Lansarea cărţii „Cele mai frumoase povestiri din Biblie. Primul legământ“, scrisă de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu, a avut loc aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Volumul are un cuvânt înainte semnat de Andrei Pleşu
Un articol de Andrada Văsii|24 aprilie 2013
Lansarea cărţii „Cele mai frumoase povestiri din Biblie. Primul legământ“, scrisă de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu, a avut loc aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Volumul are un cuvânt înainte semnat de Andrei Pleșu.
Evenimentul i-a avut printre spectatori pe Horia Roman-Patapievici și Gabriel Liiceanu, cel din urmă luând cuvântul spre sfârșitul evenimentului.
O carte care cuprinde traduceri din ebraică, aramaică şi greaca veche. Prin unitatea şi continuitatea conferite de povestirile din Vechiul Testament, volumul demonstrează că nu este o întâmplare faptul că lumea a fost făcută în șapte zile, că pototpul durează 40 de zile şi că Dumnezeu hotărăşte ce se întâmplă în a zecea zi.
Dacă în cartea lui Andrei Pleșu, „Parabolele lui Iisus“ personajul era cel care striga „De ce m-ai părăsit, Doamne?“, în volumul semnat de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, Dumnezeu îi adresează omului o întrebare: „Unde ești?“
M-am bucurat să mă las furată, ca un cititor oarecare, de noianul de întâmplări de aici. De multele povestiri care pur și simplu te răpesc din timpul tău, te duc în altă parte și te fac să te întorci mai bine şi mai sigur pe tine în lumea în care ești.
Lidia Bodea,
Director Editura Humanitas
Cum l-a obligat Constantin Noica pe Andrei Pleșu să povestească Vechiul Testament
Andrei Pleșu și-a amintit de momentul în care a luat contact cu textele sacre și fost obligat să citească în mod riguros textele Vechiului Testament, pentru a le expune ulterior. Obligația aceasta a venit din partea cuiva care nu era legat, în mod nemijlocit, de dorința de lectură a unor texte sacre.
Eram la Păltiniş și lui Constantin Noica îi plăcea să ne facă program, deşi spusese cândva că „trebuie să mulţumim şi zilei care nu ne-a dat nimic“. Prefera să dea zilei o substanță, o alcătuire. Într-una din zile, tot văzând că eu umblu la unele întrebări de ordin religios, cu un fel de ironie pedagogică, un fel de severitate tandră, mi-a spus „de acum încolo în fiecare seară ai să ne prezinți la rând câte una din cărțile Vechiului Testament“. A trebuit să fac asta. Venisem cu alte proiecte, dar am consimțit prompt şi în fiecare seară am încercat să povestesc, în fața unui public restrâns, cărțile Vechiului Testament. Nu am terminat, pentru că am stat doar șase zile. Dar Pentateuhul tot l-am terminat.
Andrei Pleșu
scriitor
Cum a fost returnată cartea lui Andrei Pleșu pentru că nu era cu povești
Andrei Pleșu a menționat că în decursul timpului a întâlnit oameni care considerau legătura între Iisus, parabole, adevăr și cuvântul „poveste“ , de-a dreptul ofensatoare pentru ambianţa Noului Testament.
Pentru că Iisus nu spune povești. Noi când spunem poveste ne gândim la ficțiune, ne gândim la o fantasmă. (…) Continui să spun că am folosit bine cuvântul „poveste“ deși asta a produs unele accidente neașteptate. Mi-a povestit cineva că într-o librărie în Ardeal, câțiva oameni au cumpărat cartea mea despre parabole și după două zile au adus-o, cerând banii înapoi și au spus că „domne’ am crezut că e cu povești!“.
Andrei Pleșu
scriitor
Pentru a justifica alegerea titlului, Andrei Pleșu a menționat că, în accepțiunea sa, povestirea înseamnă istorisire, relatarea unor fapte petrecute cu adevărat în timp, iar povestea este o ficțiune cu sens pedagogic, un dispozitiv retoric menit să ofere răspuns la o anumită întâmplare.
De ce este păcat să nu înțelegi babilonia de la Turnul Babel
Francisca Băltăceanu (foto jos) a încercat să explice de ce, pentru un credincios, Biblia este modul prin care Dumnezeu i se descoperă. În opinia sa, actul acesta nu este reprezentat de aruncarea pur și simplu a unui tratat de teologie, ci de implicarea lui Dumnezeu în istoria unui popor.
De ce merită citite narațiunile biblice? Acestea fac parte dintr-o istorie a unui popor care au marcat sau chiar mai bine zis în care s-a născut cultura ulterioară europeană și tot ce provine din aceasta. Dacă cineva nu are idee de Biblie nu înțelege foarte multe lucruri. Și chiar este păcat să nu înțelegi ce este cu babilonia de la Turnul Babel, să nu înțelegi de ce un roman se cheamă „Absalom, Absalom!“. (…) Ce e cu măgărița lui Balaam. Deși generațiile tinere încep să nu mai audă despre acest minunat personaj. Dar este păcat. Este un act cultural indispensabil.
Francisca Băltăceanu,
filolog, biblist
Cum își îndemna Zoe Dumitrescu-Bușulenga studenții să citească Biblia
Monica Broșteanu (foto jos) a fost cea care a pledat pentru frumusețea și modul armonios de relatare a povestirilor biblice. În traducerea curentă, autoarele au încercat să evite folosirea unor cuvinte prea vechi sau a unor neologisme care nu își au locul. Astfel, plenitudinea textului este conferită și de pozele care ilustrează o poveste veche ancorată în realitatea curentă.
La fel ca Andrei Pleșu, și Monica Broșteanu și-a amintit de momentul în care a luat contact prima oară cu Biblia.
Eram la facultatea de Limbi străine și am făcut literatură universală cu doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga care mi-a spus „cine vine fără Biblia citită, n-are ce căuta la examen“. Levițchi mi-a spus că „fără texte nu aveți cum să vă apropiați de literatura engleză, să încelegeți ceva“. (…) la a doua facultate am avut limba facultativă araba pe care o preda Ion Alexandru. N-am învățat ebraica de la Ion Alexandru, nu cred că a învățat cineva. În schimb, s-a îndrăgostit de Biblie toată lumea care a avut de-a face cu ea.
Monica Broșteanu,
filolog, prof. univ.
Cum s-ar fonda Europa mică a lui Gabriel Liiceanu
Momentul neașteptat al serii a fost sosirea lui Gabriel Liiceanu, care a încercat să explice motivația din spatele acestui proiect.
Cred că cel mai bine e să vorbești atunci când nu te pregătești. (…) O să merg în partea nevăzută şi o să povestesc cum mi-a venit mie ideea. Totdeauna lucrurile mari, înalte, apar mai întâi îmbrăcate în haine umile și eu aveam în minte o poveste pe care o trăisem într-unul din marile muzee ale europei. Am asistat la o scenă care m-a pus pe gânduri. Era un cuplu de tineri, aplecat în dreptul unui tablou, unul din ei a silabisit „Fetele lui Lot“ şi celălalt a zis „Ce-o fi asta?“. „Nu știu!“, a răspuns cel care citise.
Și mi-am pus întrebarea: oare nu cumva a fi un bun european înseamnă câteva lucruri simple? A poseda un anumit alfabet al culturii europene? Dacă m-ar întreba cineva cum ar trebui făcută o Europă mică i-aș spune că pe baza alfabetului ei cultural. Iar în acest alfabet cultural fac parte câteva mituri fondatoare care au fost împinse în lume, înăuntrul istoriei speciei umane sub numele de Occident, sub forma câtorva direcții clare: Iliada şi Odiseea, miturile fondatoare venite dinspre greci, Vechiul testament, sursa iudaică şi Noul Testament.
Gabriel Liiceanu,
filosof
Foto credit: Radu Sandovici // vertizontal.ro
