi Taxi Driver – Cinemagia

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.