Piano Battle – primul spectacol interactiv de muzică clasică la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/piano-battle-primul-spectacol-interactiv-de-muzica-clasica-la-bucuresti/

PIANO BATTLE – doi pianişti, şase runde, Chopin vs. Liszt, Debussy vs. Schubert, alb vs. negru. Cine va câştiga? Publicul decide, pe 8 octombrie la Teatrul Naţional din Bucureşti

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2018

Nu în fiecare zi ai ocazia să asiști la o bătălie pe care-o ți-o dorești interminabilă. Nu în fiecare zi ai ocazia să asculți o interpretare live de excepție a operelor lui Chopin sau Liszt și cu siguranță nu în fiecare zi vei vedea doi interpreți internaționalicare luptă pe scenă și pentru care unicul premiu este să te cucerească.

Pe 8 octombrie 2018, pianiștii Andreas Kern și Paul Cibis se vor duela la Teatrul Național din București într-un spectacol-concert inedit, numit PIANO BATTLE – Andreas vs Paul.

Cine este cel mai bun pianist ? Aceasta este provocarea pe care publicul trebuie să o rezolve cu ajutorul urechilor, ochilor și inimii. PIANO BATTLE – Andreas vs Paul reprezintă un spectacol-concert ce pune reflectoarele pe doi pianiști rivali, foarte diferiți din multe puncte de vedere, dar la fel de puternici și competenți, care se întrec pentru a câștiga afecțiunea publicului, având stiluri, tehnici și personalități artistice diferite. În această bătălie unică, stilurile antagoniste ale celor doi pianiști sunt asmuțite unul împotriva celuilalt.

Pe parcurs sunt încălcate multe norme și convenții ale concertelor clasice, pe măsură ce acești doi artiști, înarmați cu șarm și îndrăzneală, depășesc limitele și explorează noi teritorii, prezentând-vă lucruri de care nu aveți parte în cadrul concertelor clasice, păstrând în totalitate frumusețea muzicii clasice în sine.

Repertoriul este larg, de la Schubert și Chopin la Scriabin și Ligeti.Fideli originilor lor, pianiștii abordează provocarea cu virtuozitate și energie. Chopin, Liszt, Rachmaninov și Scriabin? Nicio problemă. Degetele vor zbura pe clape, iar publicul va vedea de ce sunt capabili cei doi artiști. Dar puterea și viteza nu înseamnă totul – tonul, frazarea și nuanțele de finețe sunt și ele ingrediente importante pentru o prestație convingătoare. Va funcționa cu Schubert, Brahms sau Debussy, sau sunt alegeri prea comode?

E la ordinea zilei să experimentezi, să fii cutezător, contemporan și sportiv. Cine poate cânta la pian și juca ping-pong în același timp? Și cine poate improviza mai bine? Publicul va ști. Acest spectacol de 90 de minute nu se rezumă doar la cântatul la pian, ci abordează cuvinte, idei și stiluri individuale.

Cine are poantele cele mai bune? Care este cel inovator și glumeț ? După cum va descoperi și publicul, cheia succesului este atitudinea potrivită, comunicarea eficientă și execuția la momentul oportun. Cei doi artiști merg chiar până la a improviza spontan piese cerute de auditoriu.

Tu vei fi juriul

În acest spectacol, dvs. sunteți arbitrii! Toți spectatorii sunt invitați să voteze asupra prestațiilor pianiștilor, alegând, în cele din urmă, un câștigător. Iar implicarea dvs. în concert s-ar putea să nu se oprească aici…

În cadrul concertelor tradiționale de muzică clasică, publicul se află într-o poziție pasivă – privind prestația și ascultând muzica fără a interacționa cu artiștii. Dar, în cadrul PIANO BATTLE, membrii auditoriului joacă un rol activ, într-un mod ce îmbunătățește atât experiența muzicală, cât și factorul distracție.

De la început, un lucru este clar: când doi pianiști au o înfruntare, pentru public este desfătare.La finalul fiecărei runde, toți spectatorii sunt invitați să voteze asupra prestațiilor celor doi – și, în cele din urmă, să aleagă un câștigător.

PIANO BATTLE – Andreas (Photo © Mathias Bothor) 2,16MB

PIANO BATTLE este un concept original, creat inițial pentru Festivalul Orașului Hong Kong, care umple sălilede concerte și sălile festivalurilor de renume din Asia, Europa și America de Nord.

Andreas Kern

Născut în Africa de Sud, Andreas Kern a studiat pianul în Cologne și Berlin cu Günter Ludwig and Pascal Devoyon. Ca solist și interpret într-o orchestră, el a concertat în Europa, Canada, Hong Kong, China, Japonia, India și Africa de Sud. Om de televiziune și muzician rebel, Andreas a încercat mereu să prezinte muzica clasică în maniere cat mai neconvenționale. De la asocieri cu teatrul sau dansul, Andreas a atras astfel foarte mulți tineri la spectacolele sale.

Paul Cibis

Studiind în Hanover, Berlin și Londra, Paul Cibis este o prezență internațională, performând deja pe cinci continente. Paul a fost invitat să cânte la festivaluri internaționale în Regatul Unit, Germania, SUA, Africa de Sud, China,Taiwan, Australia sau Noua Zeelandă. Pe lângă numeroasele concerte pe care le-a susținut, el a făcut participat și la foarte multe emisuni radio și TV din întreaga lume, precum sunt posturileBBC, WDR, 3Sat, ORB, HR, RTHK sau CCTV.

Printre numeroasele albume pe care și le-a lansart Paul face parte și o colecție de studii la pian aparținând lui Berlioz, Faure și Debussy, în colaborare cu mezzo-soprana Barbara Senator.  Ultimul său album cuprinde o serie de interpretari solo ale lucrărilor compozitorului taiwanez Kai-nan Huang.

Paul a fost implicat și în producții de film, compunând muzica pentru o serie de scurt-metraje, precum și pentru documentarul premiat la multe festivaluri internaționale de film, Pianomania.

Biletele pentru concertul Piano Battle de la Teatrul Național din Bucureşti, de pe 8 octombrie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online , la urmatoarele categorii de preţ: Categoria I- 300, Categoria II- 240, Categoria III- 180, Categoria IV- 120 lei.

Foto: Piano Battlehttp://www.pianobattle.com

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?