Premieră „Lună Verde” în cadrul proiectului „Seri de Poezie @ODEON”
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-luna-verde-in-cadrul-proiectului-seri-de-poezie-odeon/

Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe debutul programului Seri de Poezie @ODEON pe 12 şi 13 februarie, ora 19:00, Sala Studio, cu spectacolul de poeme „Lună Verde”, pe versuri de Federico García Lorca, cu Alina Berzunţeanu şi Cezar Antal (vioară electrică), muzica originală Cezar Antal.

Un articol de Liliana Matei|9 februarie 2021

Federico García Lorca

Poate cea mai puternică voce a poeziei spaniole din secolul trecut, Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898 – m. 18 august 1936) a fost poet, dramaturg, muzician dar și un artist desăvârșit. În 1918 și-a publicat prima carte, „Impresii și peisaje”, în 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în anul 1921 a publicat prima carte de poezii. În 1923 au fost prezentate spectacolele de teatru de păpuși „La niña que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetița care udă Busuiocul și principele curios”), iar în 1923, la Barcelona și-a expus pentru prima oară picturile. A continuat să fie recunoscut la nivel internațional și a fost membru al grupului emblematic Generacion del 27.

„Copil fiind, am trăit în mijlocul naturii și atribuiam fiecărui lucru, obiect, arbore sau piatră, personalitate și suflet. Vorbeam cu ele și le iubeam.” Federico García Lorca

Opera sa a fost tradusă în toată lumea, inspirând scriitori, compozitori, coregrafi, pictori și realizatori de filme; în plus, studiile critice sunt foarte numeroase și, ca rezultat, numele lui García Lorca este acum probabil la fel de familiar ca cel al lui Miguel de Cervantes. Circumstanțele tragice ale morții sale premature au contribuit și ele la răspândirea mitului autorului.

Alina Berzunțeanu

Acum 21 de ani am învățat să recit într-o formă veche, asemeni unui cântec, unui ritual sacru, o lume uitată, nerostită, rămasă în amintiri. Ție, domnule profesor Nicolae Gafton, îți Mulțumesc pentru acest Lorca, adus de departe, tu m-ai trimis într-un timp cu multe culori puternice, cu inimi care bat atât de tare, până coboară în pământ și se urcă la cer, înfiorate. Atât de târziu m-am hotărât să deschid partitura și împreună cu Cezar Antal să o lăsăm să se nască, acum și aici, în această seară nesfârșită, pentru noi, pentru tine, care citești aceste rânduri… Sper să te purtăm dincolo de lumea dezlănțuită de azi, să uiți pentru o clipă și să auzi Clopotele, taurii furioși, tristețile și nebănuitele așteptări.

 

 

Cezar Antal


Muzica s-a născut în timpul repetițiilor, a apărut de la o zi la alta, la început am adunat mai multe instrumente muzicale și am încercat să mă „integrez” ca un personaj care nu comunică prin cuvinte, ci prin sunete. Treptat, totul s-a simplificat din acest punct de vedere, vioara rămânând singurul instrument ales, care ne-a părut, mie și Alinei, că ar reprezenta „vocea” cea mai potrivită care să exprime lucruri în sensul căutat. Am încercat să explorez posibilitățile sonore ale acestui instrument, pentru a scoate sunete mai puțin folosite în interpretările obișnuite. Simpla improvizație, care a rămas la baza universului sonor din recital, a căpătat treptat forma câtorva linii melodice stabile, fixe, cu valoare de temă. În afara acestora, senzația de jam session face ca spectacolul să păstreze starea de „viu” și de imprevizibil.

 

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]