Pozitia copilului – printre filmele europene preferate de criticii de la Cineuropa
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-printre-filmele-europene-preferate-de-criticii-de-la-cineuropa/

Lungmetrajul „Pozitia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, se numără printre filmele europene din 2013 preferate de jurnaliştii şi criticii de cinema care colaborează cu prestigiosul portal cinematografic Cineuropa.org.

Un articol de Andrada Văsii|12 decembrie 2013

Lungmetrajul „Pozitia copilului“, regizat de Călin Peter Netzer, se numără printre filmele europene din 2013 preferate de jurnaliştii şi criticii de cinema care colaborează cu prestigiosul portal cinematografic Cineuropa.org.

Odată cu sosirea sfârşitului de an, 18 jurnalişti şi critici de film care colaborează cu portalul web Cineuropa – un site în patru limbi străine care promovează cinematografia europeană – au alcătuit fiecare un Top 5 cu peliculele europene preferate ce au fost lansate în 2013.

Filmele selecţionate au fost coproduse în UE, au avut premierele într-un festival major european sau au fost distribuite în cel puţin unul dintre statele membre ale UE în anul 2013.

Astfel, filmul „Pozitia copilului„, regizat de Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2013, a ocupat primul loc în topurile întocmite de doi colaboratori ai site-ului Cineuropa.org: jurnalista franceză Benedicte Prot şi jurnalistul spaniol Alfonso Rivera.

Pozitia copilului

Distribuţia filmului Pozitia copilului

În Topul 5 alcătuit de Benedicte Prot, filmul „Pozitia copilului” este urmat de peliculele „La Vie d’Adèle”, „An Episode in the Life of an Iron Picker”, „Mes Séances de lutte” şi „Locke”. În Topul 5 realizat de Alfonso Rivera, lungmetrajul românesc „Poziţia copilului” ocupă tot prima poziţie. Pe locurile următoare se află filmele „The Act of Killing”, „Paradise Love”, „La Jungla Interior” şi „Floating Skyscrapers”, notează Mediafax.

Totuşi, filmul cu cele mai multe prezenţe în cele 18 Topuri 5 întocmite de jurnaliştii portalului Cineuropa.org este „La vie d’Adèle”. Acest lungmetraj, regizat de Abdellatif Kechiche, recompensat cu trofeul Palme d’Or la Cannes în acest an, a ocupat de cinci ori primul loc şi de patru ori locul al doilea.

Foto credit: Cinemagia, filmul Pozitia copilului

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.