„Pentru un teatru al umanului” de Giorgio Strehler apare în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-un-teatru-al-umanului-de-giorgio-strehler-apare-in-premiera-in-romania/

Volumul „Pentru un teatru al umanului. Reflecţii, dialoguri, note de lucru” de Giorgio Strehler, postfaţat de George Banu, apare la Editura Centrului Cultural LUMINA, în traducerea semnată de Irina Cerchia, în cadrul proiectului BIBLIOTECA DE ARTE, Seria Amfiteatru.

Un articol de Liliana Matei|4 ianuarie 2021

„Un gest modest, dar profund, de iubire pentru viață, care, prin teatru, arde pe scenele din lumea întreagă”. Iată cum își prezintă autorul propria carte.

Publicată în premieră în România la 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți creatori de teatru din toate timpurile, Pentru un teatru al umanului este o mărturie de credință și o incursiune într-un laborator în care s-au născut creații rămase în istorie. Document unic pentru devenirea artelor spectacolului, celebrul volum al regizorului care a întemeiat Piccolo Teatro la Milano face parte din biblioteca fundamentală a omului de teatru.

Lucrare fundamentală pentru evoluția teatrului din secolul XX, cartea adună în paginile sale însemnări de regie, dialoguri, extrase din conferințe și comunicări susține de celebrul creator în diferite momente. Ele pornesc de la întrebări esențiale pentru creatorii de teatru: Este actorul artist? Care este funcția muzicii în spectacolul de teatru? De ce revenim mereu la clasici?

„Nu sunt credincios. Dar cred în acest teatru «angajament» imperativ cu viața și cu ceilalți, cred în acest teatru unitar, în acest teatru care e scindare de sine și dar absolut. Cred în teatrul care se face «pe scenă» pentru ceilalți și cu ajutorul celorlalți. Și nici concepția mea despre teatru nu e «veselă», ci atentă, severă, exclusivă, dureroasă în aspirația ei la ordine, la cinste, la adevăr. Și dureroasă, se înțelege, și în râs”, scria regizorul.

Giorgio Strehler (1921-1997) a fost unul dintre cei mai importanți creatori de teatru din secolul XX, creația sa marcând un pas important în istoria artelor spectacolului. Născut la Trieste, a urmat Facultatea de Drept a Universității din Milano, dar s-a dedicat exclusiv teatrului, după ce la început a fost actor într-o trupă ambulantă. După intrarea Italiei în război, a ajuns în Elveția mai întâi ca soldat, iar după aceea ca refugiat. Anul 1943 a însemnat punerea în scenă a primelor sale spectacole după texte puțin cunoscute ale lui Luigi Pirandello, împreună cu Gruppo Palcoscenico din Novarra. În 1947, alături de Paolo Grassi și Nina Vinchi,  a pus bazele pentru Il Piccolo Teatro (Teatrul Mic) din Milano, care avea să devină o renumită instituție de spectacol grație numeroaselor succese regizate de el. În decursul timpului, Giorgio Strehler a creat o trupă unică și a semnat regia a peste 250 de montări după texte clasice, dar și după scrieri contemporane. Printre clasicii la care regizorul revenea mereu se numără Carlo Goldoni, William Shakespeare, Luigi Pirandello și Bertolt Brecht.

Celebru pentru creații scenice precum Arlechino, slugă la doi stăpâni, Furtuna, Regele Lear, Livada de vișini, Uriașii munților sau Opera de trei parale, Giorgio Strehler a pus în scenă și spectacole de operă. Premiile și distincțiile care i s-au decernat în timp pentru meritele sale numeroase. Printre ele, titluri ca Mare Ofițer și Cavaler al Marii Cruci a Republicii Italia, Commandeur de la Légion d’Honneur, Grand Officiel de l’Ordre des Ars et Lettres al Republicii Franceze.

08
/04
/19

Cartea „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, traducere din limba spaniolă de Mihai Cantuniari, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în 2019.

04
/04
/19

Editura Humanitas a lansat recent volumul „Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903”, de Iancu Bălăceanu (Ediție de Georgeta Filitti), pe care vă invităm să-l descoperiți în colecția „Memorii/Jurnale”.

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!