„Povestea soldatului“ – când muzica bate teatrul
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-soldatului-cand-muzica-bate-teatrul/

CRONICĂ DE TEATRU Săptămâna trecută, stagiunea Teatrului Odeon s-a încheiat cu „Povestea soldatului”, un spectacol care a avut în prim plan muzica lui Igor Stravinski. Pe scenă au fost actriţa Dorina Lazăr, dirijorul Tiberiu Soare şi orchestra de cameră Silvestri Ensemble.

Un articol de Adina Scorţescu|21 iulie 2013

CRONICĂ DE TEATRU Săptămâna trecută, stagiunea Teatrului Odeon s-a încheiat cu „Povestea soldatului”, un spectacol care a avut în prim plan muzica lui Igor Stravinski. Pe scenă au fost actrița Dorina Lazăr, dirijorul Tiberiu Soare și orchestra de cameră Silvestri Ensemble.

La origine, „Povestea soldatului” a fost un spectacol citit (de câțiva actori), dansat (de cel puțin un dansator) și cântat (de un septet), interpretat pentru prima oară în Elveția, la Lausanne, în 1918. Compozitorul Igor Stravinski și libretistul C. F. Ramuz s-au inspirat dintr-un basm rusesc despre un soldat care se întâlnește cu diavolul: în schimbul viorii sale, diavolul îi oferă o carte care îi poate aduce bogății nemărginite. Trocul se realizează și încep peripețiile bărbatului, care – la final – își pierde și averea, și femeia iubită.

În versiunea de la Teatrul Odeon, povestea care este preluată de obicei de trei actori (în rolurile soldatului, diavolului și naratorului) a fost citită doar de Dorina Lazăr. Să captezi publicul stând pe scaun, cu textul în față, e probabil cel mai dificil lucru pe care poți să i-l ceri unui actor. În ciuda textului pe alocuri savuros (în traducerea lui Șerban Foarță), a ritmului verbal (susținut de orchestră), a emisiei vocale (fără cusur), lectura Dorinei Lazăr n-a stârnit interesul decât în măsura în care a ilustrat muzica lui Stravinski.

Ce-i drept, poate tocmai asta a fost ideea compozitorului – de a da textului viață numai prin intermediul muzicii.

Însă muzica intepretată de Silvestri Ensemble, sub bagheta lui Tiberiu Soare, a fost atât de expresivă, încât părea să sugereze uimirea soldatului și râsul zeflemitor al diavolului, fără să aibă nevoie de ajutorul textului.

Cu alte cuvinte: orchestra putea să țină spectacolul și singură, pe când actrița nu. Ceea ce n-ar fi fost o problemă, dacă așteptarea creată spectatorilor nu s-ar fi învârtit în primul rând în jurul noțiunii de teatru vorbit, de cuvânt.

În concluzie, finalul de stagiune de la Odeon a fost un spectacol muzical, mai degrabă decât unul teatral.  Ceea ce nu-l face mai puțin „eveniment”, căci – prin comparație – celelalte teatre și-au încheiat stagiunea destul de silențios.

INFO

Povestea soldatului

Narator: Dorina Lazăr

Dirijor: Tiberiu Soare

Silvestri Ensemble:
Monica Bălășoiu – vioară
Daniel Dumitrana – contrabas
Andrei Theodoru – clarinet
Ionuț Mardare – fagot
Dumitru Cernei – trompetă
Alexandru Moraru – trombon
Sorin Rotaru – percuție

Rating: ●●○○○

 

Foto: Mihaela Lungu

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.