„Pelé”. Rei do Futebol
https://www.ziarulmetropolis.ro/pele-rei-do-futebol/

CRONICĂ DE FILM Documentarele biografice mainstream nu prea au cum să ofere surprize formale. Au cam aceeaşi structură, iar diferenţele sunt marcate de personalitatea adusă în prim-plan. Produs şi lansat recent de Netflix, „Pelé” este un film cât se poate de convenţional. Însă e greu de criticat prea aspru: ni-l prezintă pe marele Pelé, aşa că patosul e mai uşor de trecut cu vederea.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 martie 2021

Fiecare documentar biografic mainstream se poate ascunde în spatele personajului său. E greu să acuzi regizorul unui astfel de film că nu a încercat să fie inovator sau cel puţin să nu fie comercial, pentru că potenţialul răspuns e simplu: mult mai importante sunt personalitatea aleasă ca subiect şi claritatea vieţii sale pusă într-o naraţiune coerentă. Cu atât mai mult atunci când e vorba de un idol al maselor, de o legendă precum Pelé – toată lumea trebuie să poată înţelege şi chiar să fie emoţionată de povestea sa.

Aşa că nu e de mirare că documentarul „Pelé”, realizat de regizorii Ben Nicholas şi David Tryhorn pentru Netflix, are o structură dramaturgică clasică, de film hollywoodian, cu răsturnări de situaţie, ceva suspans şi apoi happy-end: de la copilul sărac care lustruia pantofi pentru a-şi întreţine familia, la momentul de încununare internaţională prin câştigarea Cupei Mondiale din Mexic din 1970, folosit ca punct culminant.

Şi întregul parcurs dintre cele două puncte, conceput ca un lung flashback, e presărat cu invitabilele ups & downs care dau dramatism şi ne fac să înţelegem că nu e vorba de o viaţă oarecare, ci de un destin excepţional, care implicit reflectă şi o parte a istoriei secolului XX, în special a Braziliei (mentalităţi, transformări sociale şi politice, evoluţia fotbalului).

Nicholas şi Tryhorn pun la bătaie un arsenal regizoral previzibil, dar eficient. Filmul nu este despre prezentul lui Pelé, deşi îl vedem şi acum, la 80 de ani, mergând doar cu ajutorul unui cadru metalic, atunci când vine la interviul din faţa camerei, sau chiar în scaun cu rotile, pentru un prânz cu colegii săi de altădată.

Documentarul este despre trecutul şi cariera marelui sportiv şi simbol al emancipării şi gloriei postbelice a Braziliei, de la intrarea în fotbalul mare şi Campionatul Mondial din Suedia din 1958, când Pelé a atras atenţia întregii lumi la doar 18 ani, şi până la finala istorică din Mexic în faţa Italiei şi apoi retragerea, trecând prin evoluţia celebrităţii sale colosale (la care a contribuit şi apariţia televiziunii) şi pasivitatea – care i-a fost imputată de unii – faţă de regimul militar dictatorial al generalului Médici, instalat în anii `60.

Povestea inspiraţională, pe alocuri chiar sentimentală, pe care o construieşte montajul adună fragmente de interviuri din prezent cu Pelé şi cu apropiaţi sau alte figuri publice (sora sa, colegi de altădată, jurnalişti, artişti şi foşti oameni politici, inclusiv un ex-preşedinte), dar mai ales numeroase imagini de arhivă (care reflectă şi trecerea de la alb-negru la color în televiziune şi cinema), care au întotdeauna încărcătură emoţională.

De altfel, dacă e ceva ce scapă de rigiditatea regiei lui Nicholas şi Tryhorn (deşi ei par să fie conştienţi de acest efect puternic, pur cinematografic), atunci este expresivitatea extraordinară a chipului lui Pelé pe care o redau înregistrările de arhivă. Chiar dacă nu e părăsit mai niciodată de zâmbetul celebru, generos, chipul este un seismograf al stărilor fotbalistului în cele mai importante momente ale carierei şi maturizării sale.

E o plăcere să îi observi vitalitatea, bucuria, dar şi o anumită mirare când, în prima tinereţe, cu o figură încă de copil, este încununat neoficial regele fotbalului brazilian şi mondial. Mai târziu, sunt revelatoare gravitatea din timpul întâlnirilor cu liderul autoritar (şi criminal) al ţării şi din episoadele de cumpănă, dar şi uşoara stânjeneală în faţa asaltului mediatic la care a fost întotdeauna supus.

Deşi simţi la fiecare pas strategiile de seducţie deloc subtile ale filmului, e greu să nu cedezi până la urmă în faţa bonomiei lui Pelé, dar şi a talentului său unic, fabulos, pe care imaginile vechi ni-l reamintesc din plin.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.