Platforma Muzeul Abandonului este activă
https://www.ziarulmetropolis.ro/platforma-muzeul-abandonului-este-activa/

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital şi participativ. În această etapă a proiectului veţi putea explora exteriorul clădirii muzeului şi câteva dintre facilităţile proiectului. Interiorul şi expoziţiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de poveşti despre abandon, speranţă, contorsionări şi reveniri spectaculoase ale sufletului.

Un articol de Liliana Matei|26 octombrie 2021

Muzeul Abandonului este un muzeu interactiv virtual realizat printr-un proces mixt de documentare a unor mărturii și arhivarea digital-tridimensională a unui imobil –  Centrul de plasament pentru minori cu handicap din Sighetul Marmației. Este un nor de puncte ce arhivează într-un spațiu virtual istoria recentă a unui loc și fenomen mai puțin cunoscute publicului larg.” – Ciprian Făcăeru  – coordonator al aplicației imersive ce stă la baza muzeului digital.

 

În această etapă, pe www.muzeulabandonului.ro se poate explora exteriorul clădirii, care prin scanare digitală a devenit căminul acestui proiect de recuperare memorială și istorică a unui loc simbolic pentru întreg fenomenul abandonului în România. Căminul-spital pentru minori irecuperabili de la Sighetul Marmației a fost înființat în 1973. Clădirea a fost proiectată special pentru a găzdui și îngriji 200 de copii considerați de statul român irecuperabili. Timp de 30 de ani de funcționare, 738 de copii au trăit închiși în această clădire. 279 din ei au murit aici. Dintre supraviețuitori, puțini pot depune mărturie, dar câțiva sunt parte din proiectul nostru și deja mărturiile lor sunt disponibile pe platformele asociate muzeului (paginile de Facebook și Instagram  – Muzeul Abandonului).

 

Muzeul va găzdui în curând două expoziții. Prima este intitulată Sighet. Cămin-spital – și își propune să ofere vizitatorului o experiență imersivă în existența sutelor de copii care și-au trăit viața izolați între zidurile Căminului Spital pentru Irecuperabili de la Sighet. O a doua, Mărturii 21, va fi o expunere de testimoniale video despre abandon, în multiplele lui forme și formule existente în mentalul și emoționalul societății în care trăim.

 

Muzeul Abandonului m-a scos din zona de confort. Până acum am scris muzică pentru alte stări și subiecte – de la bucurie la luptă sau meditație. Suferința copiilor de la Sighet a fost însă atât de mare, încât am realizat că orice notă nelalocul ei te aruncă afară din poveste. De abia când am văzut primele imagini ale clădirii de la Sighet am reușit să intru total în proiect.” – Zoli TOTH  – creator al scenografiei sonore a Muzeului Abandonului.

 

Muzeul Abandonului este un proiect unic în spațiul românesc, ce vizează maparea culturii abandonului în România și dorește să ofere spațiu de exprimare unei comunități ample, a cărei traumă colectivă nu a fost niciodată cu adevărat recunoscută și discutată public – cea a sutelor de mii de copii abandonați atât în anii comunismului, cât și în istoria recentă a țării noastre.

 

*

Muzeul Abandonului. Muzeuforum digital și participativ și Mărturii 21 sunt co-finanțate de AFCN – Administrația Fondului Cultural National și de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraș deschis 2021.

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraș deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

 

Partenerii proiectului: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, Fundația Hope and Homes for Children România, Fundația SERA România, Opera Comică pentru Copii, Primăria Municipiului Sighetu-Marmației, Quartz Records, Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

 

Parteneri media: Euromedia, Gala Societății Civile, IQads, platforma iQool, Scena 9, Spotmedia, Zile și nopți.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

18
/12
/20

Muzeul Național Cotroceni lansează joi, 17 decembrie 2020, Portret de artist, un proiect de anvergură care îi are în prim plan pe unii dintre cei mai importanți artiști plastici ai momentului. Artiștii se destăinuie în fața publicului într-o suită de interviuri care reflectă emoțiile și părerile lor despre situația generată de pandemie, despre parcursul creațiilor și al artei în general, despre propria evoluție în domeniul artei și în situația actuală.

14
/12
/20

Până pe 28 martie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Piranesi. Arhitecturi și fantasme, deschisă din 5 decembrie 2020. Expoziția aniversează 300 de ani de la nașterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) și este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR, anunță organizatorii.

12
/12
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 și 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.

04
/12
/20

Pe 8 decembrie 2020, începând cu ora 13:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, va avea loc primul eveniment de promovare din cadrul Proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

27
/11
/20

Galeria Estopia București deschide astăzi expoziția „Not Natural”, de Andrada Feșnic. La aproape doi ani de la prima expoziție solo a artistei la Estopia – care a coincis atunci chiar cu deschiderea galeriei – Andrada Feșnic revine la București cu o nouă serie de lucrări realizate integral pe durata ultimului an.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.