Poarta Albă. Fără vlagă
https://www.ziarulmetropolis.ro/poarta-alba-fara-vlaga/

CRONICĂ DE FILM „Poarta Albă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, este un film fără vlagă, ilustrativ şi cu personaje slab construite. Povestea teribilă a deţinuţilor din lagărul comunist de muncă silnică ce dă titlul lungmetrajului nu are parte de o redare cinematografică pe măsură.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 octombrie 2014

Bazat pe cartea „Vărul Alexandru și alte povestiri adevărate” a lui Adrian Oprescu, dar și pe alte volume de memorialistică de penitenciar, „Poarta Albă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, este un exemplu de cum o idee generoasă și multe intenții bune nu conferă automat valoare unui film.

Drama celor trimiși la moarte într-un lagăr de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră (printre care și părintele Arsenie Boca) este redată ilustrativ, într-un limbaj vizual (doar) corect și convențional, care punctează câteva noțiuni de bază, dar este departe de a se constitui într-o reflecție asupra temei alese.

Filmarea în alb-negru, previzibilă și la îndemână, nu ajută la crearea unei atmosfere credibile de întoarcere în timp și de austeritate pe care probabil și-au dorit-o realizatorii. Rămâne doar o convenție nejustificată.

Imaginea lui Mihai Serbușcă este curată, însă camera nu este deloc îndrăzneață (nu captează detalii, nu permite acumularea unor stări). Scenele nu decurg firesc una din alta, ci par legate doar pentru că așa au fost scrise în scenariu.

Filmul amintește de majoritatea producțiilor din timpul comunismului, când replicile eru rostite nenatural, într-o inadecvare cu situațiile în care sunt puse personajele. Gardienii înjură neconvingător, iar dialogurile între deținuți sunt marcate de falsitate și de artificialitate, probabil din cauza unei combinații între o distribuție greșită și o neinspirată îndrumare a actorilor (începători).

Apropiindu-și filmul mai degrabă de producțiile de televiziune, Nicolae Mărgineanu, un fost director de imagine și un regizor experimentat și cu două-trei filme reușite în trecut („Un om în loden” și „Privește înainte cu mânie” au fost comentate și de Ziarul Metropolis), nu fructifică potențialul textelor memorialistice inspiratoare.

„Poarta Albă” devine o înșiruire de imagini și scene care nu reușesc să transmită nicio emoție spectatorului. Finalul este de asemenea tributar unui epigonism demult apus și obsesiei regizorilor români de altădată de a-l imita pe Andrei Tarkovski – în ultimul cadru, care înfățișează o icoană, alb-negrul lasă locul imaginii în culori, într-un racord nejustificat și ineficient cu sfârșitul grandios din „Andrei Rubliov”.

„Poarta Albă” este programat să ruleze în cinematografe începând cu 17 octombrie.

INFO

Poarta Albă (România, 2014)

Regia: Nicolae Mărgineanu

Cu: Cristian Bota, Sergiu Bucur, Mădălina Craiu

Rating: ●○○○○

Foto din Poarta Alba – capturi film



21
/07
/22

Grădina de vară din Eforie Sud continuă să găzduiască festivalul Cinemascop, care se desfășoară deja de cinci ani în prima săptămână din august. Un eveniment așteptat cu entuziasm de vizitatorii fideli, festivalul revine cu proiecții de film, ateliere pentru copii și alte surprize, între 1-7 august 2022.

21
/07
/22

Krypto și Super-Câinele și Superman sunt prieteni inseparabili nu doar în viața de zi cu zi, ci și atunci când vine vorba de puterile speciale pe care le posedă și pe care le folosesc pentru a eradica infracțiunile din Metropolis. Puteți lua parte la aventurile animăluțelor cu super-puteri din 26 iulie la Cineplexx Băneasa.

20
/07
/22

Cinematograful itinerant Caravana Metropolis - cinema în aer liber aduce și anul acesta la Sibiu 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și 4 ateliere de creație. Acestea vor putea fi urmărite între 9 și 14 august, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Huet. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.

19
/07
/22

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

19
/07
/22

Trei filme de acțiune care expun situații dramatice, dar și comice fac parte din programul lunii iulie al postului Warner TV.

18
/07
/22

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului din România 12 documentare internaționale și două proiecții speciale din 11 țări. Reamintim că tema festivalului se concentrează anul acesta în jurul ideii de granițe - borders, un concept care își propune să aducă răspunsuri la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.