Pentru prima dată în istoria FILB: o seară dedicată literaturii SF & F
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-prima-data-in-istoria-filb-o-seara-dedicata-literaturii-sf-f/

Astăzi, Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanţi autori britanici contemporani (Paul McAuley şi Richard Morgan), alături de doi dintre maeştrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn şi Michael Haulică).

Un articol de Liliana Matei|6 decembrie 2014

Seara dedicată literaturii SF & F încheie cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București, cea mai diversă, dar și cea mai unitară dintre toate cele șapte ale FILB, la care au participat scriitori de pe 3 continente, contabilizînd 10 țări.

Programul serii, la FILB

Lectură Paul MCAULEY (Marea Britanie) – din romanul Războiul liniștit; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Paladin, în traducerea lui Nicu Gecse

• Lectură Richard MORGAN (Marea Britanie) – The Dark Defiles, în curs de aparitie, fragment tradus din limba engleză de Roxana Brînceanu

• Lectură Sebastian A. CORN (România) – din romanul Ne vom întoarce în Muribecca, apărut la Editura Nemira în 2014

• Lectură Michael HAULICĂ (România) – din romanul Transfer (ediție revăzută), publicat de Millennium Books, în 2014

• Open Talk – moderator: Oliviu Crâznic

• Dialog cu publicul

• Închiderea celei de a VII-a ediții a FILB

• Cocktail, oferit de Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund, în onoarea scriitorului Marius Daniel Popescu
INVITAȚII EVENIMENTULUI DE LA CLUBUL ȚĂRANULUI

PAUL McAULEY (n. 1955), de formaţie biolog, este un cunoscut autor englez de hard science fiction, care abordează cu precădere teme precum biotehnologia, istoria alternativă şi călătoria în spaţiu. Autor a peste 20 de romane şi a mai multor volume de proză scurtă, McAuley este totodată preocupat de muzică şi film. În 1988, romanul său de debut, Four Hundred Billion Stars, a primit Premiul Philip K. Dick. Ulterior, Fairylandobţine, în 1996, Arthur C. Clarke Award şi, în 1997, John W. Campbell Memorial Award for Best SF Novel. McAuley trăieşte la Londra ca scriitor liber-profesionist.
„Este un scriitor al naibii de bun. Proza sa este revigorantă şi concisă. Acţiunea este limpede şi implicată. E plin de idei. Dacă vreţi să-l cunoaşteţi pe McAuley, nu pot să vă dau un sfat mai bun decît acesta: citiţi-i proza şi bucuraţi-vă de ea.” (Michael Swanwick)

RICHARD MORGAN este unul dintre cei mai cunoscuţi autori englezi contemporani de literatură SF şi Fantasy. Născut în 1965, Morgan a studiat istoria la Queens’ College din Cambridge. După absolvire, a devenit profesor de engleză şi a început să călătorească prin lume. A locuit şi a lucrat în Madrid, Istanbul, Ankara şi Londra şi a călătorit ani de zile în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Australia. Debutează în 2002 cu Altered Carbon, pentru care primeşte, un an mai tîrziu, Philip K. Dick Award. Vînzarea drepturilor de ecranizare către producătorul american Joel Silver i-a permis lui Morgan să se dedice exclusiv scrisului. Urmează alte bestselleruri, precum: The Dark Defiles, The Cold Commands, The Steel Remains, Black Man (editat în SUA cu titlul:Thirteen), Woken Furies, Market Forces, Broken Angels.

În ultimul timp, Morgan scrie cu mult succes scenarii pentru graphic novels şi jocuri video, fiind tradus în mai multe limbi.
„Trăim într-o perioadă în care violenţa încetează să fie o opţiune viabilă, atît la nivel personal, cît şi de grup, de corporaţie sau la nivel naţional. Poţi obţine rezultate mult mai bune dacă încerci să negociezi cu oamenii decît să încerci să-i invadezi.” (Richard Morgan)

SEBASTIAN A. CORN (n. 1960) este pseudonimul literar al lui Florin Chirculescu – unul dintre cei mai cunoscuți autori de science fiction din România. A publicat primele texte în 1993, într-o revistă de sci-fi care a suscitat pasiuni și controverse în anii 1990: JSF. La scurt timp după debut, a primit numeroase premii și mențiuni literare, dintre care cele mai importante au fost Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995 și Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine. A publicat nuvele și povestiri în revistele JSF, Anticipația și Nautilus.

A fost redactor-șef al revistei Nautilus și al unei pagini săptămînale de sci-fi în Curierul Național. A publicat cinci romane sub pseudonimul Sebastian A. Corn și încă trei sub alte nume. Pentru ultimul dintre romanele sale, Imperiul Marelui Graal, i s-a decernat în 2006 premiul „Vladimir Colin”. Cel mai recent roman, Ne vom întoarce în Muribecca, a apărut la Editura Nemira în 2014. În viața de zi cu zi, Florin Chirculescu este chirurg toracic.

MICHAEL HAULICĂ (n. 1955) a debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974. A publicat poezie, proză, articole. A susţinut rubrici despre literatura SF și Fantasy în Observator cultural, Dilemateca, Știință & Tehnică. Este prezent cu povestiri și articole în antologii apărute în România, Cehia și SUA. Numele lui este legat de mai multe suplimente SF și reviste apărute în ultimii 20 de ani (Supernova,Alternativ SF, Lumi Virtuale, Fiction.ro, Nautilus, Galileo, Galileo Online, Argos) și de colecții de carte pe care le-a coordonat pentru editurile Tritonic, Millennium Books și Paladin.

În prezent este redactor la Editura Paladin (în cadrul Grupului Editorial Art), coordonator al colecțiilor de SF și fantasy, și redactor-șef al revistei Argos. Scrierile i-au fost traduse în limbile engleză, maghiară, croată, daneză, bulgară, franceză, cehă, japoneză, portugheză. A publicat șase volume de proză (Madia Mangalena – premiile „Vladimir Colin”, 2000, şi RomCon, 2002; Despre singurătate şi îngeri – Premiul SIGMA 2002; Aşteptînd-o pe Sara; Povestiri fantastice; Transfer – Premiul „Vladimir Colin”, 2014; O hucă în minunatul Inand), două volume de publicistică (Nu sînt guru; …nici Torquemada) și patru antologii. Din septembrie 2010 este membru titular al Uniunii Scriitorilor.

 

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?

17
/06
/15

Vineri, 19 iunie, de la ora 18:00, la Conceptual Lab, se vor întâlni în oglindă două dintre cele mai de succes cărți românești din 2015, ambele semnate de femei şi prezentate chiar de autoarele lor. Este vorba despre jurnalistele și scriitoarele Adina Rosetti, cu volumul de proză scurtă „De zece ori pe buze” și Ioana Bâldea Constantinescu, cu romanul „Dincolo de portocali”.

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

09
/06
/15

Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă aşteaptă marţi, 9 iunie, de la ora 19.00 pentru o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu despre cea mai nouă carte a sa „Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!?“ Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, una dintre cele mai bine vândute cărţi Humanitas la Bookfest 2015.

08
/06
/15

Miercuri, 10 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38)  va avea loc o dezbatere-eveniment despre romanul Supunere de Michel Houellebeq, bestseller Humanitas Fiction la Bookfest 2015, şi poate cel mai discutat roman al momentului în Europa.

02
/06
/15

Sub titlul „The Morometes 60: The Jubilee of a Masterpiece”/ „Moromeții 60. Jubileul unei capodopere”, Institutul Cultural Român din Londra va derula, între 10 iunie și 9 iulie, o serie de evenimente dedicate uneia dintre cărțile esențiale ale literaturii române, Moromeții, la 60 de ani de la publicarea acesteia.

26
/05
/15

Joi, 28 mai, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei noi întâlniri Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici dedicată, de aceasta data, recentei apariţii a primului volum din seria de opere Ezra Pound, care va fi publicată în patru volume la Editura Humanitas Fiction.

24
/05
/15

Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu poezia d-rei Rhea Cristina la Târgul de Carte din Bucureşti, ocazie cu care şi-a lansat volumul “Ochiul Străinului”, publicat de Editura Du Style, deja consacrată în peisajul nostru editorial. Trebuie să recunosc faptul că, în prima fază, cuvintele elogioase spuse despre cartea în cauză mi s-au părut a fi (şi) puţin gratuite. Gândeam că este, totuşi, normală o oarecare notă de subiectivism.