Pozitia copilului – marele câştigător la Festivalul Filmului de Autor de la Belgrad
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-marele-castigator-la-festivalul-filmului-de-autor-de-la-belgrad/

Lungmetrajul Pozitia copilului, de Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu ,,Aleksandar Sasa Petrovic” al Festivalului Filmului de Autor de la Belgrad.

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2013

Lungmetrajul Pozitia copilului, de Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu „Aleksandar Sasa Petrovic“ al Festivalului Filmului de Autor de la Belgrad.

Decernarea premiilor a marcat încheierea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului de Autor, care a început pe 28 noiembrie şi a inclus 46 de filme din 13 ţări.

Premiul pentru cel mai bun regizor le-a fost acordat cineaştilor Banis Tanovic, din Bosnia şi Herţegovina, pentru filmul „Epizoda u zivotu beraca zeljeza”, şi Bobo Jelicic, din Croaţia, pentru „Odbrana i zastita”.

Juriul, format din Jan Cvitkovic, din Slovenia, Srdjan Vuletic, din Bosnia şi Herţegovina, şi Nikola Lezaic, din Serbia, a decis să îi acorde un premiu special regizoarei Emma Dante, pentru pelicula „A Street in Palermo”.

Marele premiu, care poartă numele regizorului sârb Aleksandar Sasa Petrovic, care a câştigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, include anul acesta şi o recompensă financiară în valoare de 5.000 de euro, pusă la dispoziţie de Fundaţia Aleksandar Sasa Petrovic.

Pozitia Copilului

Florin Zamfirescu şi Luminiţa Gheorghiu, în filmul Pozitia copilului

Lungmetrajul Pozitia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin din 2013 şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”.

„Poziţia copilului”, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora, notează Mediafax.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Foto credit: Cinemagia, Pozitia copilului

17
/04
/15

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona"

16
/04
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România s-a deschis oficial la Cinema Studio, în prezența a sute de invitați și spectatori. Printre invitați s-au numărat Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, actorii Ana Ularu, Maria Obretin, Rodica Lazăr, Radu Iacoban, Tudor Chirilă, regizorii Lucian Georgescu, Alexandru Maftei şi scenarista Lia Bugnar.

16
/04
/15

Lungmetrajul "Aferim" al lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, a fost promovat la Bruxelles, miercuri seara, la sediul Parlamentului European, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

15
/04
/15

Warner Bros. şi MGM au lansat online prima fotografie oficială a filmului Creed, în care pot fi văzuţi la antrenament Sylvester Stallone - Rocky Balboa şi Michael B. Jordan – Adonis Johnson, fiul fostului său adversar, Apollo Creed.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.