Poeți – actori, actori – poeți
https://www.ziarulmetropolis.ro/poeti-actori-actori-poeti/

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori şi actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2017

Acum un an şi jumatate, marele actor poet Theodor Danetti, un om dedicat, discret, de o rigurozitate şi implicare care i-au adus succesul, s-a stins din viaţă.

În memoria maestrului artei dramatice rămân roluri impresionante şi două cărţi de poezie Toamna histrionului (Editura Litera, 1989) şi Răspântii (apărută postum la Editura Scrib, în anul 2016)

Poezia Martor din secţiunea Histrionul dovedeşte ataşamentul său faţă de scris:

„Martor mi-e hârtia de un alb / statut, / coala pe care s-au aşternut zilele şi poemele. / Cu sufletul prismatic am vrut să descompun lumina / în cele şapte / stihii ale sale. / Legiuit să restitui miezul tare / al lucrurilor, / n-am ostenit să caut / schemele, diafanele-pierdute de mult / de care am fiost îndrăgostit / încă înainte de naştere, / cum sunt de hârtia / Ce-mi stă în faţă/ alb, antic/ pergament din Alexandria.”

Figura, vocea şi poezia lui Theodor Danetti vor rămâne cu noi şi dincolo de Mâine,“în acel mâine fără sfârşit / va străluci transparenţa pe care / am purtat-o că pe o coadă de cometa, / prin târguri” (În vasta linişte din secţiunea Statornicie).

Artist emerit, născut pentru a scruta ce e dincolo de graniţa existenţei omeneşti şi de frontiera vieţii „reale”, mistuit de un dor fără saţiu, care este chiar titlul unui dintre volumele cu care avea să-şi facă loc în istorie poeziei, Empoeti-Actoriil Botta a traversat viaţa ca slujitor al închipuirii, în poezie şi teatru, din ce în ce mai aproape de cer şi mai departe de pământ, având această profesiunea de credinţă:

„Liberi suntem să compunem din aparenţe figura tuturor realităţilor. Oare noaptea nu se agită pe străzi şi pătrund în locuinţe personagii ciudate, creaţii ale imaginaţiei noastre? Am crezut într-un alb şi îndepărtat teritoriu şi am ascultat, asemenea chemărilor de dincolo de noi, mesajul unei alte vieţi.”

,,Apariţia eroilor înfăţişaţi de Botta avea darul de a acredita, de a depune mărturie că valoarea a existat, există.” (Crin Teodorescu – revista Teatru , nr.4 / 1970)

Spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi va fi realizat cu participarea actorilor Maia Morgenstern, Mirela Nicolau, Mircea Dragoman și Mircea Drîmbăreanu, acompaniați la violoncel de Sergiu Marin.

Coordonator artistic: Alinta Ciucă, Ilustraţie afiş: Jana Gertler. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin intermediul Muzeului Național al Literaturii Române.

Foto: Poeți – actori, actori – poeți – ARGO Art

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu