„Plugarul şi moartea“ şi „L-am servit pe regele Angliei“, între premierele Teatrului Maghiar din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/plugarul-si-moartea-l-am-servit-pe-regele-angliei-intre-premierele-teatrului-maghiar-din-cluj/

Spectacolele ,,Plugarul şi moartea” de Johannes von Tepl, ,,L-am servit pe regele Angliei” de Bohumil Hrabal, ,,Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac şi ,,Sweeney Todd” de Stephen Sondheim vor avea premiera în noua stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, care va începe în 8 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|23 august 2013

Spectacolele „Plugarul şi moartea“ de Johannes von Tepl, „L-am servit pe regele Angliei” de Bohumil Hrabal, „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac şi „Sweeney Todd” de Stephen Sondheim vor avea premiera în noua stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, care va începe în 8 septembrie.

Conform unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, directorul instituţiei, Tompa Gabor, afirmă că în noua stagiune vor fi puse în scenă spectacole ale unor regizori din România şi din străinătate.

Astfel, piesa „Plugarul şi moartea” de Johannes von Tepl, regizată de Mihai Măniuţiu, va avea premiera în 8 spetembrie, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale „George Banu”, iar la spectacolul „L-am servit pe regele Angliei” de Bohumil Hrabal au început repetiţiile cu regizorul Michal Dočekal.

În cadrul noii stagiuni vor mai fi puse în scenă spectacolele „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac, în regia lui Silviu Purcărete, „Sweeney Todd” de Stephen Sondheim, regizat de Dragoş Galgoţiu, „Caravaggio” (regia Robert Woodruff), „Leda” de Miroslav Krleža, în regia lui Robert Raponja, „Brad de Crăciun la familia Ivanov” de Al. Vvedenski, regizat de Andras Urban, „Bolero” de Péter Demény, în regia lui István Albu, şi „Serena in X-tremis” de Stephanie Robinson & Theodore Shank.

De asemenea, multe dintre spectacolele de succes ale teatrului vor rămâne în repertoriu. Pe lângă acestea, se vor relua, cu o nouă distribuţie, spectacolele: «Născut pentru niciodată» de András Visky, regia Gábor Tompa, şi «Unchiul Vania» de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban.

Tompa Gabor,
director

Un proiect special al acestei stagiuni va fi coproducţia „Social Error – Ultimul om din…”, realizat în parteneriat cu Uniunea Teatrelor din Europa. Proiectului internaţional regizat de Viktor Bodo i se vor alătura actori ai Teatrului Maghiar de Stat Cluj, două reprezentaţii urmând să aibă loc la începutul lunii noiembrie, notează Mediafax.

Conform sursei citate, va continua seria programelor conexe, iniţiate şi derulate în stagiunile anterioare: spectacole-lectură, lansări de carte, întâlniri cu scriitori renumiţi, concerte.

Info:

Pentru spectacolele din lunile septembrie şi octombrie biletele au fost deja puse în vânzare şi se pot achiziţiona de pe site-ul www.biletmaster.ro şi de la casa de bilete.

Pentru noua stagiune, teatrul va pregăti lunar promoţii pentru achiziţionarea online a biletelor şi alte oferte.

Foto credit: spectacolul „Ubu rege”, Teatrul Maghiar de Stat, Biro Istvan

 

10
/08
/15

''Doamna comediei românești'', una dintre reprezentantele Generației de Aur a teatrului românesc, împlineşte astăzi 86 de ani. Tamara Buciuceanu-Botez a debutat în 1952, pe scena Teatrului Giulești (actualul Odeon), cu rolul Marfa din ''Makkar Dubrava''.

09
/08
/15

Libertatea e o temă eternă, care, mai ales în zilele noastre, este deosebit de importantă, provocatoare şi contrariantă, aşa cum remarca un critic din Muntenegru, după premiera spectacolului Un Đilas obişnuit de Radmila Vojvodić, montat la Teatrul Naţional din Podgorica, spectacol selectat în programul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015 (28 august-4 septembrie), cu o unică reprezentaţie pe scena Sălii Studio a Naţionalului bucureştean, marţi 1 septembrie, de la ora 18.00.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

08
/08
/15

Câştigătorul Premiului Oscar, actorul Ben Kingsley acceptă o nouă provocare şi face schimb de identitate cu Ryan Reynolds, odată cu premiera filmului Self/Less: Transfer de viaţă, care va putea fi urmărit în cinematografe din 7 august, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

08
/08
/15

În această vară, la Institutul Cultural Român se dezvoltă cunoștințe și se cultivă pasiuni: de pe 10 august, artiști, jurnaliști și scriitori vin în sala și în grădina ICR (Aleea Alexandru 38, București) să-și împărtășească experiențele, pe înțelesul celor mici, dar și pe gustul celor mari.

07
/08
/15

Câteodată, viața privată a muzicienilor este mai palpitantă decât ficțiunea. Știați că Bach a avut 20 de copii, Mozart avea un umor scatologic, iar Wagner a întreținut relații amoroase scandaloase?

07
/08
/15

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00 şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august.

07
/08
/15

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiți de presa internațională "Regii Valsului", vor străbate ţara noastră într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național.

07
/08
/15

Astăzi obişnuim să purtăm masca potrivită. Interesul pentru mimică, pentru figură şi mască pare să se disipe tot mai mult în contemporan. Poate că s-a transfigurat în performance, s-a transmutat în multi-medialitatea spectacolului contemporan, pe o scenă unde se tinde către spargerea celui de-al patrulea perete. O scenă unde se cere tot mai mult integrarea publicului printre actori şi unde interactivitatea este importantă.

07
/08
/15

Seria concertelor de vară de la Institutul Cultural Român începe luni, 10 august 2015, de la ora 20.00. „De la Edith Piaf la Maria Tănase” se av desfăşura în grădina Institutului Cultural Român, cu Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Alexandru Burca (pian) și Dan Încrosnatu (baterie).

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".