Premiile Gopo 2014: Cobileanski, Sitaru şi Marian Crişan, cele mai multe nominalizări
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-gopo-2014-cobileanski-sitaru-si-marian-crisan-cele-mai-multe-nominalizari/

„La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski, a primit 13 nominalizări la Premiile Gopo 2014. „Câinele japonez”, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, „La limita de jos a cerului”, „Poziţia copilului” şi „Rocker” concurează la categoria “Cel mai bun film”.

Un articol de Petre Ivan|25 februarie 2014

„La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski, a primit 13 nominalizări la Premiile Gopo 2014. „Câinele japonez”, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, „La limita de jos a cerului”, „Poziţia copilului” şi „Rocker” concurează la categoria “Cel mai bun film”.

La această ediţie a premiilor Gopo, „La limita de jos a cerului”, debutul în lungmetraj al regizorului Igor Cobileanski, a obţinut 13 nominalizări, „Domestic”, de Adrian Sitaru, şi „Rocker”, de Marian Crişan – câte 11, „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer – 10 nominalizări, „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu – 8 nominalizări, iar „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu – 7.

Cinci lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat celui mai bun film la gala premiilor Gopo: „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu, „La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski, „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, şi „Rocker”, de Marian Crişan.

Realizatorii celor cinci filme – Tudor Cristian Jurgiu, Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski, Călin Peter Netzer şi Marian Crişan – concurează pentru trofeul Gopo pentru cea mai bună regie.

În total, 65 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2013 au fost luate în considerare pentru desemnarea nominalizărilor celei de-a opta ediţii a premiilor Gopo.

Câştigătorii vor fi anunţaţi la gala premiilor Gopo, eveniment care va avea loc pe 24 martie şi va fi transmis în direct şi în exclusivitate de postul de televiziune Pro Cinema, dar şi online, pe www.premiilegopo.ro.

La categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” au fost nominalizate Diana Avrămuţ, pentru interpretarea din „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, Ioana Flora, pentru partitura din lungmetrajul regizat de Dan Chişu „Deja Vu”, Ioana Anastasia Anton, din filmul „Domnişoara Christina”, Ana Ularu, pentru interpretarea din „O vară foarte instabilă”, şi Luminiţa Gheorghiu, pentru cea din lungmetrajul premiat cu Ursul de Aur în 2013, la Festivalul de la Berlin, „Poziţia copilului”.

La categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” se întrec Victor Rebengiuc, pentru rolul din „Câinele japonez”, Adrian Titieni, din „Domestic”, Gheorghe Ifrim, pentru interpretarea din „Domestic”, Igor Babiac, pentru rolul din filmul „La limita de jos a cerului”, şi Dan Chiorean, pentru interpretarea din pelicula „Rocker”.

Premiile Gopo 2014

Premiile Gopo 2014: Victor Rebengiuc concurează la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”

Cinci documentare au intrat în atenţia juriului de nominalizări şi vor fi supuse votului celor peste 400 de profesionişti din industrie: „Afacerea Tănase”, de Ionuţ Teianu, „Anul Dragonului”, de Iulian Ghervas şi Adina Popescu, „City Tour”, de Andrei Nicolae Teodorescu, „Experimentul Bucureşti”, de Tom Wilson, şi „Exploratorul”, de Titus Mntean şi Xantus Gabor.

La categoria „cel mai bun film european” au fost luate în calcul 41 de producţii, dintre care criticii de film din juriul de nominalizări au votat cinci titluri, distribuite în cinematografele din România anul trecut: „Amour”, de Michael Haneke, „Adele: Capitolele 1 şi 2/ La vie d’Adele”, de Abdellatif Kechiche, „Vânătoarea/ The Hunt”, de Thomas Vinterberg, „Hannah Arendt”, de Margarethe von Trotta, şi „Deturnarea/ Kapringen”, de Tobias Lindholm.

Premiul pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de box-office în 2013 va fi acordat lungmetrajului „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, care a obţinut încasări totale de 1.249.457 de lei.

Foto cu Premiile Gopo 2014 , Victor Rebengiuc, La limita de jos a cerului – Cinemagia

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.