Polemici în Marea Britanie: Regina Elizabeth părea să efectueze salutul nazist în joacă, la 6 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/polemici-in-marea-britanie-regina-elizabeth-parea-sa-efectueze-salutul-nazist-in-joaca-la-6-ani/

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii apare, într-o imagine de la vârsta de şase ani difuzată de tabloidul The Sun, într-o ipostază ce poate fi interpretată ca efectuând un salut nazist, în timp ce se juca, Palatul Buckingham condamnând vehement publicarea unor poze din arhiva privată a Casei regale.

Un articol de Liliana Matei|19 iulie 2015

Tabloidul The Sun a generat din nou polemici în Marea Britanie, publicând sâmbătă o fotografie în care Elizabeth, care avea şase ani, este împreună cu mama ei, cu sora ei, prinţesa Margaret, şi cu unchiul, viitorul rege Edward al VIII-lea.

În imagini, publicate de tabloid sub titlul „Heilteţele regale”, viitoarea regină Elizabeth a II-a pare să efectueze salutul nazist.

„Chiar dacă nu există sugestii clare că regina sau regina-mamă ar fi avut simpatii naziste, legăturile regelui Edward cu Adolf Hitler şi cu fascismul sunt dovedite prin documente”, comentează cotidianul The Sun.

Palatul Buckingham a reacţionat vehement faţă de hotărârea cotidianului The Sun de a difuza „imagini cu caracter privat”, datând din anul 1933, când Elizabeth avea doar şase ani, iar Adolf Hitler era în ascensiune în Germania nazistă.

„Este dezolant că imagini realizate acum opt decenii şi care, aparent, sunt parte a arhivei personale a familei regale au fost obţinute şi exploatate în acest mod”, a comunicat Palatul Buckingham, potrivit CNN.

„Cei mai mulţi oameni vor vedea aceasta fotografii în contextul adecvat şi în vremea potrivită. Nimeni nu ştia la acea vreme în ce direcţie vor merge lucrurile. Regina avea doar şase ani la acea vreme, fiind nevinovată în ataşarea vreunui sens gesturilor de acest fel”, a declarat o sursă din cadrul familiei regale britanice.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.