Poveştile instrumentelor – un proiect lansat în Noaptea de Sânziene 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestile-instrumentelor-un-proiect-lansat-in-noaptea-de-sanziene-2020/

Proiectul Poveştile instrumentelor a fost conceput într-un fel şi se naşte în alt fel, în Noaptea de Sânziene a anului 2020, în vremuri în care a vrea să faci artă, oriunde în lume, a devenit neînchipuit de dificil, în vremuri în care artiştii cu şi modul lor de expresie sunt reduşi, aproape, la tăcere, în vremuri în care artiştii par, celor mulţi, neesenţiali.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2020

Poveştile instrumentelor vor ieşi în lume online, la ora zero în Noaptea de Sânziene, pe povestileinstrumentelor.turneedepoveste.ro şi procontemporania.ro.

Poveştile instrumentelor spun cum cele mai captivante întâmplări artistice se petrec în jurul instrumentelor istorice. Poveștile instrumentelor chiar sunt cu prințese, regi, regine și artiști care au uimit o întreagă epocă. Ele sunt spuse şi cântate de pianistul Horia Mihail, violonistul Gabriel Croitoru, violoncelistul Marin Cazacu, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, clarinetistul Emil Vişenescu şi organistul Eduard Antal.

Cum au luat ele naştere ?

Au fost odată ca niciodată nişte turnee de poveste, care, de 10 ani, au străbătut an de an România de la un capăt la celălalt, fără oprire. Au purtat numele Pianul călător, Vioara lui Enescu, Flautul fermecat, Duelul viorilor, Orgile României, COOLsound, Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo. Cele trei dive şi lista lor s-a îmbogăţit an după an, unele dintre ele crescând într-un an cât alţii-n şapte. Surori, semănând între ele precum fiicele de Împărat, dar având, totuşi, fiecare, ceva diferit.

Când a venit vremea să aniverseze a zecea ediţie, iar Turneele de poveste să se transforme în Poveştile instrumentelor, lumea artistică a fost cuprinsă de îngheţ şi tot ceea ce era glas al unui instrument muzical a amuţit.

Sălile de concert şi spectacol au rămas goale, pe străzile altădată animate în serile de sfârşit de săptămână din jurul acestora nu mai trecea nicio maşină şi niciun om, rochiile de gală au rămas în dulapuri şi, pentru o clipă ce a luat proporţii uriaşe, toţi muzicienii au avut senzaţia că trăiesc un vis urât, din care nu reuşeau să se trezească.

Contrar oricărei evidenţe care spune că o lume fără muzică nu există, tot mai multe ursitoare preziceau dispariţia MUZICII aşa cum o ştiam cu toţii.

Atunci, de undeva, din spatele unei cortine pe care se aşezase praful de când nu mai avea nevoie nimeni de ea, s-a ivit o zână bună care a spus: “Voi să nu uitaţi că atâta timp câţ veţi şti să spuneţi POVEŞTILE INSTRUMENTELOR voastre către spectatorii din sală sau către cei aflaţi în faţa unui foişor dintr-un parc, către elevii şi studenţii voştri, către copii şi către bunici, către publicul care se uită la ecranele telefoanelor mobile la fel de speriat ca şi voi privind către un viitor incert, MUZICA va găsi drumul pentru a reveni la locul ei, în sala de concert, alături de oameni”

Aşa s-au transformat Turneele de poveste în Poveştile instrumentelor, pentru a da speranţă celor care cred în puterea unică a muzicii de a transmite emoţie vie. O serie de poveşti subiective ale instrumentelor au căpătat astfel glasul pianistul Horia Mihail, violonistului Gabriel Croitoru, violoncelistului Marin Cazacu, flautistului Ion Bogdan Ştefănescu, clarinetistului Emil Vişenescu şi organistului Eduard Antal care au spus poveştile instrumentelor lor într-un ton personal, însoţindu-le cu o selecţie muzicală gândită de fiecare cum a considerat mai convingător. Alături de ei în recitaluri au venit pianista Clementina Ciucu-Ristea şi violonista Simina Croitoru.

După primăvara îngheţată a anului 2020, Poveştile instrumentelor vor redeveni Turnee de poveste, vor prinde viaţă întâi în aer liber, apoi în catedrale şi în sfârşit în sălile de concert, de la cele mai mici, la cele mai mari, redând speranţă, readucând publicului curajul de a veni alături de ceilalţi şi de a restaura unicitatea actului artistic viu, care presupune existenţa a doi parteneri: artistul şi publicul său.

Detalii pe povestileinstrumentelor.turneedepoveste.ro şi www.procontemporania.ro

14
/10
/16

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuție îndelung ocolită: are literatura granițe - de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au și de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar așa, ba chiar dimpotrivă.

14
/10
/16

Într-o zi de 14 octombrie se năştea Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, a participat în adolescenţă la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu.

13
/10
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie pe pagina sa de Facebook că Bob Dylan nu ar fi avut nevoie de acest Nobel pentru Literatură, pentru că, deşi el însuşi l-a tradus în limba româna şi nu contestă faptul că este un poet şi un geniu muzical, crede că acest premiu major pentru literatură ar fi trebuit să fie acordat unui “scriitor adevărat”

13
/10
/16

Cântăreţul Bob Dylan a primit joi, 13 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru „crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”. Dylan, unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, este primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambiţiile intelectuale.

13
/10
/16

Poetul, scriitorul, interpretul și compozitorul Leonard Cohen (82 de ani) a declarat, într-un interviu pentru The New Yorker, că își dorește să încheie numeroasele proiecte muzicale și literare începute, dar că este pregătit să moară.

12
/10
/16

În perioada 29 octombrie - 5 noiembrie 2016, pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc cea de a III-a ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil, primul proiect de talie internațională din România dedicat celei care a fost una dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.

11
/10
/16

Trupa Depeche Mode revine în România în 2017, la Cluj-Napoca, pe 23 iulie, în cadrul Global Spirit Tour, pentru promovarea noului album "Spirit", care va fi lansat în primăvara anului viitor. "Spirit" este cel de-al 14-lea album de studio al trupei, ce continuă succesul înregistrat de Delta Machine, album care a ajuns pe poziția a cincea în topurile din 26 de țări și pe prima poziție în topurile din 12 țări.

11
/10
/16

Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, propune vineri, 14 octombrie (19.00), o seară romantică la Sala Radio. Concertul se va deschide cu Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră, op. 11 de Chopin avându-l ca solist pe pianistul polonez Szymon Nehring.

10
/10
/16

Peste 3500 de persoane au aplaudat in picioare duminica seara la finalul concertului triumfal al lui Vladimir Cosma la pupitrul Orchestrei Române de Tineret prin care acesta a aniversat la Palatul Congreselor din Paris 50 de ani de activitate artistică de succes. Pe scenă s-au aflat peste 200 de instrumentiști și coriști, în prim plan apărând soliști precum soprana Irina Baianț, legendarul Richard Sanderson (La Boum), Greg Zlap la muzicuță sau Marius Preda la țambal.

10
/10
/16

În prima zi a megafestivalului legendelor rock desfăşurat în deșertul californian, The Rolling Stones au adus un surprinzător omagiu "rivalilor" The Beatles. ''Desert Trip'' a adus pe scenă pentru trei zile numeroase legende rock, printre aceştia Paul McCartney și Roger Waters, Bob Dylan sau Neil Young.

09
/10
/16

Marți, 11 octombrie 2016, ora 19.00, Stagiunea de Jazz va marca deschiderea celui de-al VII-lea sezon de la Teatrul Act printr-un triplu eveniment: lansarea primului compact disc cu înregistrări din istoria celor şase ani ai stagiunii, concert, precum şi o sesiune de autografe pe care artiştii o vor acorda la final.

04
/10
/16

În Sala Mare a Institutului Cultural Român din București, a avut loc, marţi 4 octombrie, dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni", organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului". Printre participanşi s-au numărat şi violonistul Alexandru Tomescu, care a declarat că „La Mihăileni, urmează să fie organizată o academie de muzică și de arte vizuale care să fie o rampă de lansare pentru viitoarele talente ale României."

04
/10
/16

Opera Naţională Bucureşti deschide noua stagiune cu cu două spectacole excepţionale: Gala Extraordinară de Operă (vineri 14 octombrie, de la ora 19:00) şi Gala Extraordinară de Balet (duminică 16 octombrie, de la ora 19:00). Biletele au fost puse în vânzare de astăzi, 4 octombrie, de la ora 11:00, atât la casa de bilete, cât şi în sistemul online.