Planşa. Pas în trei
https://www.ziarulmetropolis.ro/plansa-pas-in-trei/

CRONICĂ DE FILM „Planşa”, debutul tânărului regizor Andrei Gheorghe, este un film curajos, care epatează prin imagine şi rămâne restanţier la construcţia personajelor şi la acordarea dialogurilor. Însă merită salutată lejeritatea căreia i se dedă cu voluptate.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 octombrie 2014

„Camera de filmat e personajul principal” nu e cel mai bun lucru care s-ar putea spune despre un film. Asta dacă pe autor nu-l cheamă Terrence Malick, în ale cărui opere mișcarea neîntreruptă a aparatului înseamnă mai mult decât o tușă regizorală – este modul prin care fragmente de timp disparate sunt legate într-un captivant discurs vizual despre lumi interioare.

Tot din fragmente este alcătuit și „Planșa”, lungmetrajul de debut al tânărului regizor Andrei Gheorghe, care a scris scenariul împreună cu Bogdan Ivașcu. Până la a-i expune numeroasele hibe, trebuie spus că „Planșa” este un film curajos, fie și pentru că este diferit de ceea ce comentatorii de pe forumuri numesc cu dispreț „film românesc”.

Însă îndrăzneala și exuberanța vizuală duc la un preaplin care se întoarce în final împotriva filmului. „Redundanțele” și „repetițiile” de care vorbește Dragoș Marin în cronica sa de pe Filmreporter.ro pot induce, într-adevăr, senzația unui film mai lung decât cele doar 80 de minute.

Aproape că nu există tehnică și poziție a camerei de filmat pe care să nu le testeze Andrei Gheorghe pentru a reda povestea Andei (Olimpia Melinte), o proaspătă studentă la Marină în Constanța și a cărei relație cu Mircea (Marian Adochiței) este pusă la încercare de întâlnirea cu Alex (Silvian Vâlcu), tânărul ei antrenor de scrimă, sport pe care îi place să-l practice.

De la travellinguri repetate, mișcări bruște ale camerei sau cadre statice, treceri de la alb-negru la culori puternice, prim-planuri și planuri-detaliu, imagini neclare sau chiar întunecate, până la plonjeuri, time-laps-uri care marchează trecerea zilelor în orașul-port și chiar un cadru subacvatic – toate sunt încercate de regizor și echipa sa (combinate cu muzica lui Paul Ilea, unele momente par videoclipuri).

Rezultă un film care poate lăsa impresia de prețiozitate, asta și pentru că Andrei Gheorghe nu-și susține indiscutabila prospețime vizuală cu personaje mai consistente și dialoguri mai credibile și mai bine acordate (Alex încearcă să o cunoască mai bine pe Anda întrebând-o, clișeistic, care îi sunt cartea și filmul preferate).

Finalul tramei narative devine imediat previzibil (e suficient pentru asta un cadru cu iubitul gelos privindu-și partenera primind indicații de la antrenor), însă nu cred, așa cum afirmă Dragoș Marin în legătură cu slăbiciunea scenariului, că „ar fi bine ca ceea ce vezi pe ecran să fie o consecință a ceea ce s-a întâmplat acum cinci minute”.

Există o lungă tradiție europeană a cineaștilor care nu dau doi bani pe coerența poveștii lor sau pe clarificarea psihologiei personajelor, favorizând în schimb micile momente gratuite. Aceasta pare a fi și una din mizele principale ale lui Andrei Gheorghe – uneori de a surprinde și admira chipul expresiv al Olimpiei Melinte (aflată la al treilea lungmetraj în acest an), alteori de a decupla imaginea de desfășurarea narațiunii sau de a urmări mișcările unui scrimer, cu riscul de a abandona acea „propulsie internă” de care vorbește Dragoș Marin.

Merită salutată totuși lejeritatea pe care o afișează filmul, acea joacă pe care a practicat-o, la noi, Mircea Săucan, în cel de-al doilea film al său, necunoscutul „Țărmul n-are sfârșit” (1962). „Planșa” este un debut stângaci, însă potențialul lui Andrei Gheorghe va trebui fructificat.

Produs și distribuit de DaKINO Production, compania lui Dan Chișu, „Planșa” a intrat în cinematografe la 26 septembrie.

INFO

Planşa (România, 2014)

Regia: Andrei Gheorghe

Cu: Olimpia Melinte, Silvian Vâlcu, Marian Adochiţei

Rating: ●●○○○

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.

31
/10
/15

Filmul ”Usturoi”, producția independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat în această săptămână la penitenciarul de maximă siguranță din Aiud, în cadrul unei proiecții speciale, la invitația serviciului de Educație și Asistență Psihosocială din instituție.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.

31
/10
/15

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

31
/10
/15

În acest weekend, Paramount Channel oferă recompense speciale fanilor genului horror. Sâmbătă și duminică, telespectatorii români vor intra în atmosfera specifică de Halloween cu ajutorul filmelor The Haunting (31 Octombrie, 23:00), Friday, the 13th IV (1 Noiembrie, 1:10), Friday the 13th VII (1 Noiembrie, 03:00), Case 39 (1 Noiembrie, 23:00), The Ring (2 Noiembrie, 01:10), Friday the 13th VIII (2 Noiembrie, 03:20).

30
/10
/15

CRONICĂ DE FILM E greu de spus care au fost intenţiile reale ale lui Jacques Audiard cu „Dheepan” (2015), un film minor în cariera sa, dar care i-a adus totuşi un Palme d’or (fără strălucire şi glorie) la Festivalul de la Cannes.

30
/10
/15

În perioada 6-8 noiembrie, la Cinemateca Union, va avea loc prima ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), un eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi din întreaga lume. Festivalul va propune publicului familiarizarea cu diversitatea formelor de dans și a abordărilor cinematografice contemporane.

30
/10
/15

„Prima călătorie aleasă de mine nu poate fi decât drumul spre mare. Spre Marea Neagră. Bucureşti – Constanţa – Mangalia. Un drum făcut de atâtea ori, cu drag şi emoţie, un drum încărcat de amintirea părinţilor mei, a concediilor făcute cu ei. Amintire a întâmplărilor din vacanţe, a întâmplărilor din tren, a oamenilor întâlniţi, a observaţiilor de tot felul” – Marina Constantinescu. Îndrăgita realizatoare tv porneşte călătoria spre mare sâmbătă, 31 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

29
/10
/15

Începând de vineri (30 octombrie 2015) filmul care a câştigat anu acesta premiul Palme d’Or, la Cannes, poate fi văzut în cinematografele din România. Jacques Audiard, regizorul lui Dheepan, este unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului. Notorietatea internațională a venit odată cu filmul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes 2009.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.