Pianul Călător ajunge la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianul-calator-ajunge-la-pitesti-busteni-si-ploiesti/

Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2015

Pentru Horia Mihail, Braşovul, oraşul debutului său artistic este întotdeauna un punct important şi emoţionant pe harta turneelor sale.

Este publicul meu, aş putea spune, fiindcă aici am debutat, aici locuiesc şi aici sunt ca într-o familie, atât alături de colegii mei muzicieni, cât şi de cei pe care îi cunosc personal, aşa că n-aş putea spune că este un popas, ci este, poate, un punct de plecare. Pianul călător din acest an aduce oraşe noi, voi debuta la Luduş, voi debuta la Baia de Arieş, oraşe care nu sunt în circuitul obişnuit al artiştilor. – Horia Mihail

Un concert cu orchestra va avea loc în perioada următoare la Piteşti, pe 16 aprilie, unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii sub bagheta lui Alexandru Ganea. Pianistul va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Apoi, recitalurile de la Buşteni (19 aprilie) şi Ploieşti (20 aprilie) vor cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms, vor continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt şi se vor încheia cu Carnaval Op. 9 „Scènes mignonnes sur quatre notes” de Robert Schumann.

Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Itinerarul turneului poate fi urmărit pe siteul pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Pianul Călător  – ITINERAR:

22 martie, Galaţi, Teatrul muzical „Nae Leonard” – Concert cu orchestra

2 aprilie, Braşov, Sala Patria – Concert cu orchestraPianul

7 aprilie, Reşiţa, Sala Lira – Recital

9 aprilie, Timişoara, Sala Capitol – Concert cu orchestra

16 aprilie, Piteşti, Casa de cultură a sindicatelor – Concert cu orchestra

19 aprilie, Buşteni, Centrul cultural „Aurel Stroe” – Recital

20 aprilie, Ploieşti, Sala Ion Baciu – Recital

21 aprilie, Sibiu, Sala Thalia – Recital

22 aprilie, Târgu Mureş, Sala Festivă a Liceului de Arte – Recital

27 aprilie, Luduş, Casa de cultură – Recital Pianul călător

28 aprilie, Baia de Arieş, Casa de cultură – Recital Pianul călător

29 aprilie, Alba Iulia, Casa de cultură – Recital Pianul călător

30 aprilie, Deva, Centrul cultural “Drăgan Muntean” – Recital Pianul călător

5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital

8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra

10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra

11 mai, Tulcea, Teatrul „Jean Bart” – Recital

12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital

14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital

15 mai, Barlad, Pavilionul “Marcel Guguianu” – Recital

16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător

17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător

19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital

20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital

Turneul Internaţional Pianul Călător (22 martie – 20 mai 2015) este organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.

Foto: Pianul Călător – pianulcalator.ro

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?