Poți ajuta și de acasă. „Dăruiește ziua ta“ îți arată cum
https://www.ziarulmetropolis.ro/po%c8%9bi-ajuta-%c8%99i-de-acas%c4%83-%e2%80%9ed%c4%83ruie%c8%99te-ziua-ta%e2%80%9c-%c3%ae%c8%9bi-arat%c4%83-cum/

Tu ce vei face de ziua ta anul acesta? Poate că nu vei ciocni paharul cu prietenii cei mai buni. Poate că nu veţi dansa nici blues, nici rock. Și nici nu vă veţi întreba unde să mergeţi. Dar azi, putem fi împreună mai mult ca oricând, chiar dacă #stămacasă.

Un articol de Petre Ivan|11 aprilie 2020

Doar împreună putem schimba tabloul în care trăim cu toții. Pentru tine, pentru mine, pentru România, #rescriepovestea, Dăruiește-ți ziua! 

Acesta este mesajul cu care echipa din spatele platformei Galantom încurajează oamenii să-și dăruiască ziua de naștere și, în loc de cadouri, să îi îndemne pe cei dragi din jurul lor să facă o donație pentru o cauză pe care o susțin.

În fiecare zi aflăm la știri despre cel puțin 10 lucruri negative care se întâmplă în jurul nostru, asta înseamnă 3650 de știri pe an. Tocmai de aceea, proiectul Dăruiește ziua ta își propune să strângă 3651 de pagini de fundraising până la finalul anului, număr care să încline balanța spre bine. Şi asta, cu ajutorul a 3651 de oameni de bine care, de ziua lor, aleg să susțină una dintre cele 265 de organizații prezente pe platforma Galantom.ro, din diferite domenii de activitate, de la sănătate, drepturile omului și incluziune socială, până la artă, mediu și educație.

Andrei Chirtoc, unul dintre membrii fondatori ai proiectului, spune că „e o perioadă încărcată emoțional și avem tendința să ne lăsăm acaparați de toate aceste griji. E ceva complet firesc și natural. Doar că, în tot acest tumult, există foarte multe grupuri mult mai vulnerabile, iar ONG-urile au în continuare nevoie de sprijinul nostru, poate chiar mai mult ca niciodată. Dăruiește Ziua Ta este alternativa pe care le-o propunem tuturor celor care vor să ajute comunitatea și să facă un bine de ziua lor. Împreună, aniversare cu aniversare, faptă bună cu faptă bună, putem să ne facem bine. Putem să rescriem povestea, chiar în timp ce o trăim”.
Să ne gândim la cei din jur este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face cât timp stăm acasă. Putem schimba lucrurile mai puțin fericite din jurul nostru prin gesturi mici de bine la care poate nici nu ne-am gândit, cum ar fi dăruirea zilei de naștere.

Realitatea pe care o trăim zi de zi este ilustrată pe site de artista Raluca Băraru, sub forma unei fresce animate și arată principalele zone în care activează ONG-urile prezente pe platformă. Trăim în același tablou cu toții, iar schimbarea stă în puterea fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea, în punctul central al ilustrației se află oamenii de bine, cei care pot ajuta chiar de ziua lor. Trebuie doar să o dăruiască pe ziuata.galantom.ro și să-și invite prietenii să-i susțină.

„Conceptul creativ pe care am lucrat fresca a venit din partea celor de la Jazz Communication. De asemenea, am avut ca inspirație lucrările lui Bosch, pentru viziunea lui particulară asupra schimbării perspectivei și bogăția de detalii care, metaforic, sunt perfect descriptive pentru scena vieții noastre din ziua de azi. Cred că mereu, lângă un detaliu comic, la doar o aruncătură de băț, se prea poate să apară un moment tragic. Tipul ăsta de momente sunt, în mod particular, vizibile în perioada grea prin care trecem. De aceea, cred că este foarte importantă solidaritatea. Dacă cei care fac parte din scenariul mai fericit ar fi conștienți de nevoile celor din jurul lor, cred că tabloul ăsta ar arăta altfel. Dar sunt convinsă că oamenii sunt supereroi, mai ales de ziua lor, iar în perioada asta se vor uita cu mai multă compasiune în jurul lor, a spus Raluca Băraru, ilustrator vizual și autorul frescei.

Cei care vor alege să-și doneze ziua în perioada următoare, pot ajuta România să lupte împotriva Covid-19, alegând să sprijine campanii care strâng donații pentru a ajuta sistemul medical să reziste în timpul pandemiei, cât și pentru alte proiecte care se concentrează pe sprijinirea celor vulnerabili.

Cum îți poți dona ziua de naștere în patru pași super simpli: 

  1. Intră pe site: https://ziuata.galantom.ro
  2. Alege cauza pe care vrei să o susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau poți propune o organizație nouă.
  3. Creează-ți o pagină de donații în doar câteva minute, completând câteva date: data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să-ți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația.
  4. Răspândește vestea bună. Promovează online pagina de donații, ca și cum ar fi o invitație la petrecerea ta online. Încurajează-ți prietenii să fie alături de tine și, în loc de cadouri, să doneze pentru cauza pe care o susții.

Ideea creativă şi designul noului site: ziuata.galantom.ro realizat pentru Asociația Envision au venit din partea celor de la Jazz Communication, iar comunicarea a fost realizată cu sprijinul Conan PR. Campania a fost posibilă datorită unteatru, Dragoș Trăistaru, Raluca Băraru, Saga Film, Eugen Stoie, PRO TV, Europa FM, Romanian-American Foundation și Cartier Hub.

Pe Galantom.ro poți face fundraising pentru un proiect social, de acasă, și prin alte modalități creative: provocări sportive, dăruindu-ți alte zile speciale din viața ta, precum nunta sau botezul, dăruindu-ți o pasiune sau un talent, 30 Day Smoke Free Challenge, 30 Day Fundraising Challenge și altele. Mai multe despre cum poți sprijini o cauză de acasă poți afla aici.

Despre Galantom

Platforma Galantom a fost dezvoltată de Asociația Envision și Asociația People for Sport pentru

ca oamenii de bine din România să poată susține cu ușurință cauzele sociale în care cred. Lansat în iunie 2013, proiectul Galantom reprezintă una dintre dovezile palpabile că românii sunt din ce în ce mai implicați social și din ce în ce mai interesați de rezolvarea problemelor din

comunităţile lor. Doar în 2019, prin Galantom au fost create 1500 de pagini de fundraising pentru proiectul Dăruiește ziua ta, care au adunat peste 1,3 milioane de lei, iar mii de oameni au primit sprijinul de care aveau atâta nevoie.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.