Politist, Cărmăzan
https://www.ziarulmetropolis.ro/politist-carmazan/

Regizorul Ioan Cărmăzan a mărturisit că filmează un lungmetraj poliţist, după un scenariu original scris de Titi Popescu, în care Mihai Mălaimare deţine rolul principal, pelicula urmând să se intituleze „Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim”.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2014

„Filmările vor fi terminate peste aproximativ două săptămâni, este un film poliţist”, a declarat Cărmăzan. Regizorul a precizat, de asemenea, că scenariul îi aparţine lui Titi Popescu.

„În rolul principal este Mihai Mălaimare şi în rolul feminin este Eniko Georgescu”, a mai spus acesta. Potrivit regizorului, o parte din acţiune se petrece în prezent, iar o parte, înainte de 1989, „ca un fel de amintire”. „Filmul se va numi, probabil, «Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim». (…) Probabil că la toamnă ori la vară va fi lansat (în 2015, n.r.)”, a mai spus cineastul, notează Mediafax.

Peste 80% dintre filmări au avut loc în România, în Bucureşti, iar o parte în Germania, după cum a precizat Ioan Cărmăzan.

Mihai Mălaimare

Mihai Mălaimare

La rândul său, Mihai Mălaimare a declarat că „este primul rol principal care mi se oferă şi sunt foarte bucuros”.

Regizorul Ioan Cărmăzan a debutat în 1982 cu filmul „Ţapinarii”, pentru care a scris şi scenariul, urmat imediat de „Lişca” (1983). Înainte de Revoluţie, a mai regizat „Sania albastră” (1987), iar ulterior, „Casa din vis” (1991), selecţionat în secţiunea paralelă Quinzaine des Realisateurs de la Cannes, „Lotus” şi „Raport despre starea naţiunii”, ambele lansate în 2004.

Pasiunea lui pentru scris se regăseşte în scenariile câtorva filme precum „Vlad Nemuritorul” (regia Adrian Popovici) şi „Orient Express”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, cu care Ioan Cărmăzan era bun prieten.

Foto: Politist, Cărmăzan, Mălaimare – cinemagia

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.