Poetul Traian T. Coşovei a murit la vârsta de 59 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/poetul-traian-t-cosovei-a-murit-la-varsta-de-59-de-ani/

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a declarat pentru Mediafax Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|1 ianuarie 2014

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a declarat pentru Mediafax Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.

Poetul Traian T. Coşovei, născut pe 28 noiembrie 1954, în Bucureşti, a aparţinut generaţiei literare optzeciste.

A absolvit Facultatea de Filologie (secţia română-engleză) în 1978, cu o lucrare despre Beat Generation, poezie americană contemporană. De asemenea, Traian T. Coşovei a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, se arată pe site-ul humanitas.ro.

A debutat în presa literară în 1978, în revista România Literară, iar debutul editorial a avut loc în 1979, la Cartea Românească. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1980.

Începând din 1996 a lucrat la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Departamentul Relaţii Publice, şi la publicaţia Museion, înfiinţată de el şi editată de MNLR. În anul 2002 a înfiinţat Cenaclul „La formarea ideilor”, cenaclu exclusiv de proză. În 2002 a participat ca redactor pentru limba engleză la realizarea CD-ului Mihai Eminescu.

În 2003 a devenit coordonator editorial al site-ului www.calendarnichita.ro, dedicat Anului Nichita Stănescu. Din 1998 a iniţiat la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti „Institutul de glasuri” (prelecţiuni în spiritul junimist) – acţiune ce reuneşte personalităţi marcante ale culturii române contemporane.

O operă densă

Printre cărţile publicate se numără „Ninsoarea electrică” (editura Cartea Românească, 1979) „1, 2, 3 SAU…” (editura Albatros, 1980), „Cruciada întreruptă” (editura Cartea Românească, 1982), „Aer cu diamante – împreună cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan (editura Litera, 1982), „Poemele siameze”, (editura Albatros, 1983), „În aşteptarea cometei” (editura Cartea Românească, 1986), „Rondul de noapte” (editura Militară, 1987), „Pornind de la un vers (critică literară)” (editura Eminescu, 1990), „Bătrâneţile unui băiat cuminte” (editura Pontica, 1994), „Mickey Mouse e mort” (editura Cartea Românească, 1994), „Percheziţionarea îngerilor” (editura Crater, 1998), „Lumină de la frigider” (editura Cartea Românească, 1998), „Bună dimineaţa, Vietnam!” (editura Călăuza, 1999), „Hotel Urmuz (critică literară)” (editura Călăuza, 2000), „Mahalaua de azi pe mâine” – împreună cu Dan Mircea Cipariu – (editura Vinea, 2000), „Les annees folles du socialisme” – împreună cu Ştefania Coşovei – (Asociaţia Scriitorilor & editura Eminescu, 2000).

A mai scris „Pisica neagră, pisica moartă” – împreună cu Bogdan O. Popescu – (editura Crater, 2001), „Institutul de glasuri” (editura Cartea Românească, 2002), „Vânătoarea pe capete” (editura Libra, 2002), „Greva căpşunelor” (editura Libra 2004), „La formarea ideilor” (editura Contemporanul Ideea Europeană, critică literară, 2005), „Băutorii de absint”, antologie de poezie – împreună cu Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop – (editura Paralela 45, 2007), „Motocicliştii spaţiali” – împreună cu Ioana Mănescu – (editura Tracus Arte, 2008), „Poeţii marilor oraşe”, critică literară (editura MNLR, 2008), „Aerostate plângând” (editura Tracus Arte, 2010).

Traian T. Coşovei a obţinut premiul Uniunii Scriitorilor, în 1979, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, în 1994, pentru volumul „Bătrâneţile unui băiat cuminte”, marele premiu „Ion Vinea”, în 1996, premiul Academiei „Carpatica”, în 1996, premiul Academiei Române pentru poezie, în 1996, premiul internaţional „Nichita Stănescu”, în 2000, şi titlul de Autorul anului 2002 – acordat de APLER pentru volumul de poezie „Vânătoarea pe capete”.

De asemenea, Traian T. Coşovei a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Ofiţer, în 2004, şi a obţinut premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, pentru volumul de poezie „Greva căpşunelor”, premiul pentru jurnalism literar al revistei Tomis, în 2005, şi premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, pentru volumul de critică literară „Poeţii marilor oraşe”, în 2008.

În fotografie: Traian Coşovei şi Ema Stere, realizatoarea emisiunii de radio Vorba de cultură (Radio România Cultural)

03
/12
/15

Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză şi deţinător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, vine la Bucureşti, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi Institutului Francez.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

27
/11
/15

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

21
/11
/15

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

19
/11
/15

Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva dintre autorii care îşi vor lansa cele mai noi volume la Editura Humanitas cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus, care are loc în perioada 18-22 noiembrie la Romexpo.

18
/11
/15

Astăzi, de la ora 12.00, s-a deschis oficial cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, cel mai important eveniment de tip expoziţional şi momentul de vârf al anului editorial şi cultural din România. Gaudeamus 2015 se desfăşoară în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

18
/11
/15

Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.

17
/11
/15

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranță.

16
/11
/15

În urmă cu mai bine de un secol, într-o zi de 16 noiembrie (1903) se năştea Dumitru Staniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene și cel mai mare teolog român. Membru titular al Academiei Române, Părintele Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume).