Penița de iridiu, bicicleta și monstrul lui Marin Moraru. POVEŞTILE lui DEDE’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/penita-de-iridiu-bicicleta-si-monstrul-lui-marin-moraru-povestile-lui-dedes/

Într-o vreme în care cinematografele şi mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumuseţe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operaţiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) şi o seară de luni stătea să se sfârşească în braţele unei dimineţi de marţi, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie şi un cocean de porumb, cum am ales linguriţa şi am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleştare în care îi simţeam forţa lui colosală.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|24 august 2016

Aveam stilou cu peniță de iridiu, bicicletă avem în posesie, chiar dacă nu era galbenă, iar monștrii acoperiți de ape se aflau la o aruncătură de băț. Am luat grădina la răscolit, cu cazmaua, în puterea nopții, în căutarea unor râme și după ce am stricat câteva straturi de legume am ajuns pe malul unei bălți derulând în gând replici din film.

Faptele de vitejie din acea partidă de pescuit nu mi-au rămas în minte, probabil a lipsit captura capitală, dar resorturile care m-au aruncat în luptă au rămas.

De atunci am mai revăzut filmul de cel puțin 20 de ori, și la un moment dat am reușit să-mi distrez foarte tare fetița spunându-i monologul lui Corneliu, pe care îl reținusem până la ultima virgulă în urma vizionărilor repetate.

„Era în septembrie ‘956. Mă scol pe la 5 jumate, nu-ș ce-aveam, că nu puteam dormi. Ies pe coridor și mă întâlnesc cu madam Iezbășeanu, care avea un băiat apicultor la Slobozia. (…) Vai, Corneluș, maică, să nu te urci în tramvaiul 4 că i-au schimbat traseul până săptămâna viitoare.(…) Luasem și pachețelul pe care trebuia să îl duc nepoțelului meu care avea oreion, da… Tocmai atunci pe coridor trece un câine… (…) Cum vă spun, nici mie nu mi-a venit să cred. Ne uităm la el, el la noi, madam Iezbășescu zice: cuțu, cuțu, hai să-ți dau lăptic, că ești slab ca vai de luuume. Câinele, ca omu’, se uită la mine cu ochii închiși, parcă ar vrea să-mi vorbească. Când ajung la etajul 3 liftul nu mergea, îmi dau seama că mi-am uitat stiloul. Era un stilou ca toate stilourile, cu capac, cu peniță de iridiu, cu agățătoare, ca să nu cadă din buzunar, avea culoarea albastră. Scriam cu cerneală Pelican… scriam cu cerneală Pelican…Stiloul e mai bun decât penița, nu trebuie să o înmoi de fiecare dată, scrii cu ea cât te ține cerneala din rezervor. Nu, mama, mă simt foarte bine, nu mă doare gâtul, am pus două maieuri pe mine, la Sovata plouă destul de lent, mai ales vara, nu știu de ce, plecarea e la 9 jumate, dacă reușești să  prinzi zmeul…Bicicleta era galbenă și era rezemată  de o bancă în parcul Ioanid, în parc nu era nimeni. Nici femei, nici copii, nici pensionari. De ghidon era agățată o plasă. Lipsea o pedală, pedala din stânga…”

Somn ușor!

Foto: Marin Moraru, Operatiunea Monstru – Dede s

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

BIEFF continuă programul de succes prezentat în colaborare cu una dintre cele mai importante manifestări culturale axate pe experimentul cinematografic: Programul Special Oberhausen, dedicat în acest an femeilor regizor, cărora le-au revenit majoritatea premiilor la Oberhausen 2014.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.