Premieră-eveniment la Naționalul din Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-eveniment-la-nationalul-din-craiova/

Declan Donnellan şi Nick Ormerod, fondatorii celebrei companii Cheek by Jowl, montează pentru prima dată în România, la Teatrul Naţional Craiova.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2022

Nume de prim rang ale teatrului universal, Declan Donnellan și Nick Ormerod, fondatorii celebrei companii Cheek by Jowl, montează pentru prima dată în România, la Teatrul Național Craiova. OEDIP REGE de Sofocle, producția la care cei doi repetă alături de trupa Naționalului craiovean va avea primele reprezentații în datele de 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 mai 2022, de la ora 19:00.

OEDIP REGE de Sofocle este un spectacol itinerant, o premieră-eveniment, pentru care regizorul Declan Donnellan și scenograful Nick Ormerod au ales să lucreze cu actorii Naționalului craiovean Claudiu Mihail, Ramona Drăgulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Ovidiu Cârstea, Eugen Titu, Corina Druc, Bruno Noferi alături de studenții Ioana Andone, Irina Danciu, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ștefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru și copiii Ioana Vicol, Romana Vicol. Muzica spectacolului este compusă de către artistul Cári Tibor.

 Tragediile nu sunt despre eroi, ci despre noi, oamenii obișnuiți. Pentru început, ele pot părea ca o pictură exotică, dar care, la o examinare mai atentă, devine o oglindă. Procesul ne poate aminti că, dacă vreodată arătăm cu degetul spre oricine altcineva, vom descoperi că mai avem alte trei degete, îndreptate spre noi, chiar dacă ascunse în palma noastră. Oedip face exact asta când declară că îl va găsi, pedepsi și umili pe ucigaș. Dar criminalul este el însuși.” – Declan Donnellan

„Capodoperă a literaturii antice și universale, OEDIP REGE este o tragedie reprezentativă pentru confruntarea dintre om și destin. Această temă, caracteristică tragediei grecești, constituie, în același timp, un aspect la condițiile umane, o problemă a omului din toate timpurile.

Spre deosebire de Eschil, la care destinul se manifestă prin intervenția zeilor, Sofocle scade importanța elementului divin, punându-l pe om în contact mai direct cu soarta sa. Poetul tragic era astfel în acord cu tendința epocii sale de a-l așeza pe om în centrul universului, concepție sintetizată de filosoful Protagora în cuvintele “Omul este măsura tuturor lucrurilor”.

OEDIP REGE este o tragedie a cunoașterii, eroul său fiind stăpânit de patosul adevărului, pe care îl va afla cu prețul propriei sale prăbușiri.  Structura dramatică a tragediei urmărește într-o admirabilă gradație înaintarea lui Oedip spre adevărul ce îi va fi fatal, marcând, totodată, loviturile pe care i le dă destinul la fiecare revelație, cu precizia unui mecanism infernal.” – Ovidiu Drîmba

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Regizorul Declan Donnellan și actorii, în timpul repetițiilor spectacolului „Oedip Rege” (foto Cristian Floriganță)

Declan Donnellan s-a născut în Anglia în anul 1953, din părinți irlandezi, dar a crescut în Londra. În anul 1981, Declan și partenerul său Nick Ormerod au înființat Compania Cheek by Jowl. Prima producție a companiei a fost The Country Wife și a avut premiera la Festivalul de la Edinburgh. De atunci, compania a călătorit în întreaga lume cu spectacole prezentate în engleză, franceză și rusă.

În 1989, Declan Donnellan a devenit regizor asociat al Royal National Theatre din Londra. Printre producțiile sale la acest teatru se numără: Fântâna turmelor de Lope de Vega, Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street de Stephen Sondheim, Mandatul de Nikolai Erdman și ambele părți ale Îngeri în America de Tony Kushner.

Donnellan a regizat pentru Festivalul de la Avignon (Cidul de Pierre Corneille); Maly Drama Theatre din St. Petersburg (Poveste de iarnă de William Shakespeare), Noel Coward Theatre (Shakespeare in Love), Piccolo Teatro Milano (The Revenger’s Tragedy de George Eld) și de asemenea Falstaff pentru Festivalul de la Salzburg, împreună cu Claudio Abbado. El a creat și regizat spectacolele balet Romeo și Julieta și Hamlet pentru Teatrul Balșoi din Moscova. Donnellan a scris piesa de teatru Lady Betty și a tradus lucrări scrise de Alfred de Musset, Erdman, Sofocle și Lermontov.

Primul său film, Bel Ami, co-regizat împreună cu Nick Ormerod și având o distribuție alcătuită din Uma Thurman, Kristin Scott Thomas, Christina Ricci și Robert Pattinson, a avut premiera în anul 2012.

Următoarea sa producție teatrală, după Oedip Rege de la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova va fi Viața e vis de Calderon de la Barca și va avea loc în Madrid, în același an.

Cartea sa, Actorul și ținta, a fost publicată în rusă în anul 1999, iar de atunci a fost tradusă în peste 15 limbi inclusiv franceză, spaniolă, italiană, germană, română și mandarină. În 2018 a apărut cea de a treia ediție în limba franceză și tot în 2018 a fost publicată a patra ediție, în engleză. Cartea sa scrisă cu Arantxa Vela, Donnellan on Shakespeare, va fi publicată în limba română în 2022 iar o continuare a acestei cărți va fi publicată mai târziu în acest an.

Podcasturile sale „not true but useful” prezentate de Cheek by Jowl cu Lucie Dawkins au fost descărcate în peste 100 de țări.

Declan Donnellan a primit numeroase premii în Londra, Moscova, Paris și New York, printre care patru premii Olivier, Ordinul Charlemagne al Andorrei, Premiul Internațional Stanislavski în Moscova și Leul de Aur la Veneția.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Nick Ormerod, scenograful spectacolului „Oedip Rege”, regia Declan Donnellan (foto Cristian Floriganță)

Nick Ormerod a studiat Design Teatral la Wimbledon School of Art și a înființat Cheek by Jowl împreună cu Declan Donnellan în anul 1981. De atunci, compania a creat spectacole în peste 400 de orașe. De asemenea, Cheek by Jowl a primit numeroase premii în întreaga lume.

Printre proiectele create de acesta se numără: Fuenteovejuna, Peer Gynt, Sweeney Todd, The Mandate și ambele părți Angels in America pentru Teatrul Național din Londra; The School for Scandal, King Lear și Great Expectations (pe care l-a și co-adaptat) pentru Royal Shakespeare Company; The Rise and Fall of the City of Mahagonny pentru English National Opera; Martin Guerre, Hayfever, Antigone (West End, London); Romeo și Julieta și Hamlet pentru Teatrul Balșoi; Falstaff pentru Festivalul de la Salzburg. În 2012, Nick Ormerod a co-regizat, împreună cu Declan Donnellan, filmul Bel Ami.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

OEDIP REGE

de Sofocle

Traducerea: Theodor Georgescu, Constantin Georgescu

Regia: Declan Donnellan

Scenografia: Nick Ormerod

Muzica: Cári Tibor

Asistență de regie: Laurențiu Tudor

Asistență de scenografie: Adelina Galiceanu, Petri Ștefănescu

 

Cu: Claudiu Mihail, Ramona Dragulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Ovidiu Cârstea, Eugen Titu, Corina Druc, Bruno Noferi și Ioana Andone, Irina Danciu, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ștefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru, Ioana Vicol, Romana Vicol.

* Spectacol itinerant recomandat persoanelor peste 16 ani / locuri exclusiv în picioare

* * Spectacolul conține scene de nuditate fără conotații sexuale

Durata spectacolului: 80 min.

Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul instituției www.tncms.ro cât și în format fizic, de la agenția teatrală.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!