Peste 25.000 de persoane au vizitat expoziția Romanian Design Week în prima săptămână de festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-25-000-de-persoane-au-vizitat-expozitia-romanian-design-week-in-prima-saptamana-de-festival/

În prima săptămână de la lansarea Romanian Design Week, peste 25.000 persoane au vizitat expoziţia din Piaţa Amzei, realizată de Primăria Sectorului 1, împreună cu The Institute. Alte 50 de evenimente au avut loc în tot Bucureştiul în această perioadă. Festivalul continuă în tot oraşul până duminică, 28 mai.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2023

Cel mai mare festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale, Romanian Design Week, un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, transformă Bucureștiul în luna mai în Capitala designului românesc.

În cadrul RDW Exhibiton din Piața Amzei, proiect realizat de Primăria Sectorului 1, împreună cu The Institute, publicul larg a admirat 162 de proiecte din 6 specializări diferite: de la arhitectură la design interior, design grafic, design de produs, ilustrație și modă. Proiectele prezentate în cadrul RDW Exhibition sunt selectate atât de curatori români de renume, cât și de specialiști de talie internațională, dintr-un total de peste 400 de lucrări înscrise în call-ul inițial de proiecte. Designul expoziției este semnat de Attila Kim Architects. În premieră anul acesta, au fost selectate și o serie de lucrări care vor fi prezentate ca bune practici – exclusiv online, pe site-ul Romanian Design Week, aici.

În Piața Amzei, Young Design powered by Diploma propune perspectiva noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, într-o expoziție multidisciplinară. Expoziția este completată și de alte formate, printre care RDW Social – programul de relaxare și socializare din cadrul festivalului, RDW Market – galeria de design din Piața Amzei, unde designul românesc poate fi descoperit și achiziționat de către vizitatori și Creative Corner – spațiu multifuncțional ce găzduiește atât un info point dedicat ediției festivalului RDW, cât și expoziția Circular Catalysts, rezultatul colaborării între designeri, artiști și meșteșugari din România și Marea Britanie, realizat de British Council România, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Amenajarea expozițiilor Young Design powered by Diploma, RDW Market și Creative Corner este semnată de BAZA. În spațiul Creative Corner, începând de luni, 15 mai, a fost lansat și UniCredit LAB, o inițiativă strategică a UniCredit Bank, în colaborare cu The Institute, care a desfășurat un program intens de educare prin prezentări și sesiuni de mentorat susținut de o serie de antreprenori locali cunoscuți din industriile creative și desfășurat pe parcursul a trei zile, pentru 10 business-uri preocupate de dezvoltarea sustenabilă a afacerii lor.

Tot în cadrul Romanian Design Week, publicul a descoperit instalația imersivă „Echoes of Presence”, în care prezența vizitatorilor influențează ambientul și percepția celorlalți, printr-o serie de senzori ce declanșează efecte în toate cele 3 spații disponibile. Instalația creată de Alina Rizescu, Bogdan Ștefănescu, Alin Tatu și Denis Flueraru a fost aleasă în urma unui concurs RDW x IQOS, prin vot public.

Experiența din Piața Amzei este completată de formatul RDW Design Go!, care propune peste 100 de evenimente în tot Bucureștiul. Acestea sunt organizate în jurul a 4 Design Districts din oraș: Cotroceni, Dorobanți-Floreasca, Ioanid-Icoanei și Cartierul Creativ și mai mult de jumătate dintre acestea s-au desfășurat în prima săptămână de festival. În acest sens, Romanian Design Week propune cel mai amplu program de evenimente satelit din toate edițiile de până acum, dezvoltat în jurul unor cartiere și zone istorice importante ale Bucureștiului și cuprinde un program divers de discuții, expoziții, workshop-uri și ateliere deschise, destinate atât publicului larg consumator de design, cât și profesioniștilor.

„Văd un foarte mare potențial în formatul RDW Design GO! – care presupune ca alți actori, studiouri de design și arhitectură sau alți reprezentanți ai comunităților creative să își dezvolte propriile inițiative sub umbrela RDW și să invite publicul larg să le calce pragul. Mi-ar plăcea să „pierdem controlul” acestui format, să-l preia orașul, astfel încât tot mai multe spații, organizații, studiouri sau persoane să caute perioada RDW pentru a-și prezenta cele mai recente proiecte, pentru a-și diversifica audiența, pentru a-și (re)întâlni colaboratori, parteneri sau clienți și pentru a arăta publicului larg locuri care până atunci le-au fost străine.” – Andrei Gavrilă Borțun, CEO The Institute.

Un format original RDW din cadrul festivalului este și Noaptea Studiourilor de Arhitectură, care invită publicul larg joi, 25 mai, timp de o seară, să treacă pragul celor peste 17 studiouri de arhitectură din București care își deschid birourile și spațiile de lucru pentru colegi, prieteni și comunitatea RDW, într-o inițiativă de prezentare a celor mai recente proiecte, dar și de organizare a unor întâlniri sociale. Birourile care își deschid în acest an ușile pentru public sunt: ADNBA, 441 Design Powerhouse & Studio ae, Nod Makerspace, Pure-Mess, Studio InSign, Ordinul Arhitecților din România, Corvin Cristian Studio, Plusminus Arhitectura, AIM Studio, Zeppelin, Inedit Works, Metapolis, Monocrom, Citrus, Workroom Architecture, MiSo Architects, Fabrica de Arhitectură, Picktwo Studio, X Architecture & Engineering Consult, Lemon Interior Design, HB Design, Casa A.I.A, Ordinul Arhitecților din România, filiala București, Graphein și Quadratum Architecture.

Ca parte importantă din programul festivalului, anul acesta au avut loc dezbateri în jurul industriilor creative, în cadrul RDW Talks. Cele mai creative minți din România și nu numai – nume ca Eliza Yokina, Corvin Cristian, Lucian Broscățean, Radu Manelici, Dragoș Motică, Nils Bader, Diego Calderon, Dario Franchini și alții –, sunt parte dintr-o serie de interviuri recurente găzduite online, alături de echipa din spatele celei de-a 11-a ediții RDW.

Totodată, RDW a fost parte din circuitul oficial Noaptea Muzeelor sâmbătă, 13 mai, când expoziția din Piața Amzei a fost vizitată în program prelungit, până la miezul nopții, de peste 3500 de bucureșteni.

Romanian Design Week poate fi vizitat de luni până vineri în intervalul 12:00–22:00, iar în weekend între orele 10:00–22:00. Accesul este gratuit și se face în baza unei rezervări prealabile aici sau direct la intrare.

Programul integral al evenimentului poate fi accesat aici.

Foto: Claudiu Popescu

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.