Pentru prima dată în istoria FILB: o seară dedicată literaturii SF & F
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-prima-data-in-istoria-filb-o-seara-dedicata-literaturii-sf-f/

Astăzi, Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanţi autori britanici contemporani (Paul McAuley şi Richard Morgan), alături de doi dintre maeştrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn şi Michael Haulică).

Un articol de Liliana Matei|6 decembrie 2014

Seara dedicată literaturii SF & F încheie cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București, cea mai diversă, dar și cea mai unitară dintre toate cele șapte ale FILB, la care au participat scriitori de pe 3 continente, contabilizînd 10 țări.

Programul serii, la FILB

Lectură Paul MCAULEY (Marea Britanie) – din romanul Războiul liniștit; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Paladin, în traducerea lui Nicu Gecse

• Lectură Richard MORGAN (Marea Britanie) – The Dark Defiles, în curs de aparitie, fragment tradus din limba engleză de Roxana Brînceanu

• Lectură Sebastian A. CORN (România) – din romanul Ne vom întoarce în Muribecca, apărut la Editura Nemira în 2014

• Lectură Michael HAULICĂ (România) – din romanul Transfer (ediție revăzută), publicat de Millennium Books, în 2014

• Open Talk – moderator: Oliviu Crâznic

• Dialog cu publicul

• Închiderea celei de a VII-a ediții a FILB

• Cocktail, oferit de Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund, în onoarea scriitorului Marius Daniel Popescu
INVITAȚII EVENIMENTULUI DE LA CLUBUL ȚĂRANULUI

PAUL McAULEY (n. 1955), de formaţie biolog, este un cunoscut autor englez de hard science fiction, care abordează cu precădere teme precum biotehnologia, istoria alternativă şi călătoria în spaţiu. Autor a peste 20 de romane şi a mai multor volume de proză scurtă, McAuley este totodată preocupat de muzică şi film. În 1988, romanul său de debut, Four Hundred Billion Stars, a primit Premiul Philip K. Dick. Ulterior, Fairylandobţine, în 1996, Arthur C. Clarke Award şi, în 1997, John W. Campbell Memorial Award for Best SF Novel. McAuley trăieşte la Londra ca scriitor liber-profesionist.
„Este un scriitor al naibii de bun. Proza sa este revigorantă şi concisă. Acţiunea este limpede şi implicată. E plin de idei. Dacă vreţi să-l cunoaşteţi pe McAuley, nu pot să vă dau un sfat mai bun decît acesta: citiţi-i proza şi bucuraţi-vă de ea.” (Michael Swanwick)

RICHARD MORGAN este unul dintre cei mai cunoscuţi autori englezi contemporani de literatură SF şi Fantasy. Născut în 1965, Morgan a studiat istoria la Queens’ College din Cambridge. După absolvire, a devenit profesor de engleză şi a început să călătorească prin lume. A locuit şi a lucrat în Madrid, Istanbul, Ankara şi Londra şi a călătorit ani de zile în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Australia. Debutează în 2002 cu Altered Carbon, pentru care primeşte, un an mai tîrziu, Philip K. Dick Award. Vînzarea drepturilor de ecranizare către producătorul american Joel Silver i-a permis lui Morgan să se dedice exclusiv scrisului. Urmează alte bestselleruri, precum: The Dark Defiles, The Cold Commands, The Steel Remains, Black Man (editat în SUA cu titlul:Thirteen), Woken Furies, Market Forces, Broken Angels.

În ultimul timp, Morgan scrie cu mult succes scenarii pentru graphic novels şi jocuri video, fiind tradus în mai multe limbi.
„Trăim într-o perioadă în care violenţa încetează să fie o opţiune viabilă, atît la nivel personal, cît şi de grup, de corporaţie sau la nivel naţional. Poţi obţine rezultate mult mai bune dacă încerci să negociezi cu oamenii decît să încerci să-i invadezi.” (Richard Morgan)

SEBASTIAN A. CORN (n. 1960) este pseudonimul literar al lui Florin Chirculescu – unul dintre cei mai cunoscuți autori de science fiction din România. A publicat primele texte în 1993, într-o revistă de sci-fi care a suscitat pasiuni și controverse în anii 1990: JSF. La scurt timp după debut, a primit numeroase premii și mențiuni literare, dintre care cele mai importante au fost Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995 și Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine. A publicat nuvele și povestiri în revistele JSF, Anticipația și Nautilus.

A fost redactor-șef al revistei Nautilus și al unei pagini săptămînale de sci-fi în Curierul Național. A publicat cinci romane sub pseudonimul Sebastian A. Corn și încă trei sub alte nume. Pentru ultimul dintre romanele sale, Imperiul Marelui Graal, i s-a decernat în 2006 premiul „Vladimir Colin”. Cel mai recent roman, Ne vom întoarce în Muribecca, a apărut la Editura Nemira în 2014. În viața de zi cu zi, Florin Chirculescu este chirurg toracic.

MICHAEL HAULICĂ (n. 1955) a debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974. A publicat poezie, proză, articole. A susţinut rubrici despre literatura SF și Fantasy în Observator cultural, Dilemateca, Știință & Tehnică. Este prezent cu povestiri și articole în antologii apărute în România, Cehia și SUA. Numele lui este legat de mai multe suplimente SF și reviste apărute în ultimii 20 de ani (Supernova,Alternativ SF, Lumi Virtuale, Fiction.ro, Nautilus, Galileo, Galileo Online, Argos) și de colecții de carte pe care le-a coordonat pentru editurile Tritonic, Millennium Books și Paladin.

În prezent este redactor la Editura Paladin (în cadrul Grupului Editorial Art), coordonator al colecțiilor de SF și fantasy, și redactor-șef al revistei Argos. Scrierile i-au fost traduse în limbile engleză, maghiară, croată, daneză, bulgară, franceză, cehă, japoneză, portugheză. A publicat șase volume de proză (Madia Mangalena – premiile „Vladimir Colin”, 2000, şi RomCon, 2002; Despre singurătate şi îngeri – Premiul SIGMA 2002; Aşteptînd-o pe Sara; Povestiri fantastice; Transfer – Premiul „Vladimir Colin”, 2014; O hucă în minunatul Inand), două volume de publicistică (Nu sînt guru; …nici Torquemada) și patru antologii. Din septembrie 2010 este membru titular al Uniunii Scriitorilor.

 

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

Deşi acceptase cu plăcere invitaţia lui Ion Caramitru de a deschide noua serie a Conferinţelor Teatrului Naţional, din motive de sănătate, Neagu Djuvara a decis să amâne conferinţa programată pe 2 octombrie 2016, la Sala Studio.

07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

01
/09
/16

"Cred că, dintre toate minunile lumii, cea mai mare minune este Iubirea!" - George Șovu. Apreciatul romancier și scenarist a murit, luni, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. George Şovu este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme 'Liceenii'.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

31
/08
/16

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

24
/08
/16

Pe 9 septembrie, între orele 9.00 şi 23.00, va avea loc cea de a V-a ediţie a Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

18
/08
/16

„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franţa, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“ Viaţa lui Neagu Djuvara începe aşadar în 1916, la Bucureşti, sub semnul aventurii şi al peregrinărilor.

18
/08
/16

“Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.” - Neagu Djuvara. Istoricul, scriitorul şi diplomatul Neagu Djuvara împlineşte, astăzi, 100 de ani.

17
/08
/16

Pentru pasionații de istorie sau pur și simplu cei care vor romane pline de personaje memorabile și întorsături de situație, seria Războiul celor Două Roze spune povestea tulbure și fascinantă a celor 30 de ani de război civil între cele mai mari familii nobiliare din Marea Britanie: Casa York și Casa Lancaster, una dintre ce mai brutale și sângeroase perioade din istoria Regatului. Este totodată perioada istorică și politică poate cea mai controversată și renumită, cu numeroase reprezentări în cărțile de istorie, romane, filme și seriale.