Peste 300 de fragmente din filme cu și despre artiști surprinse în LIVE, instalația de artă video a artistului Alex Manea
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-300-de-fragmente-din-filme-cu-si-despre-artisti-surprinse-in-live-instalatia-de-arta-video-a-artistului-alex-manea/

Între 30 septembrie şi 2 octombrie, în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, Bucureşti) LIVE, instalaţia de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala şi filmele.

Un articol de Liliana Matei|29 septembrie 2022

Lucrarea durează 8 ore și 46 de minute și  servește drept o adevărată istorie a artiștilor reali și fictivi surprinși la lucru în diverse producții cinematografice. Instalația poate fi văzută între orele 14:00 – 22:45 iar accesul publicul este liber.

„Live” reprezintă prima lucrare video realizată de Alex Manea și este realizată în peste cinci ani dedicați căutării, cercetării, procurării și vizionării a peste 700 de filme care tratează într-o formă sau alta artele vizuale. În această perioadă a fost alcătuită probabil cea mai cuprinzătoare listă de acest gen de filme din lume, ce au declanșat nevoia artistului de a împărtăși cumva publicului experiența trăită de el pe parcursul acestei călătorii. Lucrarea este compusă din peste 300 de fragmente din aceste filme, în care un artist este în acțiune, care sunt montate împreună în ordine cronologică, în funcție de data de lansare corespunzătoare fiecărui film.

Rezultatul este o instalație de artă video, care durează 8 ore și 46 de minute, în care artistul a vrut să facă extraordinar de vizibilă diferența dintre un film realizat după toate standardele cinematografice și o instalație de artă cât mai autentică – astfel, toate fragmentele sunt diferite în ceea ce privește calitatea imaginii, nivelul și calitatea sunetului și multe altele.

„Cred că acest film este destinat oricui, dar mai ales artiștilor și persoanelor implicate în mod direct în lumea artelor vizuale și că fiecare artist vizual ar trebui să vadă această instalație. Suntem influențați în primul rând de către alți artiști – de lucrări pe care le-am admirat sau pur și simplu peste care am dat din întâmplare. Așa că mi-am propus ca, prin această instalație, să dau acces într-un interval de timp relativ scurt,la vizionarea și analizarea unui volum major de scene care prezintă artiști reali și fictivi aflați la lucru, cu tot ce ține de tehnicile, trăirile, impulsurile și pornirile lor ”, povestește Alex Manea.

Practica de artă conceptuală a lui Alex Manea se angajează în a-și prezenta temele de interes în forme intrigante și convingătoare din punct de vedere estetic și fiecare lucrare pe care o realizează are menirea de a împinge privitorul spre reacție și reflecție asupra poziției sale în raport cu opera de arta și cu lumea.

Alex Manea (România, n. 1988) este un artist vizual din București, România. Opera sa se învârte în jurul ideii că fiecare piesă de artă ar trebui să prezinte un mesaj puternic destinatarului și, în mod ideal, să-l împingă să reacționeze într-un fel sau altul la subiectul lucrării. De aceea, majoritatea compozițiilor sale pleacă de la chestiuni legate de preocupări sociale majore.

https://www.instagram.com/alexmaneaart/

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.