Piese româneşti celebre în stil gospel – Premieră absolută
https://www.ziarulmetropolis.ro/piese-romanesti-celebre-in-stil-gospel-premiera-absoluta/

Artistul american Calvin McClinton va interpreta melodii româneşti în stil gospel, în timp ce Claudia Pavel (Cream) va aduce sensibilitate românească unor piese de swing, musical şi jazz, genuri pe care le abordează pentru prima dată în carieră

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2014

Piese româneşti celebre în stil gospel / Prima ediţie a evenimentului „American Night Dream”, realizat de Axis Productions cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, promite spectatorilor o seară energizantă şi câteva premiere absolute pe scena muzicală bucureşteană: un mix de piese de jazz şi musical cântate atât în limba engleză cât şi în limba română, la care se adaugă interpretarea inedită a unor melodii pur româneşti, într-un autentic stil gospel, de către invitatul special al serii, artistul şi cântăreţul american Calvin McClinton.

Alături de el o veţi revedea şi auzi pe cunoscuta cântăreaţă Claudia Pavel (Cream) interpretând, în premieră, piese celebre de musical şi swing, oferind astfel un plus de autenticitate şi savoare întregului spectacol.

„American Night Dream este o călătorie muzical-liric-coregrafică în spaţiul american al musical-ului de pe Broadway, jazz-ului şi gospel-ului.

Spectacolul este o întâlnire a sensibilităţii româneşti cu cea de peste ocean, în care invitaţii americani vor prezenta o abordare inedită a câtorva piese celebre din foclorul românesc iar artiştii români vor da glas unor melodii americane de succes”, spune Cezar Ghioca, regizorul artistic al spectacolului.

Invitatul special al „American Night Dream” este interpretul şi compozitorul american Calvin McClinton, specialist în muzică afro-americană şi teatru muzical. El este autorul unui musical ce are la baza povestea românească „HarapAlb”, inspirându-se din melodii folclorice româneşti.

Spectatorii vor putea vedea o mostră din acest musical în cadrul „American Night Dream”.

Una dintre surprizele serii va fi interpretarea unei melodii din folclorul românesc in stil gospel. Mai mult, una dintre melodiile Mariei Tănase va fi pusă în scenă într-o manieră inedită şi cu o coregrafie specială.

Claudia Pavel (Cream) va aduce câteva melodii de succes de pe Broadway pe scena Teatrului Elisabeta din Bucureşti. Ea se va transforma, preţ de câteva minute, în Sally Bowles, chemându-ne la „Cabaret”. Celelalte piese pe care le va interpreta artista le păstrăm surpriză pentru public.

În spectacol ne vor mai încânta actriţele Dana Rotaru şi Ana Pasti. Prima ne va impresiona cu interpretarea de forţă, originală, a unor piese celebre din musicalul pieseamerican.

Pe de altă parte, Ana Pasti este singura artistă din România care a obţinut o bursă Fulbright pentru actorie. Întoarsă recent în ţară, după finalizarea master-ului în actorie la University of Southern California, Los Angeles, Ana Pasti va susţine un moment de jazz şi poezie americană. Prin talentul ei va da viaţă experienţei americane.

Dan Ardelean, directorul muzical al „American Night Dream”, este un reputat compozitor român, profesor şi regizor muzical având peste patru decenii de experienţă în fruntea orchestrei Teatrului de Revistă din Bucureşti, şi o prezenţă notabilă la aproape toate festivalurile de muzică, inclusiv în producţia „Chicago” a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Cezar Ghioca, regizorul artistic al „American Night Dream”, este singurul regizor român specializat în teatru muzical, cu studii aprofundate în Statele Unite, unde a fost bursier Fulbright.

Este cântăreţ de jazz, fiind vocea mai multor spectacole din Bucureşti.

Ne-am dorit o îmbinare armonioasă, inedită, a unor piese din musical-uri ce au făcut istorie pe Broadway, interpretate cu sensibilitate românească, şi a unor piese româneşti în versiune gospel. Este un spectacol-întâlnire între două lumi diferite, unite însă prin vocea unor artişti de excepţie – Adina Sădeanu, producătorul „American Night Dream”.

Biletele la spectacolul „American Night Dream” sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului Elisabeta (Bulevardul Regina Elisabeta nr.45) şi online pe www.bilet.ro, la trei categorii de preţuri – 60 (primele cinci rânduri), 50 şi, respectiv, 40 de lei.

Foto: American Night Dream, Piese româneşti celebre în stil gospel – Axis Productions

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu