„Pinocchio” și „Micuța Dorothy” deschid seria Teatru la Cinema pentru copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/pinocchio-si-micuta-dorothy-deschid-seria-teatru-la-cinema-pentru-copii/

Spectacolele Operei Comice pentru Copii se vor putea vedea pe marile ecrane, datorită parteneriatului încheiat între Opera Comică pentru Copii şi Teatru la Cinema.

Un articol de Liliana Matei|1 aprilie 2021

Două zile pe săptămână, sâmbăta și duminica, de la ora 11.00, producții importante ale Operei Comice – spectacole pentru copii de operă, operetă, balet, musical sau teatru muzical – vor fi proiectate în cinematografe.

Proiecțiile vor începe cu spectacolele „Pinocchio” și „Micuța Dorothy”. Ele vor putea fi urmărite la Happy Cinema, Galleria Mall Buzău și Happy Cinema, Focșani Mall, sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 11.00, și duminică, 4 aprilie, de la ora 11.00. Biletele pot fi cumpărate de pe platforma teatrulacinema.ro.

„În cazul în care ar fi permis accesul spectatorilor în cinematografe, spectacolele OCC ar putea fi proiectate pe marile ecrane, simultan, la nivel național, în cinematografele din marile orașe. În ziua proiectării în cinematografe, spectacolul va fi disponibil și online, pentru a fi vizionat de cei care nu pot să ajungă în sala de cinema, indiferent că sunt români aflați în țară sau în străinătate”, afirmă Mihai Penișoară, directorul general al companiei Teatru la Cinema.

„Parteneriatul dintre Opera Comică pentru Copii și Teatru la Cinema face posibil accesul la spectacole de o calitate excepțională, înregistrate la nivel profesionist, pentru publicul care își dorește experiența unei interacțiuni sociale legată de actul artistic, dar care nu poate fi prezent în sălile de spectacol ale instituțiilor de teatru. Este un parteneriat pe termen lung, prin care ne dorim o distribuție la nivel național”, a precizat Felicia Filip, director general al OCC.

Teatru la Cinema este un concept inedit, un produs cultural care a avut inițial ca obiectiv punerea în scenă a unor spectacole de teatru LIVE în spațiul neconvențional al cinematografelor situate în centrele comerciale. În contextul pandemiei care a afectat industria de spectacole și pe producătorii de conținut, acesta și-a repoziționat activitatea prin proiectarea de spectacole de teatru pe marile ecrane, la nivel național. Totodată Teatru la Cinema a lansat și propria platformă de streaming online, scenatv.ro, prin care oferă producții românești de teatru, operă, balet și film.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.