Peste 65 de artiști militează împotriva războiului la Celula de Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-65-de-artisti-militeaza-impotriva-razboiului-la-celula-de-arta/

Galeria neconvenţională Celula de Artă şi Carol 53 găzduiesc, între 12 şi 2 aprilie, expoziţia caritabilă Bombe şi oameni. Artişti uniţi împotriva războiului / Bombs and Humans. United Artists against War, în care peste 65 de artişti români şi ucraineni militează pentru pace, iau atitudine împotriva războiului din Ucraina, împotriva războiului, împotriva tuturor armelor de ucidere şi a orgoliului firii omeneşti care naşte războaie. Vernisajul va avea loc sâmbătă, pe 12 martie, de la ora 16:00, în Bucureşti (B-dul Carol nr. 53).

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2022

Artiștii care expun sunt: Adelina-Laura Cîmpeanu, Adrian Axinte, Adrian Bîndiu, Adrian Sandu, Alex Claudiu Maxim, Alex Manea, Alexandru Ion, Alexandru Ranga, Alexandru Ștefan Răduță, Alfred Schupler, Anca Boeriu, Anca Coller, Andra Achim, Andrei Răduță, Andreias Welther, Aurelia Chiru, Beaver, Bogdan Pelmuș, Carla Schoppel, Daniel Loagăr, Denis Nanciu, Ekaterina Didyk, Emanuel Borcescu, Eugen Alupopanu, Evghenia Gritscu, Inga Levi, Iryna și Sasha Degtyarenko, IRLO, Iuliana-Cristina Ioniță, Jimmy Beans, Liana Herea, Lucian Sandu Milea, Magdalena Pelmuș, Maria Pop Timaru, Maria Scarlat Malița, Marian Codrea, Marilena Murariu, Martyna Wojdat, Masha Foya, Mihai Rusen, Mihai Zgondoiu, Митрій Школьний, Mircea Modreanu, Misha Diaconu, Monica-Gabriela Târziu, Moshkovsky, Natalia Lisova, Natalia Yeromenko, Nato Mikeladze, Нікіта Тітов, Norica-Ioana Popescu, Oleksandra Ruth, Oleksandr Grekhov, Olga Polyak, Olia Fedorova, Otilia Boeru, Patryk Sroczyński Stefan, Paul Marat Baraka, Pawel Borkowski, Radu Carnariu, Radu Panait, Raluca Ilaria Demetrescu, Reka Csapo Dup, Robert Obert, Roberta Curcă, Sergiu Chihaia, Valeriu Șchiau.

“Situațiile de criză generează reacții de criză, cu sufletul la gură. Artiștii, asemeni unui turnesol, reacționează la lume, revelează tarele societății, privesc direct în ochi mediul, locul și schimbările din societate, nedreptatea, nimicirea. Un război este o situație de criză, criză majoră, uriașă, criză umanitară, de grup, personală, în sânul societății, deseori acum, poate deveni europeană și (nu)în ultimul rând planetară. Artiștii nu au arme, „războiul” lor se duce în cadrul artelor cu instrumente specifice creației. Lupta nu se face cu buzduganul, bazooka sau bomba atomică în mână sau la capătul butonului, ci prin mijloacele artei și atitudinii implicate în cetate.”, spune artista Raluca Ilaria Demetrescu, co-organizator al expoziției.

Accesul la eveniment se va face în baza unei donații: o conservă, mâncare neperisabilă, hrană pentru animale (câini, pisici) etc., pentru refugiații din Ucraina, iar expoziția este una caritabilă, parte din suma rezultată în urma vânzărilor lucrărilor fiind direcționată către aceeași cauză.

Celula de Artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 4 ani (2017 – 2021) pe scena artei din București, Celula de artă a susținut ~70 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”